Macron sună goarna de război. A treia oară!

Pentru a treia oară consecutiv, într-un interval de timp foarte scurt, președintele Republicii Franceze, care se confruntă cu multiple crize interne, încearcă să implice Uniunea Europeană și NATO într-un război. De această dată, el le propune statelor NATO să-și maseze forțele navale și aeriene în Strâmtoarea Ormuz pentru a se confrunta cu Iranul. Iar Franța dă un exemplu în acest sens, deplasând în cel mai critic punct de pe glob o parte din forțele sale militare.

Prima dată, în timpul războiului care încă nu s-a terminat dintre Federația Rusă și Ucraina, după ce au eșuat lamentabil demersurile sale la Kremlin pe lângă Vladimir Putin, Emmanuel Macron a propus nici mai mult, nici mai puțin decât deplasarea trupelor unor state NATO în Ucraina pentru a se confrunta direct cu armata Federației Ruse. Nu a avut succes. Cu excepția Marii Britanii, niciun alt stat nu a creditat acest proiect, considerându-l mult prea periculos.

A doua oară, relativ recent, el a propus mai multor state UE și NATO să agreeze umbrela nucleară inițiată de Paris, în condițiile în care există deja o umbrelă nucleară de care beneficiază toate statele NATO. Proiectul lui Macron a căzut în derizoriu chiar zilele trecute, pălăria atomică franceză nefiind agreată de statele NATO, ba mai mult, fiind considerate chiar periculoase. Și iată că, la începutul acestei săptămâni, președintele Republicii Franceze încearcă să implice statele NATO din nou într-un proiect extrem de periculos. În ce constă proiectul lansat de Macron?

Emmanuel Macron încearcă să creeze în jurul Franței o coaliție navală internațională care ar trebui să escorteze vasele comerciale care încearcă să treacă prin Strâmtoarea Ormuz. Ceea ce presupune desfășurarea masivă în zonă de nave franceze și aliate. Și, inițiind acest proiect, președintele Republicii Franceze a ordonat o mobilizare navală fără precedent a opt fregate, două portavioane, portavionul Charles de Gaulle, amfibii și altor nave și avioane care ar urma să patruleze în Marea Mediterană și Marea Roșie. Până în prezent, la fel ca și în cazul pălăriei atomice, nu a primit niciun răspuns cât de cât concludent din direcția statelor NATO.

Activarea articolului cinci din pactul NATO, la aplicarea căruia implicit face apel Emmanuel Macron, trebuie să respecte statutul organizației, care este una nu ofensivă, ci defensivă, și nu poate fi aplicată decât în ipoteza în care un stat NATO este atacat militar de către un stat non-NATO, solicită intervenția organizației și beneficiază de un acord în unanimitate. Ținând cont de aceste circumstanțe, propunerea lui Macron este cu totul și cu totul nerealistă.

Războiul cu Iranul nu a fost declanșat de Iran, ci de coaliția dintre Statele Unite și Israel, reprezentanții acesteia precizând fără echivoc care sunt obiectivele. Declanșarea acestui război nu s-a bucurat nici de acordul statelor NATO, nici de acordul statelor UE, care, de altfel, nici măcar nu au fost consultate. Macron însuși a recunoscut că nu a știut că va începe acest război.

Mai mult, în derularea acestuia nu există niciun caz în care vreun stat NATO să fi fost atacat. Au existat două incidente nefinalizate însă prin lovituri de rachete sau drone, legate de baza militară americană de la Incirlik din Turcia, precum și de baza militară din Cipru. Niciuna dintre aceste tentative nu s-a materializat prin lovirea unor ținte și niciun stat nu a solicitat coalizarea și intervenția statelor NATO.

Fără doar și poate însă întreaga lume este preocupată de blocada instituită de Iran în Strâmtoarea Ormuz, blocadă de natură să genereze o criză globală, în special în ceea ce privește aprovizionarea statelor cu produse petroliere. Experții estimează că, dacă în două, trei săptămâni războiul se încheie, barilul de petrol nu va depăși pragul, și el extrem de periculos, de 120–150 de dolari barilul. Dacă se menține un blocaj parțial și după cele două săptămâni, prețul barilului va crește la 150–200 de dolari. În fine, dacă Iranul va institui un blocaj major, prețul ar putea să explodeze până la 300 de dolari.

Pe acest fond extrem de periculos și răspunzând uriașei provocări generate de blocarea Strâmtorii Ormuz, parte a războiului defensiv al Iranului, propunerea lui Macron nu reprezintă altceva decât o cisternă de gaz turnată pe foc, sub pretextul cu totul și cu totul nerealist și fals al stingerii incendiului. Dacă statele NATO ar da curs solicitării lui Macron, efectul pervers ar putea să constea în antrenarea respectivelor state într-un război care se prefigurează a fi de uzură și extrem de costisitor în pagube materiale și vieți omenești.