Prima pagină » Actualitate » Motivul din spatele tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Femeia a dat foc dosarelor în lucru și s-a spânzurat
Motivul din spatele tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Femeia a dat foc dosarelor în lucru și s-a spânzurat

Motivul din spatele tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Femeia a dat foc dosarelor în lucru și s-a spânzurat

21 mai 2024, 11:30, 4 ,
în Actualitate

Apar detalii șocante în cazul grefierei din Vaslui care a încercat să își pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare în biroul în care lucra, iar apoi a încercat să se spânzure. Potrivit anchetatorilor, angajata Parchetului Vaslui nu este la prima tentativă de sinucidere și ar fi încercat de mai multe ori să recurgă la gestul extrem.

Din primele informații, femeia ar fi recurs la acest gest din cauza unei decepții în dragoste. Aceasta este acum în comă la spital, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire.

„La data de 20 mai 2024, ora 10,36, Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în sediul unei instituţii publice din municipiul Vaslui, s-ar fi produs un incendiu. O femeie de 44 de ani, din Vaslui, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, pentru evaluarea stării de sănătate şi acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului sesizat şi dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Oana Şopu.

A dat foc dosarelor în lucru și s-a spânzurat

Un șofer al Pachetului Vaslui a fost cel care a făcut descoperirea macabră, după ce alarma de incendiu s-a declanșat din cauza fumului care ieșea din biroul grefierei. Femeia a încercat să se spânzure după ce ar fi dat foc mai multor acte pe care le avea în lucru.

Colegii din instituție au sunat imediat la 112, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri și medici.

Femeia în vârstă de 44 de ani a fost transportată în stare critică la spital, unde în acest moment se află în comă. Medicii sunt rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire.

A mai avut două tentative de suicid în trecut

Colegii spun că grefiera a mai încercat în trecut să se sinucidă de două ori din cauza unor iubiri neîmplinite. Surse spun că nici în prezent nu era mai fericită pentru că ar fi avut un iubit dependent de jocuri de noroc și îngropat în datorii.

Pompierii iau în calcul și varianta ca incendiul să fi pornit din cauza unui țigări nestinse.

Polițiștii au început o anchetă penală și continuă cercetările.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 aprilie 2026
15 aprilie 2026