Luni, 30 mai 2022, liderii Uniunii Europene se întâlnesc la un summit extraordinar pentru a se analiza situaţia securităţii şi consecinţele generate de războiul din Ucraina. De asemenea, se va discuta despre embargoul petrolului rusesc.
„Despre ce o să vorbim?”, a transmis un diplomat european când a auzit subiectele discuţiei de la summit.
Embargoul petrolului rusesc, discutat de Consiliul European
În momentul de faţă, diplomaţii UE susţine că există probleme pe agendă de zi, iar cele mai multe sunt legate de războiul din Ucraina, scrie BBC. Însă, problema cea mai importantă, încă fără rezolvare, este cea a embargoului UE împotriva petrolului rusesc.
Reamintim faptul că a trecut circa o lună de zile de când președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a anunțat propunerile.
„Va fi o interdicție totală a importurilor de petrol rusesc, pe calea apei și prin conducte, brut și rafinat”, a transmis oficialul UE în Parlamentul European.
Planul era ca Europa să treacă printr-o tranziție „organizată” prin care să renunțe la țițeiul rusesc în termen de șase luni și a produselor rafinate până la finalul anului 2022. Totuși, opoziția făcută, în special de Ungaria, a ținut pe loc cel de-al șaselea pachet de sancțiuni UE.
Având în vedere ca tranziţia de la petrolul rusesc la un alt tip durează ani de zile, deoarece este necesară implementarea unei infrastructuri noi de la zero, alte țări fără ieșire la mare, precum Slovacia și Cehia, au cerut să li se ofere mai mult timp din cauza dependenței lor de petrolul din Rusia.
Bulgaria, privată deja de gazul rusesc de când Gazprom a hotărât să întrerupă livrările, a căutat la rându-i variante de avarie.
Ce spune Ungaria despre embargoul petrolului rusesc
Ungaria a comparat impunerea embargoului împotriva petrolului rusesc cu efectul unei bombe nucleare. Premierul Viktor Orban a menţionat ca principalul obstacol în calea adoptării noilor sancțiuni îl reprezintă această interzicere a importului de petrol şi gaze.
Prim-ministrul Ungariei a transmis Consiliului European că nici nu doreşte să discute acest subiect în cadrul următorului summit.
De asemenea, națiunile mai intransigente, precum Polonia, au menţionat concret că Europa trebuie să nu mai plătească miliarde de euro Rusiei, aceștia fiind „bani murdari” pe care Rusia îi poate utiliza mai apoi ca să își finanțeze războiul din Ucraina.
Măsuri cuprinse în cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Consiliul extraordinar a fost organizat inițial și pentru că următorul summit este programat pentru luna iunie. În contextul războiului izbucnit în țara vecină care amenință, luna iunie părea prea departe. Diplomații susțin, însă, că măsurile aflate pe agenda summitului sunt deja în desfășurare și nu ar necesita o întâlnire majoră. Printre ele se numără sprijinul financiar pentru Ucraina, combaterea crizei alimentare, achizițiile din domeniul apărării și probleme mai ample despre tranziția Europei la alte surse de energie.
Important de precizat este că al șaselea pachet de sancțiuni nu presupune doar controversatul embargo al petrolului rusesc, ci are în componență și extinderea măsurilor de control al exporturilor europene și lista persoanelor vizate de înghețarea activelor. În plus, banca rusească de stat Sberbank ar urma să fie dur sancționată.
Statele membre Uniunii Europene au ajuns foarte repede la o înțelegere în ceea ce privește adoptarea sancțiunilor precedente, inclusiv un embargo treptat al cărbunelui rusesc. Oficialii au vorbit despre cum UE a reușit să sfideze ideea că deciziile blocului comunitar european se iau foarte greu, mai ales embargoul petrolului rusesc.