Au trecut 8 ani de la vestea care a șocat întreg mediul universitar din Iași. Bogdan și Anda Maleon aveau să fie găsiți morți în propria casă de către un prieten de familie. Acum, doar candele pe mormântul lor și o vilă abandonată au rămas în urmă
În urmă cu opt ani, întreg mediul universitar ieșean avea să fie cutremurat de vestea morții soților Maleon. Bogdan și Anda aveau să fie găsiți morți în casă de către un prieten de familie. La vremea respectivă, se zvonea că directorul BCU și-ar fi ucis soția, apoi s-ar fi sinucis. Au fost luate mai multe variante în calcul, dar, într-un final, s-a aflat adevărul. În anul 2022, procurorii au pus punct dosarului în care moartea celor doi soți a fost anchetată. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus clasarea cauzei referitoare la moartea soților Anda și Bogdan Maleon. Anchetatorii au ajuns la concluzia că cei doi s-au sinucis. După descoperirea macabră, anchetatorii au luat în calcul toate variantele posibile. Inițial, s-a crezut că este vorba despre o crimă urmată de sinucidere. Bogdan Maleon a fost găsit spânzurat, iar Anda a fost găsită moartă în aceeași cameră, având urme de strangulare în zona gâtului.
O anchetă complicată în cazul Maleon, întinsă pe ani întregi
În urma necropsiei, s-a stabilit că ambii soți au murit în urma asfixierii mecanice. Varianta luată în calcul cel mai serios a fost cea în care Anda s-a sinucis prima, fiind găsită de Bogdan. Mai apoi, Bogdan ar fi încercat să o salveze, dar nu a reușit. În final, s-ar fi sinucis și el. Surse din cadrul anchetei au precizat că, în Ajunul Crăciunului, Anda și Bogdan s-au comportat ca un cuplu normal, au petrecut împreună și chiar ar fi avut contacte intime. Dar totul avea să se transforme într-un coșmar.
Apelul care a adus vestea
Pe 25 decembrie 2017, un apel la 112 a fost efectuat la ora 15:40. Atunci s-a anunțat că soții Maleon sunt în stare de inconștiență în propria casă. Bogdan și Anda Maleon au fost găsiți, puțin înainte de ora 15:40, de profesorul de istorie Liviu Pilat. El a fost cel care a sunat la numărul unic de urgențe 112 și a anunțat tragedia. Un echipaj medical a ajuns la fața locului, dar nu a mai putut face nimic pentru cei doi soți. Procurorii au declarat, la scurt timp după incident, că primele rezultate ale necropsiei arătau că ambii au murit cu 8-10 ore înainte, ceea ce înseamnă că unul dintre ei ar fi murit în jurul orei 06:00 dimineața. Anchetatorii au precizat, încă din acel moment, că ar fi vorba despre o dublă sinucidere. Cei doi soți s-ar fi sinucis la o diferență de 2-3 ore.
Acum, după 8 ani, casa în care cei doi s-au stins stă abandonată, iar la Cimitirul „Sf. Petru și Pavel” din Iași candele ard pe mormântul celor care au fost soții Maleon.
Oare amantă ce zice?!? Cum se simte?
Ce amante?? Și dacă ar fi fost așa, asta era soluția??
Au fost executati de servicii..s-au bagat unde nu trebuia!