Local

Nu mai sunt locuri pe platforma de vaccinare anti-COVID-19. Nici în luna martie nu se mai găsesc locuri libere, iar de câteva zile medicii de familie nu au mai făcut programări

Publicat: 02 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Nu mai sunt locuri pe platforma de vaccinare anti-COVID-19. Nici în luna martie nu se mai găsesc locuri libere iar de câteva zile medicii de familie nu au mai făcut programări
Medicii de familie au încetat să mai programeze pacienți incluși în această etapă din cauză că nu sunt locuri libere

Medicii de familie din Iași nu mai fac programări pentru vaccinare anti-COVID-19 din cauză că nu mai găsesc locuri pe platforma online. Numărul limitat de doze de vaccin distribuit în centrele de vaccinare a lăsat numeroși ieșeni în așteptare. Nici în luna martie nu s-au mai găsit locuri libere

Campania de vaccinare anti-COVID-19 continuă la Iași cu modificări majore. Medicii de familie au încetat să mai programeze pacienți incluși în această etapă din cauză ca nu mai găsesc locuri libere. Pe platformă au fost deja reprogramați ieșenii sub 65 de ani, care erau deja alocați la un centru de vaccinare anti-COVID-19 până pe 4 februarie, urmând să se replanifice și cei programați până pe data de 8 februarie. Unii pacienți au mai prins un loc la sfârșitul lunii februarie, alții abia la jumătatea lunii martie.

Medicii spun că în prezent nu mai găsesc niciun loc liber pe platforma online de vaccinare. Ritmul se menține în funcție de dozele de vaccin disponibile. Dacă în unele centre fixe de vaccinare rămân flacoane cu 5 doze de vaccin, ele vor fi alocate centrelor mobile care contribuie la imunizarea persoanelor nedeplasabile, a însoțitorilor acestora și a beneficiarilor de peste 65 de ani din centrele rezidențiale.

Dr. Cristina Toma: „Un bolnav cronic programat pe platformă pe data de 10 februarie 2021 a fost reprogramat pe data de 27 februarie”

Numărul limitat de doze de vaccin a redus numărul de persoane care se pot vaccina în următoarele săptămâni. Medicii de familie spun că unii pacienți sub 65 de ani au fost programați la finalul lunii februarie, în timp ce alții abia mai găsesc un loc după jumătatea lunii martie 2021.

„Am avut în urmă cu două zile un pacient care era programat pe platformă pe data de 10 februarie 2021 și a fost reprogramat pe data de 27 februarie. Are sub 65 de ani și suferă de boli cronice. Astăzi nu am programat pe nimeni, știu că se găsesc locuri după 15 martie, chiar mai spre finalul lunii”, spune dr. Cristina Toma, medic de familie ieșean. Un alt medic de familie din Iași a spus că nu mai programează pacienți, din același motiv. „Nu mai programez pentru că nu mai sunt locuri”, spune și dr. Maria Iacomi, medic de familie.

Singurii pacienți programați de medicii de familie în această perioadă sunt cei imobilizați la pat

La finalul lunii ianuarie, medicii ieșeni s-au ocupat de înscrierea pentru programare la vaccinarea anti-COVID-19 a persoanelor imobilizate și însoțitorii acestora.

„Până în martie inclusiv nu mai găsești niciun loc de câteva zile. Se mai găsesc 6 locuri la centrul de vaccinare din Hârlău în tot județul Iași, dar nu are corespondență cu rapelul și nu se pot face programări fără data la care se administrează cea de-a doua doză. Nu mai pot programa pe nimeni, nu mai sunt locuri, acum programez doar persoanele care sunt imobilizate la pat și pentru însoțitori, și dintre ei sunt foarte mulți doritori, avem destul de mulți. Trebuie să finalizez lista cu această categorie și să o trimit reprezentanților DSP Iași”, a declarat și Anina Popescu, medic de familie în comuna Miroslava, județul Iași.

Patru centre mobile de vaccinare anti-COVID-19 în județul Iași

Campania de vaccinare continuă cu persoanele peste 65 de ani, atât din centrele rezidențiale, cât și cei imobilizați la pat și însoțitorii lor. S-au alcătuit patru echipe de vaccinare mobile, două pentru persoanele din centrele rezidențiale și două pentru ieșenii nedeplasabili.

„Până pe 2 februarie la ora 14, medicii de familie din Iași trebuie să trimită listele cu persoanele imobilizate la pat și cu însoțitorii acestora care doresc să se vaccineze anti-COVID-19. Sunt 4 echipe mobile la Iași, două pentru centrele rezidențiale și alte două pentru persoanele vaccinate la domiciliu. A început cu vaccinarea persoanelor imobilizate din municipiul Iași, fiindcă în localităși sunt mult mai puțini momentan. Până astăzi (n.r.- 1 februarie 2021) au fost vaccinate 66 de persoane peste 65 de ani, imobilizate”, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.

Sute de pesoane nedeplasabile din județul Iași doresc să se imunizeze împotriva coronavirus

Cele două echipe mobile urmează trasee în județul Iași pentru a vaccina pesoanele care nu se pot deplasa și care au fost înscrise de către medicii de familie în lista celor care doresc vaccinarea. Până pe data de 1 februarie 2021 au fost înregistrate 558 de astfel de solicitări, iar duminică, 31 ianuarie, prima zi când a demarat această activitate, au fost vaccinate 66 de persoane. Din data de 27 decembrie și până pe 1 februarie 2021, în cadrul Campaniei de vaccinare anti-COVID-19 au fost efectuate 37.778 de vaccinări.

Din acest număr total de persoane vaccinate, 32.261 au fost vaccinate cu prima doză și 5.517 cu a doua doză. Pe data de 31 ianuarie 2021 au fost vaccinate 1.176 de persoane, dintre care 930 de persoane au fost vaccinate în centrele de faza II. De asemenea, din totalul de 1.176 de persoane, 941 de ieșeni au primit prima doză și 235 au primit a doua doză. În această perioadă s-au înregistrat 91 de reacții adverse ușoare.

Adauga un comentariu