Prima pagină » International » Parlamentul European a votat o rezoluţie prin care declară Uniunea Europeană „zonă de libertate LGTBIQ”
Parlamentul European a votat o rezoluţie prin care declară Uniunea Europeană „zonă de libertate LGTBIQ”

Parlamentul European a votat o rezoluţie prin care declară Uniunea Europeană „zonă de libertate LGTBIQ”

11 mart. 2021, 20:46,
în International

Parlamentul European a votat joi o rezoluţie prin care declară Uniunea Europeană ”zonă de libertate LGTBIQ”, la doi ani după ce autorităţi locale din Polonia au creat peste o sută de ”zone libere de LGBTIQ”, anunţă legislativul european într-un comunicat.

Rezoluţia Parlamentului European, sprijinită şi de Comisia Europeană, a fost adoptată cu 492 de voturi pentru, 141 împotrivă şi 46 de abţineri, scrie agerpres.ro.

”Ca răspuns faţă de regresul drepturilor LGBTIQ în unele state ale UE, în special Polonia şi Ungaria, membrii Parlamentului European au declarat joi Uniunea Europeană o ”Zonă de Libertate LGBTIQ””, precizează legislativul european, menţionând că această declaraţie este şi o reacţie împotriva creării ”zonelor libere de LGBTIQ” în Polonia.

Acestea din urmă, scrie Parlamentul European în comunicatul său, ”sunt parte a unui context mai larg în care comunitatea LGBTIQ în Polonia este supusă la tot mai multe discriminări şi atacuri, în special creşterea discursului de ură din partea autorităţilor locale, oficialilor aleşi (inclusiv actualul preşedinte) şi mass-media proguvernamentale”.

Deşi executivul comunitar a respins finanţări europene pentru oraşele poloneze criticate la Bruxelles pentru aceste măsuri, legislativul european cere Comisiei Europene să meargă chiar şi mai departe cu represaliile împotriva Poloniei, sugerând astfel proceduri de infringement, activarea Articolului 7 şi aplicarea recentului mecanism de suspendare a fondurilor europene prin invocarea încălcării statului de drept.

Declaraţia Parlamentului European face referire şi la Ungaria, criticând rezoluţia adoptată de oraşul Nagykáta în noiembrie 2020 pentru interzicerea ”diseminării şi promovării propagandei LGBTIQ” şi amendamentele constituţionale adoptate o lună mai târziu de parlamentul de la Budapesta care, potrivit Parlamentului European, ”limitează şi mai mult drepturile persoanelor LGBTIQ” şi ”nu ţin cont de existenţa persoanelor transgender şi non-binare şi le limitează dreptul la viaţa de familie”.

”Persoanele LGBTIQ oriunde în Europa trebuie să se bucure de libertatea de a trăi şi de a-şi arăta public orientarea sexuală şi identitatea de gen fără teama intoleranţei, discriminării sau persecuţiei, iar autorităţile de la toate nivelurile de guvernare în întreaga Uniune Europeană trebuie să protejeze şi să promoveze egalitatea şi drepturile fundamentale pentru toţi, inclusiv pentru persoanele LGBTIQ”, concluzionează Parlamentul European în declaraţia votată.

Dezbătută miercuri, aceasta a fost sprijinită de principalele grupuri politice europene, respectiv grupul popularilor (PPE), cel al socialiştilor (S&D) şi Renew Europe, care a iniţiat rezoluţia, în timp ce grupul Identitate şi Democraţie şi cel al Conservatorilor şi Reformiştilor au catalogat-o drept ”ridicolă”, potrivit agenţiei EFE.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iulie 2026
20 iulie 2026