Prima pagină » National » Monument pentru Roberta și Sebi, la locul accidentului de la 2 Mai. Instanța ar putea să-l oblige pe Vlad Pascu să achite lucrarea
Monument pentru Roberta și Sebi, la locul accidentului de la 2 Mai. Instanța ar putea să-l oblige pe Vlad Pascu să achite lucrarea

Monument pentru Roberta și Sebi, la locul accidentului de la 2 Mai. Instanța ar putea să-l oblige pe Vlad Pascu să achite lucrarea

07 iun. 2024, 23:00,
în National

Fundația Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor (FRAVA) a solicitat noii judecătoare din dosarul lui Vlad Pascu ca la locul în care s-a petrecut tragedia să fie amplasat un monument cu busturile celor doi tineri decedați: Roberta și Sebi.

FRAVA a cerut părților implicate în dosar să se exprime în legătură cu solicitarea, și în funcție de răspuns, instanța să poată lua o decizie în legătură cu acest lucru. De asemenea, fundația a cerut instalarea unui sens giratoriu, care să descurajeze participanții la trafic să circule cu viteză.

Primăria Mangalia nu răspunde civil pentru tragedia de la 2 Mai

Cererea a fost făcută la termenul din 23 mai 2024 a Judecătoriei Mangalia.

Din încheierea de ședință nu rezultă cine ar trebui să achite contravaloarea lucrărilor, în condițiile în care cererea de introducere în cauză a Primăriei Mangalia, ca parte responsabilă civilmente, a fost respinsă de instanță. Reprezentanții fundației precizaseră anterior că instituția ar trebui trasă la răspundere pentru că ”în decenii nu a făcut un trotuar sau o cale de acces pentru ca persoanele să nu mai circule pe acostament”.

În acest moment, singura parte responsabilă civilmente citată în dosar este Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), în condițiile în care Vlad Pascu nu deținea o polița RCA valabilă în momentul comiterii accidentului.

Aceasta ar urma să achite daunele morale și materiale ale familiilor victimelor accidentului, care până acum se ridică la 33 de milioane de euro. Ulterior, BAAR ar trebui să se îndrepte împotriva autorului accidentului, pentru a-și recupera suma pierdută. Până în acest moment, procurorii nu au solicitat instituirea unui sechestru pe numele lui Vlad Pascu.

Doar că situația s-ar putea modifica, în funcție de răspunsul instanței la cererea de schimbare a încadrării juridice. În prezent, Vlad Pascu este judecat pentru ucidere din culpă și riscă cel mult zece ani de închisoare, însă familiile victimelor au cerut ca fapta acestuia să fie încadrată la omor calificat, care ar putea să-i aducă inculpatului 20 de ani de închisoare.

Dacă Vlad Pascu va fi judecat pentru omor, firmele de asigurări ar putea, însă, să scape de plata despăgubirilor, pentru că nu mai vorbim de un simplu accident de circulație, ci de o crimă. Situația a fost semnalată tot de reprezentanții FRAVA.

„(Fundația, n.r.) …mai arată că informaţia care nu se cunoaşte este aceea că atunci când este vorba de crimă, industria asigurărilor nu plăteşte nimic, dar plăteşte întotdeauna când este vorba de prejudiciul săvârşit de autovehicul ca urmare a infracţiunii de ucidere din culpă şi solicită instanţei să analizeze şi să ia o hotărâre procedurală, activă pentru interesul public”, se arată în încheierea de ședință.

Familia Pascu vrea să achite toate daunele materiale înainte de finalizarea procesului.

Avocat: „CEC nu a primit banii”

Pe de altă parte, avocatul lui Vlad Pascu se opune schimbării de încadrare juridică, în condițiile în care inculpatul a optat pentru un acord de recunoaștere a vinovăției pe infracțiunea de ucidere din culpă, în schimbul reducerii cu 30% a pedepsei.

„Practica și doctrina sunt unanime, în sensul că odată ce inculpatul și-a manifestat nemijlocit intenția, voința în procedura recunoașterii vinovăției, acea manifestare de voință devine irevocabilă”, a arătat avocatul lui Pascu.

În plus, reprezentantul șoferului de la 2 Mai a precizat că familia Pascu este de acord să achite daunele materiale în conturile indicate de părțile civile. El a mai spus că „a făcut demersuri și a achitat în integralitate cheltuielile solicitate de instituțiile medicale Spitalul Mangalia și Spitalul de Urgență, cu patru luni în urmă”. De asemenea, el a declarat că inculpatul e dispus să achite și alte despăgubiri ”dovedite cu înscrisuri”, că ”s-au făcut demersuri” dar ”CEC-ul refuză să încaseze sume cu titlu de daune materiale”.

Până în prezent, instanța nu s-a pronunțat în legătură cu cererea de schimbare a încadrării juridice, motivând că are nevoie de mai mult timp pentru a analiza dosarul.

Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Cardurile românilor, alimentate cu 375 de lei. Guvernul a decis ca pensiile acestor seniori să fie majorate cu o sumă considerabilă în perioada următoare
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte, s-a urcat şi…
observatornews.ro
Cum arată viaţa unui dependent de jocuri de noroc. Iancu Guda: "Sunt tragedii, familii destrămate"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Rețeta pentru cele mai pufoase clătite. Secretul pe care puține gospodine îl știu
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Ce trebuie să faci după ce ai moștenit un apartament? Proceduri pentru a deveni proprietar cu acte în regulă
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`