Medicul care de 30 de ani practică acupunctura descrie cum a ajutat pacienții ce sufereau de dureri cronice, greu de suportat. Dr. Doru Baltag afirmă faptul că în cariera sa a observat un interes constant pe care pacienții îl au față de această metodă terapeutică. Unii dintre ei au devenit chiar abonați pentru că au găsit în acupunctură eliberarea de dureri
Dr. Doru Baltag, medic neurolog la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași, s-a specializat în acupunctură în anul 1992. Ceea ce l-a îndemnat să facă acest lucru a fost empatia pe care o are față de pacienți. Medicul s-a confruntat cu oameni diagnosticați cu nevralgii, astfel că și-a dorit să le amelioreze durerile, după ce a înțeles prin ce suferință trec aceștia.
„Am beneficiat de cursurile organizate în România, mai exact la București, timp de doi ani. Profesorii pe care i-am avut la aceste cursuri, majoritatea s-au specializat în China, au venit cu învățătură de acolo. În 30 de ani, interesul pacienților pentru acupunctură a rămas constant. La mine ajung doar pacienții care au o problemă de sănătate. Sunt frecvente situațiile în care au încercat diverse medicamente și pacienții au reclamat efectele adverse ale medicației. Să zicem o durere de coloană vertebrală, lombară, în contextul unei discopatii sau a unei hernii de disc, pacienții au luat antiinflamatoare, episoadele dureroase s-au repetat.
Pacienții au început să resimtă efectele secundare ale utilizării, cele mai frecvente sunt cele gastrice sau hepato-biliare. Dorind să nu mai aibă de suferit din cauza acestor medicamente, încearcă fizioterapie sau acupunctură, metode care nu au efecte secundare”, subliniază dr. Doru Baltag, medic neurolog la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași.
Dr. Doru Baltag afirmă că acupunctura este o metodă de prevenție, dar pacienții ajung când boala e avansată
Cu toate acestea, medicul afirmă faptul că, în România, situația este foarte diferită în comparație cu Asia de S-E. Acesta se confruntă și cu pacienți care refuză să vină la control și ajung la spital când boala este deja avansată. Acupunctura nu mai are același efect pentru aceștia.
„Am început să studiez după ce în cel mai important tratat de neurologie existent în România, coordonat de profesorul Constantin Arseni, la capitolul nevralgia de trigemen, menționa printre metodele care pot fi încercate și acupunctura. Spunea că, dacă metodele menționate nu răspund, se poate încerca acupunctura. Cum în perioada respectivă în clinică am avut pacienți care sufereau de nevralgii și mi-au povestit cât de atroce este durerea, am fost interesat să aflu ce mijloace aș putea să găsesc eu pentru a le ameliora suferința. Am găsit această afirmație și m-am interesat cum pot intra în echipele”, susține dr. Doru Baltag.
Medicul neurolog afirmă faptul că acupunctura este o metodă de prevenire a bolii, însă mulți dintre pacienți se adresează specialistului când sunt într-un stadiu avansat. În astfel de cazuri, acupunctura este mai puțin eficientă.
„Acupunctura rămâne o metodă de tratament importantă pentru situațiile de dezechilibru energetic, adică boală la debut. Este adevărat că vin și pacienți la care boala este avansată, care au încercat diverse tratamente și încearcă și cu acupunctură, însă în situația aceasta, rezultatele sunt mai puțin favorabile. În acupunctură există un principiu, anume cu cât boala este mai recentă, cu atât se poate ameliora sau vindeca mai ușor.
În Europa, pacienții apelează la acupunctură atunci când se îmbolnăvesc, este o diferență față de ceea ce se întâmplă în Asia de S-E, leagănul medicinii tradiționale, unde medicii acupunctori au datoria de a sta de vorbă cu persoanele sănătoase, încercând să depisteze primele semne de boală, chiar dacă pacienții nu au simptome. Medicul respectiv poate depista semnele de debut a bolii, astfel că poate face o acupunctură profilactică. Acest lucru nu se întâmplă și la noi, unde vorbim de o acupunctură curativă, pentru tratare, nu pentru prevenire” subliniază dr. Doru Baltag.
Iată care sunt afecțiunile ce pot fi tratate prin acupunctură
Fiind medic neurolog, dr. Doru Baltag face acupunctură bolnavilor cu diferite afecțiuni care au tangență cu această patologie. Acupunctura nu are contraindicații.
„Acupunctura este un accesoriu pentru multe specialități. În China nu se studiază acupunctura după specialități. Toată învățătura din medicina tradițională poate fi adaptată fiecărei specialități, eu, ca neurolog, folosesc acupunctură în tot ce înseamnă nevralgii de trigemen, de nerv occipital, sindroame radiculare, discopatii cervicale, lombare, pareze de facial, insomnii, tulburări sfincteriene de tip incontinență, retenție.
Ne imaginăm că starea de sănătate depinde de modalitatea de circulație a unor tipuri de energii în organism. Există niște canale energetice distribuite în tot organismul prin care tipurile de energie au o anumită circulație, dacă acestea sunt permeabile, atunci persoana este sănătoasă, dacă din diverse motive, un canal se blochează, pot apărea simptome de deficit energetic în aval de obstrucție sau excese de energie în amonte de obstacol. Sunt ca niște țevi unde poate apărea un dop. Îl scoatem înțepând zona respectivă”, transmite dr. Doru Baltag.
Medicul neurolog nu face acupunctură dacă starea sa este una agitată sau dacă este neliniștit. Acesta afirmă că prin intermediul acului transmite starea sa pacientului.
„Există mai multe concepții, acul este ca o antenă care captează echilibrul universal. Universul există pentru că există echilibrul. Astfel, acul poate fi o antenă care captează măcar parțial molecule din acest echilibru. Sufletul este o componentă a stării energetice a organismului. Eu spun că acupunctura poate fi o metodă utilă de tratament, însă desfășor multe activități și îmi permit să mă ocup de maxim 4 pacienți pe zi. Șase pacienți m-ar bloca. Trebuie să fiu eu liniștit, pentru că atunci când pun un ac, transmit pacientului din starea mea. Dacă sunt agitat sau în stare de alertă și am o urgență, nu pun ac, pentru că transmit starea mea de alertă pacientului. Chem pacient la ora în care sunt eu liniștit”, transmite dr. Doru Baltag.
În 30 de ani de experiență în acupunctură, medicul neurolog a mărturisit care sunt cazurile care l-au marcat cu desăvârșire. Pentru astfel de pacienți nu are de gând să renunțe.
„Pacienții care suferă de nevralgie de trigemen din cauza durerilor ajung să nu se mai alimenteze, să nu mai bea apă, orice substanță introdusă în cavitatea bucală poate determina o durere atroce. De multe ori, acești pacienți ajung să se interneze pentru a primi perfuzii, iau medicamente antalgice, din acest motiv pot ajunge la acupunctor. După 8 ședințe, episodul dureros se oprește. Am în evidență pacienți care vin periodic pentru acupunctură, întrucât nu mai pot suporta medicația.
Sunt abonați permanenți. La fel se întâmplă și cu discopatiile cervicale, lombare. Este adevărat că, înainte de a începe acupunctura la un pacient care are dureri vertebrale, îi cer o radiografie, să nu am surpriza că aceste dureri sunt provocate de o metastază sau de o tumoră, altfel că ședințele ar însemna pierdere de timp. Acul îl pui acolo unde boala este la început. Dacă n-ar fi funcționat, nu aș fi menținut acest interes față de acupunctură. Fiecare pacient care se ameliorează reprezintă un impuls de a continua și de a oferi o șansă măcar de ameliorare”, adaugă dr. Doru Baltag.
Medicul neurolog a avut un singur incident în cursul carierei sale de acupunctor. Aceasta a fost unul nesemnificativ.
„Nu există să pui acul într-un loc greșit. Din toate tratatele de acupunctură mi-am scos locația punctelor exactă. Am avut pacienți care au venit și mi-au pus că îi doare penisul, pacienți cu impotență, transpirație excesivă, cu stări de neliniște, pentru fiecare am extrasul de puncte. Dacă o persoană trece printr-o situație tensionată și se materializează în insomnie care durează o săptămână sau două, acupunctura poate vindeca această situație.
Dacă o persoană are un șoc psihic, suferă de o depresie de puțin timp, acupunctura o poate rezolva. Dacă este un pacient cu multiple traumatisme psihice și are o depresie veche, acupunctura este mai puțin eficientă. Singurul incident pe care l-am avut a fost un vas de sânge al cărui traseu era altfel decât cel cunoscut anatomic, o anomalie a persoanei respective, când am scos acul, sângera.
Nu se întâmplă nimic dacă înțepi o venă sau o arteră care va sângera 10 secunde. Este singurul incident”, adaugă dr. Doru Baltag, medicul care de 30 de ani practică acupunctura.
Subscriu celor afirmate in articol, un medic foarte bun care mai stie ca a jurat sa aline suferinta oamenilor, ii multumesc!!!
Acupunctura nu este o parte a medicinii, fiind doar o metoda empirica. Nu exista studii clinice. Exista doar disperarea celor care nu au reusit cu medicatia traditionala, ori retarzi de genul veganilor ori vegetarienilor. Iar atunci cand practici acupunctura, nu te poti numi medic. Oricat de bun ai fi. Asa cum nici tapinarii nu se pot numi sculptori in lemn…