Prima pagină » Actualitate » Locatarii nu au voie să facă asta în propriul apartament! Vecinii te pot reclama! Amenzile sunt uriașe!
Locatarii nu au voie să facă asta în propriul apartament! Vecinii te pot reclama! Amenzile sunt uriașe!

Locatarii nu au voie să facă asta în propriul apartament! Vecinii te pot reclama! Amenzile sunt uriașe!

20 aug. 2025, 10:40,
Mirela Gabriela Todosi în Bzi.ro

Locatarii nu au voie să facă asta în propriul apartament! Este vorba despre simple lucrări de renovare în locuință. În multe situații, este nevoie de autorizații de la primărie sau de acordul celorlalți locatari din bloc. Vecinii te pot reclama! Amenzile sunt uriașe!

Locatarii nu au voie să facă asta în propriul apartament!

Renovările din apartamente vin cu mai multe restricții și autorizații de la primărie. Viața la bloc presupune respectarea mai multor reguli de conviețuire socială, iar o simplă renovare a locuinței se poate transforma rapid într-o ilegalitate sau într-un motiv de ceartă cu vecinii de bloc. Persoanele care vor să facă anumite schimbări în locuință trebuie să știe că desființarea unui perete, închiderea balconului sau mutarea ușii băii intră în categoria lucrărilor care cer aprobări oficiale, precizează capital.ro.

Pentru a obține autorizația, proprietarul trebuie să solicite certificatul de urbanism de la primărie. Acesta indică tipul lucrărilor permise și avizele necesare. Ulterior, se depune dosarul pentru autorizația de construcție, care se eliberează în 30 de zile. Pentru intervențiile mai complexe, primăria poate solicita dovada consimțământului vecinilor, uneori chiar sub formă notarială. Totodată, proprietarul care vrea să facă modificări în apartament este obligat să respecte programul de liniște de la bloc.

Important de știut este faptul că există lucrări care se pot realiza fără autorizație. Printre acestea se află zugrăvitul, schimbarea faianței, înlocuirea parchetului sau a obiectelor sanitare. Condiția este ca aceste lucrări să nu afecteze structura clădirii sau instalațiile comune. Prin lege, aceste lucrări sunt considerate „lucrări de întreținere curentă”.

Amenzi uriașe pentru proprietarii de la bloc

Românii care locuiesc la bloc și vor să fac lucrări de renovare în apartament trebuie să știe că au nevoie de autorizație, iar în unele situații de acordul vecinilor. Cei care nu respectă legea riscă să primească amenzi de până la 100.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei. Dacă lucrările afectează siguranța blocului sau pun în pericol viața locatarilor, se poate ajunge la răspundere penală. Orice intervenție asupra elementelor comune ale blocului necesită acordul vecinilor afectați, autorizație de construire și avize tehnice specializate.

Elementele comune de la bloc sunt structura de rezistență (pereți de susținere, planșee, stâlpi), fațadele, acoperișul, subsolurile și spațiile comune precum casa scării și liftul. Mulți români consideră că renovarea apartamentului este o decizie personală, dar în realitate este o acțiune reglementată strict de lege. Pe lista lucrărilor în propria locuință care necesită acord sau autorizație se află demolarea sau construirea unor pereți interiori, schimbarea destinației apartamentului, intervenții asupra rețelelor comune de utilități și modificări care implică structura clădirii, notează realitatea.net. Asociația de Proprietari și vecinii trebuie să fie informați despre lucrările planificate deoarece pot avea temeri legate de posibilele riscuri sau disconfort. Cei care nu respectă legea riscă amenzi care pot ajunge la 100.000 de lei.

Proprietarii de apartamente trebuie să respecte mai mulți pași legali dacă vor să își renoveze locuința și dacă lucrările ar putea afecta structura blocului sau locuințele vecinilor. Anumite lucrări sunt interzise în propria locuință fără aviz și aprobare de la primărie sau fără acordul vecinilor. Singurele care nu au nevoie de autorizații sunt lucrările de întreținere curentă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 decembrie 2025
17 decembrie 2025