Monica Ailiesei spune povestea din spatele profesiei de balerină. Despre a simți emoțiile scenei

Monica Ailiesei spune povestea din spatele profesiei de balerină, o poveste plină de emoții, sacrificii și momente care au modelat-o ca artist și ca om. Deși nu și-a dorit de la început să urmeze acest drum, lumea dansului a cucerit-o pas cu pas, de la gimnastica ritmică din copilărie până la primele spectacole pe scena Operei din Iași.

Pentru Monica, baletul a devenit un mod de viață, un amestec de disciplină și pasiune, de durere și frumusețe. Prin mărturisirile sale, balerina dezvăluie cum mentorii i-au oferit direcție, cum emoțiile scenei i-au schimbat destinul și cât de fragil este echilibrul dintre corp și artă.

Monica Ailiesei spune povestea din spatele profesiei de balerină

Monica Ailiesei spune povestea din spatele profesiei de balerină, dezvăluind că nu și-a dorit de la început această carieră.

„În primul rând, nu am vrut la început să fiu balerină. Eram un copil foarte agitat. La 4 ani, părinții mei m-au dat la gimnastică ritmică, iar ulterior am realizat că nu pot avea un drum foarte lung cu gimnastica ritmică. Făceam acolo și cursuri de balet pentru grație și aveam o profesoară care mi-a spus că există în Iași școala de coregrafie și am decis să dau admitere. În timp, m-a prins foarte mult acest «microb», mai ales când am dat de gustul scenei, al aplauzelor.”

Mediul artistic al familiei sale a avut și el un impact:

„Toți ai mei sunt consumatori de artă și probabil asta a contribuit destul de mult.”

Perioada liceului a fost una definitorie:

„A fost perioada care a pus bazele omului care sunt eu azi. În școală te formezi și contează foarte mult profesorii care îți pun baza în balet și profesorii care știu să îți insufle arta dansului. Mentorii contează absolut, după părerea mea. Contează în proporție de 90%.”

Monica povestește cu emoție despre primul profesor care i-a deschis drumul:

„Am avut o profesoară foarte bună, foarte răbdătoare în primii ani. Primul profesor pe care îl ai e foarte important.”

Emoția scenei, frumusețea aplauzelor și limitele unei cariere în balet

Pentru Monica, scena reprezintă o lume aparte, unde emoțiile se transformă în forță:

„Când am intrat prima oară pe scenă, pe mine m-au prins aplauzele. Cele de final, chiar și acum, mi se par cele mai impresionante. Este o răsplată a muncii.”

Ea mărturisește că, odată ce luminile se aprind, grijile dispar:

„Pe scenă uit toate problemele. Chiar dacă le știi că le ai, în momentul în care vezi luminile de pe scenă și ai făcut primul pas, uiți. E exact ca și cum emoțiile dispar. Toți avem emoții înainte să urcăm pe scenă, dar în momentul în care se ridică cortina, intri în rol și gata.”

Nu toate spectacolele sunt perfecte, însă artista a învățat să treacă peste micile accidente:

„Am pățit să alunec pe scenă. Nu e nimic. Mergi mai departe. E o clipă, trece.”

Totuși, Monica știe că profesia de balerină vine și cu limite fizice:

„Baletul este o meserie a corpului tânăr, foarte tânăr. După lege, poți fi pe scenă până la vârsta de 50 de ani, dar nu face nimeni performanță până la 50. Undeva până la 40, 45 poți să fii pe scenă.”

Aceste confesiuni arată nu doar frumusețea meseriei, ci și fragilitatea ei. Baletul cere sacrificii uriașe, dar oferă în schimb emoții imposibil de egalat. Cu sinceritate și emoție, Monica Ailiesei spune povestea din spatele profesiei sale de balerină.

Pentru mai multe detalii, urmăriți podcastul AICI!