Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului. Ce variante sunt pe masă și pe cine exclude din cursa pentru Palatul Victoria
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului. Ce variante sunt pe masă și pe cine exclude din cursa pentru Palatul Victoria

Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului. Ce variante sunt pe masă și pe cine exclude din cursa pentru Palatul Victoria

13 iul. 2026, 08:14, 3 ,
Redacția BZI în Actualitate

Președintele Nicușor Dan îi primește luni, 13 iulie 2026, la Palatul Cotroceni, pe liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, într-o nouă încercare de a găsi o soluție pentru ieșirea din criza politică. După mai bine de două luni de negocieri fără rezultat, șeful statului spune că nu există încă o variantă clară de guvernare și exclude desemnarea unui premier care nu are șanse să obțină majoritatea în Parlament.

Noi consultări la Cotroceni după peste două luni de blocaj politic

Întâlnirea convocată de președintele Nicușor Dan începe luni, la ora 09:00, la Palatul Cotroceni. La discuții participă președintele PSD, Sorin Grindeanu, liderul PNL, Ilie Bolojan, președintele USR, Dominic Fritz, liderul UDMR, Kelemen Hunor, precum și reprezentantul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Varujan Pambuccian.

Consultările au loc după 69 de zile de la căderea Guvernului și după mai multe încercări eșuate de formare a unei noi majorități parlamentare. În acest interval, negocierile dintre partide nu au dus la un acord, iar România este condusă în continuare de un guvern interimar.

Președintele a anunțat că va continua dialogul cu partidele, însă a recunoscut că, în acest moment, nu vede o soluție clară pentru depășirea impasului.

„Nu voi propune un premier de care să știm că nu are nicio șansă să strângă majoritatea, și, în momentul de față, cele două propuneri care au fost avansate (Sorin Grindeanu şi Siegfried Mureşan – n.r.) nu au șanse să strângă majoritatea. Nu o să le propun, ca să fac un exerciţiu de imagine”, a declarat Nicușor Dan în timpul vizitei oficiale efectuate la Ankara.

Șeful statului a insistat că responsabilitatea formării unei majorități aparține partidelor parlamentare și că acestea trebuie să ajungă la un compromis.

„În momentul de față, fiecare din liderii partidelor parlamentare trebuie să simtă presiunea oamenilor; oamenii care trăiesc mai mult decât anul trecut, care au o incertitudine în ceea ce privește viitorul familiilor lor. Eu cred că așteptarea întregii societăți este ca partidele parlamentare să fie rezonabile, să ajungă la un consens”, a conchis Nicușor Dan.

Președintele exclude o majoritate sprijinită de AUR

Nicușor Dan și-a menținut una dintre condițiile anunțate încă de la începutul negocierilor: nu va desemna un premier care să depindă de voturile AUR pentru a obține învestirea în Parlament.

În același timp, președintele consideră că niciuna dintre cele două propuneri vehiculate în ultimele săptămâni – Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan – nu poate obține sprijinul necesar pentru formarea unui guvern.

Criza politică a început după adoptarea moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului. De atunci, au existat mai multe încercări de desemnare a unui premier.

Prima variantă analizată de președinte a fost consilierul prezidențial Eugen Tomac, propus pentru conducerea unui guvern tehnocrat, însă acesta nu a beneficiat de susținere politică și s-a retras.

Ulterior, Nicușor Dan l-a desemnat pe liberalul Adrian Veștea să formeze un executiv, însă cabinetul propus de acesta a fost respins de Parlament.

După acel vot, PSD l-a propus pentru funcția de premier pe Sorin Grindeanu, iar PNL, USR și UDMR au venit cu varianta eurodeputatului Siegfried Mureșan. Niciuna dintre propuneri nu a reușit însă să strângă o majoritate parlamentară.

Potrivit surselor politice, la consultările de luni vor fi analizate mai multe scenarii pentru formarea noului Executiv.

Prima variantă este formarea unui guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu pentru aproximativ un an, urmat de o nouă rotativă guvernamentală, în care conducerea Executivului să fie preluată de un premier de dreapta.

A doua opțiune presupune un guvern politic condus de Alexandru Nazare.

Cea de-a treia variantă este instalarea unui guvern tehnocrat, tot sub conducerea lui Alexandru Nazare. Potrivit surselor politice, aceasta ar fi soluția preferată de președintele Nicușor Dan, însă realizarea ei depinde în mare măsură de poziția liderului PNL, Ilie Bolojan.

Pozițiile partidelor rămân diferite

Înaintea consultărilor, reprezentanții partidelor au transmis mesaje diferite privind soluțiile pentru ieșirea din criză.

PNL și USR susțin că responsabilitatea pentru actualul blocaj aparține PSD. Liderul liberal Ilie Bolojan a vorbit inclusiv despre posibilitatea unui „guvern de armistițiu”, care să funcționeze până la detensionarea relațiilor dintre partide.

De cealaltă parte, președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că social-democrații sunt dispuși să participe la negocieri, însă numai dacă nu vor fi impuse condiții suplimentare față de cele discutate până acum.

UDMR consideră că singura soluție este refacerea colaborării dintre PSD și PNL, în timp ce AUR susține că actualele consultări nu vor rezolva blocajul politic și cere organizarea de alegeri parlamentare anticipate.

În paralel, ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat că România are nevoie cât mai repede de un guvern cu puteri depline și a susținut că USR a prezentat o soluție pentru depășirea crizei, acuzând PSD că prelungește negocierile.

Profesorul de Științe Politice Sergiu Mișcoiu consideră că orice formulă de compromis care va rezulta în urma negocierilor riscă să fie una temporară.

Potrivit analizei sale, un eventual guvern de armistițiu ar putea pierde rapid susținerea partidelor în momentul apariției unui nou conflict politic major, în condițiile în care relațiile dintre principalele formațiuni parlamentare rămân tensionate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 august 2026
01 august 2026