Nu ar putea acoperi nici tabla de pe moșia lui Costel Alexe găurile de pe drumul județean DJ 249B. Artera este impracticabilă, iar președintele CJ aruncă cu declarații la mișto
Este revoltător că, în anul 2025, drumurile județene din Iași sunt impracticabile, iar oamenii sunt nevoiți să își avarieze autoturismele din cauza nepăsării președintelui CJ, Costel Alexe. Problemele de pe drumul județean DJ 249B persistă de peste 2 ani, iar Consiliul Județean, sub conducerea lui Alexe, nu alocă niciun leu pentru repararea acestuia, dar cheltuie bani ca să repare alte drumuri proaspăt modernizate în mandatul său, dar care se surpă. Ne referim aici la drumul DJ 207A, din satul Stornești, comuna Sinești.
Nici tabla de pe moșia lui Costel Alexe nu poate astupa găurile de pe drumul județean DJ 249B
Șoferii care sunt nevoiți să treacă pe drumul județean 249B sunt sătui de segmentul de aproximativ un kilometru impracticabil, plin de gropi și praf. Tronsonul face legătura între satele Prisăcani și Osoi. Oamenii din localitate susțin că președintele CJ, Costel Alexe, nu vrea sub nicio formă să repare drumul, iar, din cauza gropilor, multe autoturisme au fost avariate. Probabil, cei care și-au distrus mașinile ar trebui să dea în judecată Consiliul Județean Iași pentru a-și recupera banii pentru reparații.
„Drumul este al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe a dat banii prin alte comune, nu aici. Aici l-a lăsat pe primar să se descurce singur. Acum a mai băgat puțină piatră, e jale. Mă mir că mai merge și autobuzul pe aici, dar oricând poate să nu mai vină, ca să nu îl strice. Ei (n.r. – Consiliul Județean Iași), când au modernizat celălalt drum de legătură, DJ 249D, s-a trecut cu toate utilajele pe aici și au stricat tot. Dacă l-au stricat, trebuia să îl și repare, nu să lase așa, în bătaie de joc. Nici nu mai știu câte mașini și-au spart baia de ulei din cauza gropilor. Eu nu cred că o să facă ceva pe aici; nu o să repare nimic, cum nu a reparat de peste 2 ani”, a spus un localnic din comuna Prisăcani.
Contactat de reporterii BZI cu privire la dezastrul de pe drumul județean DJ 249B, Costel Alexe, președintele CJ Iași, a transmis la mișto că toate drumurile județene sunt o prioritate pentru el.
„Toate drumurile județene sunt o prioritate pentru Consiliul Județean Iași. În funcție de bugetele pe care le avem, evident. Practic, încercăm să acoperim cât mai mult”, a declarat sec Costel Alexe, președintele CJ Iași.
Amintim aici că Alexe este acuzat cum că, în anul 2020, atunci când era ministrul Mediului, i-ar fi pretins fostului director general, Bogdan Grecu, al Combinatului Liberty Galați, 22 de tone de produse din tablă. În schimbul acestora, Alexe urma să aloce către combinat certificatele de emisii de gaze cu efect de seră și să fie indulgent în monitorizarea măsurilor luate pentru închiderea unei halde de zgură din cadrul Liberty Galați.
O „prioritate” pentru Costel Alexe a fost și drumul DJ 207A, care, după ce l-a modernizat, s-a surpat
Este cunoscut faptul că lucrările lui Costel Alexe de modernizare a drumurilor sunt făcute de mântuială. Acestea se surpă după finalizarea intervențiilor, iar un exemplu concret este drumul județean DJ 207A; porțiunea unde s-a surpat strada se află la ieșirea din satul Stornești, comuna Sinești. La niciun an de când drumul județean DJ 207A a fost modernizat de către Consiliul Județean Iași, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Iași, acesta s-a prăbușit. Artera leagă județul Iași de județul Neamț, iar lucrările au costat peste 1,7 milioane de euro. Însă, nimeni nu își asumă greșelile din teren. Deși este cât se poate de clar faptul că ori studiile geotehnice făcute de firma de casă a PNL – și anume Geo Myke SRL, controlată de Dragoș Ciopate – nu au fost realizate conform cerințelor, ori chiar Costel Alexe a grăbit lucrările și a refuzat realizarea lor în condiții optime. Nimeni nu este tras la răspundere sau nimănui nu i se cere explicații.
În ceea ce privește problemele de pe segmentul din comuna Prisăcani, nici tabla de pe moșia lui Costel Alexe nu ar putea acoperi găurile de pe drumul județean DJ 249B. Artera este impracticabilă, iar președintele CJ aruncă cu declarații la mișto.
Costel Alexe, de ce ai cedat functia de presedinte PNL Iasi? Cum a ajuns un antiromant, Alexandru Muraru, sa preia aceasta functie?
Si Alexe tabla Costel este tot la fel.
Este tot evreu?
Nu,tabla.
Melteanu de Alexe această pacoste pentru județul Iași cu o multitudine de dosare în lucru care sunt blocate datorită nevestelor membrilor PNL care lucrează prin justiție . Este o adevărată mafie liberală la instanțele de judecată ….. Oricum vita de Alexe e o calamitate care are capul numai la furat și excrocat. Cat îi mai merge animalului cu coțcariile astea ?
Nu e vorba nici măcar de 3 km de asfalt dar zace în neputință acel sector e o rușine totala pentru întreaga administrație plecând de la primar ,senator,deputat,președinte de Cj,prefect.
Cât va sta jegul ăsta la cârma județului, vom fi condamnați la subdezvoltare. Vinovați suntem cu totii( cei care l-au votat) votul a fost nominal, deci se știa ce specimen este!
Acest individ efectic duce judetul la faliment .Sclavul lui FENE face ce stie fura minte si este nesimtit .La randul lui are si el sclavii lui vezi la aeroport un director o directoare care ar trebui sa fie in puscarie de vreo 10 ani macar ,o tiganca ordinara care al injura la toate colturile ca ea are pila in CA .TOTI AR TREBUI EFECTIV BAGATI IN PUSCARIE LA CEA MAI MICA ANCHETA DAR SUNT PROTEJATI DE ACEASTA SPECIE TARATOARE CARE FURA TABLA SI ALTELE.VENITI LA AEROPORT DNA SI VEDETI CATE AFLATI SUNT MULTI CARE VAVOR AJUTA SA FACETI CURATENIE…..
Se pare ca sub oblăduirea lui Alexe autostrada A8 a ramas pana la Letcani. Spre Iași nu mai sunt bani . Nu mai zic de centura Cicoarei sau drumurile spre aeroport.
Buna ziua, nu va mirati, drumul comunal care face legatura intre cartierul Abator si loc.Valea Lunga,(sat situat linga lacul Chirita, care este rezervatie naturala)este vai de mama lui, uneori cand ploua este impracticabil pentru unele categorii de autoturisme.Nu intereseaza pe nimeni, Primaria Holboca paseaza responsabilitatea la oficialitatile de la Iasi, iar cei de aici paseaza la Primaria Holboca.Ca sa nu mai spunem ca din cauza drumului nici nu beneficiem de transport public metropolitan oferit de CTP Iasi.Dar sa vezi sa sa auzi promisiuni in campania electorala.
Nu ar trebui sa ne vaitam ! Asta am votat, asta avem! Singurii vinovati sintem noi, noi cei care ne vindem pe o poza, unkil de zahar sau o litra de oloi!
N-a mai intrat la puscarie Nas de Porc??
Cât va sta jegul ăsta la cârma județului, vom fi condamnați la subdezvoltare.
Nu,tabla.
Mocofanul asta care a vazut prima data tramvai in Iasi este pus numai pe furat ! Si mai e si urat, pe langa ca e prost de bubuie. Rusine prostilor din judet care l-au votat pentru un rachiu si un mic !
presedintele Costel Alexe , atunci cand a venit la Prisacani pe drumul dintre Osoi si Moreni, apoi a facut petreceri monstruoase si deocheate cu Dana Stanciu acasa la ea in Brod, a avut dezlegare de la Raluca si copii?
cand a plecat din Brod cu portbagajul plin a dus acasa plocoanele sau a plecat direct la Victoria la camara partidului?
de studiat pentru acasa pentru familie si dusmani…..
Dar drumul pietrui de legătură Iași Valea Lunga comuna Holboca nu îl vede nimeni. E lipit de Iași dar probabil nu sunt mulți alegători.
Daca nu ar mai fura, ar fi și bani dar autoritățile statului închid ochii.
Cum va explicați ca primarii fac ziua comunei, ziua nu știu care iar acum se plâng ca nu au bani.
Ce ați votat,asta aveți.
Data viitoare votați cu capul de pe umeri nu cu ala de jos.