Local

O cutie misterioasă descoperită de conducerea UAIC. ISU a venit pentru a analiza ce s-a găsit într-o clădire din centrul orașului Piatra-Neamț

Publicat: 06 aug. 2020
Casa aflată în proprietatea Universității
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași face o nouă investiție de modernizare într-o casă aflată în proprietate din centrul orașului Piatra Neamț

Conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași s-a deplasat la Piatra-Neamț pentru a vedea în ce stare se află imobilul care a intrat în proprietatea prestigioasei unități de învățământ. Aceasta a constat starea imobilului. În timp ce se aflau în clădire, reprezentanții universității au găsit o cutie a cărei proveniență nu o cunoșteau. Aceștia au apelat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț pentru a solicita intervenția unei echipe care să identifice ce se află în interiorul cutiei. S-a constat că, în interior se afla o pungă cu un kilogram de cianură.

“Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiuni prevăzute de legea privind de traficul de produse sau substanțe toxice (art. 359, alin 1 din Codul penal) și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor periculoase care au devenit deșeuri (art. 98, alin. 5, lit. b) din OUG 195/2005 privind protecția mediului)”, a declarat Georgiana Moșu, purtător de cuvânt la IJP Neamț.

Ce spune conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au discutat cu reporterii Cotidianului BZI și au oferit o declarație cu privire la acest incident.

„Ajungând în clădirea unde intenţionam să dezvoltăm o unitate de învăţământ, am observat ca prin ceea ce se afla în incinta construcţiei era şi o cutie care părea nelalocul ei. Am solicitat celor de la ISU Neamţ să vină şi să constate despre ce este vorba. Totul s-a întâmplat la solicitarea noastră şi pentru a păstra în siguranţă tot ce înseamnă elementele legate de acest imobil”, a declarat conducerea universității.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a primit o casă în centrul orașului Piatra Neamț. Imobilul, care va intra într-un proces de modernizare, se va transforma într-un spațiu educațional special

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a intrat în proprietatea unei case din centrul orașului Piatra Neamț. Imobilul, lăsat să se degradeze de ani buni, va beneficia de un amplu proiect de modernizare și de reabilitare. Aici, rectorul Universității „Cuza”, prof. univ. dr. Tudorel Toader, anunță că va funcționa o unitate de învățământ preșcolar a instituției. Clădirea are nu mai puțin de 34 camere și are o valoare de aproximativ 2 milioane euro

Proprietatea Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași aflată în centrul orașului Piatra Neamț va intra într-un amplu proces de modernizare. Din păcate, de ani buni, imobilul a fost lăsat să se degradeze. Acum, cu sprijinul primăriei din localitate, rectorul UAIC, prof. univ. dr. Tudorel Toader, anunță că în casa existentă se va deschide o grădiniță.

„Noi, Universitatea «Cuza», avem în centrul orașului Piatra Neamț o proprietate valoroasă. Din păcate, aceasta a fost lăsată în paragină de-a lungul anilor… Păcat că a fost așa! Acum, chiar dacă e dezastru acolo, cu ajutorul primăriei din Piatra, vom demara un amplu proces de modernizare și de reabilitare a construcției. Aici vrem să deschidem o grădință a Universității noastre”, a declarat rectorul Toader.

O casă din centrul orașului Piatra Neamț cu un istoric special! În imobil a funcționat Laboratorul de Acvacultură și Ecologie Acvatică

În valoroasa casă din centrul orașului Piatra Neamț, aflată în proprietatea Universității „Alexandru Ioan Cuza” a funcționat Laboratorul de Acvacultură și Ecologie Acvatică din urbea moldavă.

„Imobilul în care a funcționat Laboratorul de Acvacultură și Ecologie Acvatică este situat în municipiul Piatra Neamț, Aleea Migdalelor, nr. 2, jud. Neamț, într-o zonă centrală a orașului. Imobilul a fost construit în anul 1937, cu regim de înălțime S+P+2E. Până în anul 2002, în imobil a funcționat, în administrarea Centrului de Cercetare, Proiectare pentru Piscicultură, Pescuit și Industrializarea Peștelui din Galați din subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu-Sisești», Laboratorul de Acvacultură și Ecologie Acvatică”, se arată în documentația Universității „Cuza” din Iași.

În anul 2002 s-a aprobat trecerea, fără plată, a Laboratorului, proprietate publică a Statului român, în proprietatea privată a Statului și în administrarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mai departe, prin Hotărâre de Guvern (HG) nr. 359 din 15.04.2002 s-a aprobat trecerea, fără plată, a Laboratorului, proprietate publică a Statului român, în proprietatea privată a statului și în administrarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Totodată, Universitatea „Cuza” a preluat curtea Laboratorului, în suprafață de 548 metri pătrați (mp). Prin același act normativ, Universitatea „Cuza” a preluat, prin transfer, întreg personalul încadrat la acea dată la acest Laborator. Potrivit datelor tehnice din cuprinsul HG 395/2002, imobilul în care funcționează Laboratorul are o suprafață a construcției de 530 mp, din care 426 mp o reprezintă suprafața locuibilă și 65 mp suprafața dependințelor.

Click aici pentru a afla toate detaliile despre acest proiect al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.





Comentarii
  • Laboratorul preluat de universitate in 2002 a avut aceeasi soarta cu toate ”centrele de cercetare” ale universitatii.
    Paragina, ca urmarea lipsei de viziune, a orcarui program managerial si a lipsei personalului de specialitate si a ainvestitiilor.
    Verificati lista cu toate aceste ”statiuni stiintfice” si vedeti ce program de dezvoltare au, ce angajati si ce echipament stiintific.

Adauga un comentariu