Trebuie să știi ce simptome apar atunci când există un nivel crescut de PTH. Hormonul paratiroid (PTH) este secretat de către glandele paratiroide și conduce la creșterea concentrației de calciu din sânge. De asemenea, acest hormon reduce nivelul de fosfați absorbiți în tubii proximali ai rinichiulu, ceea ce înseamnă că mai mulți fosfați sunt eliminați prin urină.
Un nivel crescut de hormon paratiroidian în sânge este cunoscut ca hiperparatiroidism. Dacă glandele paratiroide sunt cauza, atunci se numește hiperparatiroidism primar. Cauzele sunt adenomul paratiroidian, hiperplazia paratiroidiană, cancerul paratiroidian.
Ce simptome apar atunci când există un nivel crescut de PTH
Despre cele patru mici glande paratiroide situate în spatele glandei tiroide trebuie să știm că joacă un rol important în reglarea nivelurilor de calciu și de vitamina D din sânge. Când activitatea lor este perturbată, nivelul de calciu scade sau crește, lucru care poate provoca dureri și spasme musculare, slăbiciune, unghii casante și fragilitatea oaselor.
Toate aceste simptome pot fi un motiv întemeiat să verifici nivelul hormonului paratidoidian (PTH), dar și nivelul de calciu. Prea mult calciu ar putea fi un semn de hiperparatiroidism.
Aceasta este o afecțiune cauzată de glandele paratiroide hiperactive care produc prea mult PTH. Excesul de calciu în sânge poate duce la pietre la rinichi, bătăi neregulate ale inimii și anomalii la nivelul creierului.
Glandele paratiroide produc un hormon numit hormonul paratiroidian (PTH). Acesta favorizează distribuirea calciului din oase în sânge și reducerea excreției de calciu prin urină. Ambele procese au ca rezultat creșterea concentrației de calciu în sânge, ceea ce stimulează resorbția intestinală a calciului, care este un efect comun al PTH și al vitaminei D.
O activitate crescută a hormonului paratiroidean poate fi cauzată de un adenom. Este vorba despre o tumoare benignă a unei glande paratidoide sau, mai rar, despre o hiperplazie, adică creșterea numărului de celule și, prin urmare, a funcției, a uneia sau a tuturor celor patru glande paratiroide.
Nivelurile crescute de PTH cu niveluri crescute de calciu în sânge pot provoca: oboseală, depresie, pierderea conținutului mineral osos cu osteopenie, deshidratare, depuneri de calciu în rinichi, pietre la rinichi, pierderea poftei de mâncare și scăderea greutății corporale, risc crescut de sângerare gastrică.
Cum se tratează aceste dezechilibre
Hiperparatiroidismul primar este, de obicei, tratat prin inervenție chirurgicală. În cele mai multe cazuri, se îndepărtează adenomul care cauzează secreția crescut de PTH.
Postoperator, atunci când nivelurile de PTH revin la intervalul normal, calciul se deplasează în oase, ceea ce necesită perfuzii de calciu pentru o perioadă scurtă de timp, după care nivelul normal al calciului este restabilit.
În cazul unui exces ușor de PTH, cu concentrații de calciu doar ușor crescute în sânge și fără implicare renală sau osoasă, poate fi luată în considerare monitorizarea, în special când pacienții nu sunt atât de tineri. Hipoparatiroidismul se tratează prin suplimentarea cu calciu și vitamina D. În unele cazuri, zilnic sunt necesare injecții zilnice de PTH.
Complicațiile hiperparatiroidismului sunt legate în principal de efectele pe termen lung ale nivelului prea scăzut de calciu din oase și ale concentrației crescute de calciu în sânge.
Complicațiile frecvente includ osteoporoză, pietre la rinichi, boli cardiovasculare și hipoparatiroidismul neonatal. Simptomele unui PTH crescut pot varia de la cazuri asimptomatice la manifestări clinice complexe, care afectează calitatea vieții și pot duce la complicații serioase.