Mârșăvia DNA continuată și în apel. Va aproba Curtea noul abuz al procuraturii împotriva lui Eugen Șerbănescu?

Un caz de Spitalul 9 se desfășoară zilele acestea la Curtea de Apel București.

După ce diplomatul, publicistul, dramaturgul Eugen Șerbănescu a fost achitat pe fond cu fapta nu există pentru o fantasmagorică acuzație de abuz în serviciu, perpetuată de Direcția Națională Anticorupție 9 ani de zile, și un „prejudiciu” inexistent în actele contabile de 24 de milioane de lei, procurorii au făcut un apel de o josnicie nemaivăzută chiar și în acest postdecembrism pestilențial. Au cerut, nici mai mult, nici mai puțin, ca sentința pronunțată de Tribunalul București să fie desființată, iar Dosarul să fie retrimis înapoi spre rejudecare, la tribunal, fabulând că judecătorul ar fi motivat „insuficient”, deși motivația efectivă numără 40 de pagini, din 120 ale întregului document.

Acest flagrant abuz de drept, care frizează patologicul dat fiind că speța se află de trei ani în prescriere, vine să se adauge lungului șir de abuzuri halucinante pe care stabilimentul din Știrbei Vodă – specializat în a trimite oameni nevinovați în judecată pentru a le strica deopotrivă cariera și viața – le-a conceput împotriva lui Eugen Șerbănescu încă de pe vremea lui Kövesi, favorita lui Băsescu și a lui… Liiceanu, al cărui „Apel către lichele”, iată, rămâne foarte actual, incluzând și lichelele din proximitatea de rezonanță kövesiană a autorului.

Și cum ar fi altfel când însuși cunoscutul Pricop, avocat și, în timpul liber, ginere al lui Băsescu (aflat la vremea aceea în funcție), se găsește la originea acestei spețe, care ține nu de arealul juridic, ci de cu totul altă specialitate. Cum spuneam – de spitalul 9. În ce fel?

Corpul de Control al lui Ponta, trimis în 2014 la Centrul Național al Cinematografiei, a descoperit un contract oneros de asistență juridică în valoare de 300.000 de euro, plus comision de succes pentru o speță inventată de recuperare în justiție a creditelor aflate în derulare contractuală (ceea ce, în istoria CNC, nu s-a întâmplat niciodată), contract încheiat între numitul Pricop și succesorul lui Șerbănescu la directoratul CNC, pe nume Kogălniceanu. Cu care Pricop avea antamată o relație patrimonială anterioară, de „împrumut” de bani. Mai exact, odată instalat director la CNC, Kogălniceanu l-a angajat pe banii statului, pentru „asistență juridică”, pe Pricop, care oficial, pe hârtie, îi datora 90.000 de lei.

Pasa de corupție sare în ochi. Dar nu și în ochii DNA. Nu știm dacă Băsescu a sunat-o pe Kovesi să-i lase ginerele în pace, dar cert este că procurorul Uncheșelu Jean, cunoscuta oaie neagră a epocii Luluței, a fost însărcinat cu cercetarea „in rem”. Ca urmare, a băgat tandemul Pricop-Kogălniceanu „sub preș” și l-a făcut uitat. În schimb, după 3 ani, în 2017, fostul director Eugen Șerbănescu, care era consul general la Bologna din 2013, a fost declarat de procuroarea Călărașu Valina „suspect” de abuz în serviciu, pe tema elucubrantă a „filmelor întârziate” – și rechemat în țară.

Astfel a apărut gogorița RECUPERĂRII CREDITELOR ÎN JUSTIȚIE PE MOTIV DE ÎNTÂRZIERI CALENDARISTICE, SURVENITE DIN CAUZE OBIECTIVE ÎN FAZA DE FINALIZARE A FILMULUI. Adică DNA a escamotat, ca Iosefini, șulfăria „bani împrumutați” vs. contract la stat, făcând scăpat tandemul Pricop-Kogălniceanu, dar i-a preluat narativul aiuristic – inventat pentru un onorariu de 300.000 de euro anual și un comision de 5 la sută – pe care l-a îndreptat împotriva lui Șerbănescu.

Și numai împotriva lui. Niciun alt component al conducerii instituției – membri ai Consiliului de Administrație, jurii, director economic, auditor intern etc. – nu a fost cercetat. După cum nici succesorii lui Șerbănescu – directorii Kogălniceanu și Mitran – nu au fost anchetați, deși e la mintea cocoșului că, dacă ar fi fost vorba de prejudiciu, el nu se putea produce decât pe vremea succesorilor, Șerbănescu plecând din instituție cu mult înainte de a se atinge marja de 5 ani în care o eventuală datorie se transformă în prejudiciu. Dar cei de la DNA, în frunte cu Kovesi, pentru a-și justifica salariul de mii de euro și a raporta „succesul luptei anti-corupție” – călcând în picioare și lege, și Cod Fiscal, și orice –, aveau nevoie, fie și cu riscul de a se face public de râs, de un „scalp”, de un consul general „corupt”, nu de niște directorași amărâți.

Nu corupții îi interesează pe ei, ci show-ul, execuția publică a figurilor publice/politice sub copertina/slogan a luptei-anticorupție (care, pe de dedesubt, ascunde interese complet opuse Justiției și anti-corupției), urmată de discreditarea victimelor în media încartiruită și confiscarea posturilor astfel vacantate pentru țuțării lor – înainte ca judecătorul să apuce să achite pe lipsă de probatoriu. Sau, dacă e posibil, să se intre în prescripție, pentru ca DNA să scape cu fața curată.

Ulterior, după plecarea lui Kogălniceanu și rezilierea contractului cu Pricop, CNC a trimis adresă la DNA că nu are niciun fel de prejudiciu și nu trebuie să recupereze niciun fel de credit. Consiliul de Administrație însuși a stins cele câteva procese-fantomă începute de tandemul Pricop-Kogălniceanu, dar Șerbănescu a continuat să fie urmărit penal. După logica de Gâgă a procuroriilor DNA, în timp ce Consiliul de Administrație – care, pe bună dreptate, a închis procesele-fantomă – a primit NUP, Eugen Șerbănescu – care, tot pe bună dreptate, nu le-a pornit – a fost transformat în inculpat și trimis în judecată. Operația s-a făcut în 2020, cu aprobarea pentru „temeinicie și legalitate” a procurorului Nistor Călin, altă cunoscută oaie neagră a instituției, Rechizitoriul fiind întocmit și semnat de numitul procuror Stroie Ștefăniță, oaie neagră juvenilă.

În dosarul de 15 volume, două cărucioare Lidl, cu care a venit pe fond, la Tribunalul București, cu scopul vădit de a copleși instanța sub mii de pagini fără valoare probatorie, DNA prezenta un construct penal de science-fiction, în care depășiri de termene calendaristice în procesul de finalizare și exploatare a filmului erau echivalate – în mintea procurorilor, fără ca legea să prevadă așa-ceva – cu prejudicii financiare egale chiar cu întreaga finanțare a filmului, ca și când banii s-ar fi evaporat sau producătorii ar fi fugit cu banii în Burkina Faso, iar nu cheltuiți, cu bonuri și facturi, pentru producția filmelor în cauză.

Sub această mistificare penală horror, realitatea factuală, din teren, era alta: toți banii s-au transformat în film, toate cele 40 de filme înregistrate cu întârzieri (unele adevărate, altele măsluite și ele în Rechizitoriu) au fost realizate și depuse la CNC, 35 dintre ele au luat premii și mențiuni internaționale, 10 filme intrând deja în patrimoniul CNC, restul aflându-se și astăzi pod contract de exploatare și returnare de credit între CNC și producătorii respectivi.

Călcând realitatea în picioare și inventând o altă „realitate”, paralelă, procurorii de Kafka de la DNA au formulat elucubrația că „din prima zi de întârziere calendaristică a depunerii filmului până în ultima zi de directorat al lui Eugen Șerbănescu la CNC (13 iunie 2013), acesta s-ar fi aflat în abuz de serviciu continuat cu consecințe deosebit de grave pentru a nu fi încercat să recupereze în Justiție (când, în prima zi de întârziere, la 7 dimineața, la portarul tribunalului??) creditul acordat producției filmului, care film, între timp, fusese predat! În plus, ca bonus de halucinație, DNA a mai inventat o gogoriță: din cauză că nu i-a dat în judecată, creditul ar fi devenit „folos necuvenit” obținut de Șerbănescu pentru producători!!!

În realitate, banii fuseseră aprobați de Consiliul de Administrație reunit cu Juriul de concurs, în total 12 semnături în unanimitate. Sumele fuseseră livrate în tranșe pe măsură ce producția avansa, pe baza rapoartelor de producție. La momentul cercetării „in rem”, banii nu mai erau demult în posesia producătorilor, îi cheltuiseră pe producția filmului, iar filmul realizat fusese depus și intrase în exploatare. Banii se aflau în onorariile regizorului, scenaristului, interpreților, echipei de filmare, în costurile aparatelor, consumului de electricitate, deplasărilor și închirierea locurilor de filmare, hotelurilor unde au fost cazați etc. Toate cu bonuri și facturi.

Cât de prost sau de ticălos să fii să nu înțelegi sau să te faci că nu înțelegi atâta lucru? Cât de șulfar să fii să minți instanța că banii sunt „folos necuvenit”? Ce scursură profesională de procuror poți să fii să-i impuți banii și să-i pui sechestru asigurator lui Șerbănescu, când „folosul necuvenit” tu singur pretinzi că se află la producători? Și – după ce tribunalul îi ridică sechestrul asigurator, și după ce, în plus, speța este prescrisă de 3 ani de zile – , cât de mârșav poți să fii să vii să ceri în Apel retrimiterea în judecată și menținerea sechestrului asigurator???

Chiar acceptăm ca aceste fantoșe de la DNA să transforme țara asta în planeta Kafka? Oare oamenii aceștia au fost vreodată testați psihologic? Testați profesional n-au fost niciodată, nu depășesc nivelul logicii elementare de clasa a V-a. Oare Consiliul Superior al Magistraturii nu are nimic de spus față de aceste idioțenii care se petrec la DNA? Să nu uităm că abuzul a plecat sub Kövesi/ministru Robert Cazanciuc, dar a fost „pus în operă” sub Bologa/ministru Cătălin Predoiu și, iată, se perpetuează și sub Voineag/ministru Radu Marinescu. Cauționează Marinescu, ca fost (și poate viitor) avocat, asemenea instrumentări de doi bani, asemenea abuzuri grosolane la drepturile fundamentale ale omului?

Toate cele de mai sus – plus martorii, care toți 25 au spus adevărul, dizolvând direct sau indirect narativele DNA (inclusiv un consilier de la Curtea de Conturi care a declarat cu subiect și predicat că, în condițiile date, prejudiciul este inadmisibil) – au fost introduse de judecătorul Vlad Andriescu, de la Tribunalul București, în motivația/analiza/raționamentul care l-au condus la achitarea pe fapta nu există.

Însă făcând abstracție de toate acestea și făcând abstracție de propriul apel scris, procurorul DNA, fugind ca dracu’ de tămâie de dezbaterea pe fond a Apelului (ce urma să fie aruncat în țărână ca și Rechizitoriul), s-a dedat la alt tertip/abuz, cerând oral, la prima înfățișare de la Curtea de Apel, retrimiterea dosarului înapoi la judecată, în tribunal, din așa-zisa „motivație insuficientă” a sentinței de la Tribunal. Deși această cerere, pe de o parte, nu poate fi fondată (nu există niciun articol în Codul de procedură penală care să includă „motivația insuficientă” ca temei pentru retrimiterea din Apel înapoi la tribunal) și, pe de alta, speța penală la adresa lui Eugen Șerbănescu fiind, cum spuneam, în prescriere, procesul penal încetează de drept și, deci, retrimiterea în alt proces penal este inadmisibilă.

În ultimul cuvânt, adresându-se completului de judecată format din judecătoarea Corina Ciobanu, președintă, și judecătorul Victor Horia Constantinescu, Eugen Șerbănescu a spus: „Aceste filme au primit premii și mențiuni la festivaluri internaționale. Filmul „Eu când vreau să fluier, fluier” a fost premiat cu Ursul de Argint la Berlin, dar este considerat de Parchet prejudiciu de un milion de lei. Care mi se impută mie. Despre ce vorbim aici? Este inadmisibil acest abuz care se petrece de 9 ani de zile. În care, nu există probatoriu, nu există încălcarea legii, nu există prejudiciu și totuși continuă această mascaradă! În probatoriu nu există nicio probă, una singură, care să mă incrimineze pe mine și să dea dreptate Procuraturii. Nu există înscrisuri, nu există înregistrări, nu există denunțuri, nu există nimic. A fost Curtea de Conturi de mai multe ori în control la CNC și nu a găsit niciun prejudiciu. Auditorul intern nu a găsit niciun prejudiciu. Avem de a face cu un construct penal fabulatoriu de la a A la Z. Avem de-a face și cu un Apel, de asemenea, fabulatoriu. Să cităm, să cităm din acest Apel.” Aici, a fost întrerupt de judecătoare, care i-a spus că nu se discută pe fond Apelul, ci cererea Parchetului care vizează un alt aspect, al așa-zisei „motivări insuficiente” a sentinței de la tribunalul București și retrimiterea în judecată. „Păi, ce să mai rejudecăm, nu s-a judecat o dată?”, a replicat Șerbănescu. „Poate fi luat în discuție Apelul când încearcă să vă mistifice?”. Președinta îi spune că înțelege că inculpatul se consideră nevinovat, dar nu asta se discută. „Dar sunt nevinovat – nu „mă consider” nevinovat – sunt nevinovat prin sentința de achitare a Tribunalului București.”, a reiterat Eugen Șerbănescu. Considerați normal ca eu să o iau de la capăt încă 2 ani jumătate?”

Cauza a rămas în pronunțare. Dacă se demonstrează că hotărârea judecătoarei Corina Ciobanu de a refuza să ia în dezbatere cererile din apelul scris, alegând să judece doar cererea orală a Parchetului de retrimitere a Dosarului spre rejudecare, este, de fapt, o antepronunțare – ar fi grav. Să înțelegem că abuzurile halucinante ale DNA în această cauză se continuă și la completul Ciobanu-Constantinescu de la Curtea de Apel?

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (transpusă și în legea din România) garantează „dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială”. Față de aceste imperative, se ridică mai multe întrebări: Ce fel de „termen rezonabil” este durata de 9 ani de când Șerbănescu este hărțuit de această fantasmagorie și cât de „rezonabil” ar deveni el dacă s-ar prelungi cu încă 2 ani, după care ar urma alt Apel și poate altă retrimitere la tribunal? Ce fel de proces echitabil este acela în care completul întrerupe ultimul cuvânt al inculpatului, fără ca să știe la ce vrea să se refere în continuare? S-a antepronunțat completul de judecată nedând curs dezbaterii TUTUROR cererilor din Apel, inclusiv cererii scrise a DNA de a se constata PRESCRIEREA CAUZEI PENALE? A fost instanța imparțială și liberă de „influențe externe”, când a acceptat încălcările procedurale ale DNA?

Nu este un secret pentru nimeni că judecătoarea Corina Ciobanu se numără printre semnatarii scrisorii de susținere a judecătoarei Moroșanu, care a criticat fățiș conducerea CAB, dând prevalență narativelor Recorder, considerate de mulți actanți în Justiție ca o formă mascată de pledoarie de reinstaurare a prezumției de vinovăție căreia – după cum s-a dovedit prin atâtea achitări definitive – DNA i s-a subsumat de multe ori. Fără îndoială că, dacă abuzurile pe acest caz continuă, aceste întrebări sunt de natură a fi analizate atât pe plan intern (CSM, Justiție), cât și pe plan european, la CEDO.

Dacă, prin absurd, instanța hotărăște că judecătorul de la tribunal a motivat „insuficient”, ce vină are intimatul? De ce să fie el obligat să reia calvarul unui nou proces? Șerbănescu are peste 70 de ani. Vreți să-l băgați în mormânt? Cum i-ar sta României să fie încă o dată condamnată la CEDO din cauza nesăbuinței sau conivenței judecători-procurori? Și cine plătește? Din moment ce, în România secolului 21, niciun magistrat nu plătește pentru greșelile comise, de ce să plătească bugetul de stat? De ce să plătească toți contribuabilii greșelile din interiorul unei profesii? Tocmai lipsa de consecințe financiare – neparticularizate la cei vinovați – este o autentică invitație la abuzuri de genul celui la care este supus fostul redactor-șef adjunct de la România liberă. Până când? Opriți mascarada!