Titlurile zilei

Partaj într-o familie celebră din Iași! Soția s-a ales cu o vilă de jumătate de milion de euro în Bucium! Mai are de primit o sumă uriașă! – FOTO

Publicat: 22 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au luat o primă decizie în dosarul de partaj de bunuri comune dintre fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu și soția lui, Mariana. Procesul durează de aproximativ patru ani. Între timp, statul nu a reușit să recupereze prejudiciile constatate în două dosare penale în care fostul lider liberal a fost condamnat

Procesul dintre fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, și soția lui, Mariana, s-a încheiat la prima instanță. Astfel, ieri, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus împărțirea averii familiei Fenechiu.

„Instanța admite în parte cererea formulată de reclamanta Fenechiu Mariana Daniela în contradictoriu cu pârâtul Fenechiu Relu. Admite în parte cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienta Servicii Energetice Moldova SA, prin lichidator judiciar”, au precizat judecătorii ieșeni.

Aceștia au constatat că soții Fenechiu au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, în cota de 1/2 fiecare, următoarele bunuri comune: un imobil situat pe Aleea Teilor nr. 6, compus dintr-un teren cu suprafața de 1.567 mp și o casă de 343 mp, în valoare totală de 438.200 de euro, un autoturism BMW X6, în valoare de 36.449 de euro, imobilele construcții edificate pe terenul în suprafață de 2.000 mp situat pe strada Fundac Socola, nr. 9, în valoare totală de 70.862 de euro, sporul de valoare în cuantum de 93.075 de euro adus casei de pe Aleea Teilor, nr. 1 pe terenul cu suprafață de 1.101,30 mp și construcțiile edificate în timpul căsătoriei pe terenul cu suprafața de 1.101,30 mp de pe Aleea Teilor nr. 1, în valoare totală de 29.224 de euro. Mai mult, judecătorii au constatat că valoarea masei partajabile este de 667.810 euro.

„Instanța îi atribuie reclamantei, în deplină proprietate, imobilul situat pe Aleea Teilor, nr. 6, compus din teren cu suprafața de 1.567 mp și casa în suprafață de 343 mp, în valoare totală de 438.200 de euro. Îi atribuie pârâtului, în deplină proprietate, autoturismul marca BMW X6, în valoare de 36.449 de euro, imobilele construcții edificate pe terenul de 2.000 mp de pe strada Fundac Socola, nr. 9, în valoare totală de 70.862 de euro, sporul de valoare în cuantum de 93.075 de euro adus casei de pe Aleea Teilor, nr. 1, construcțiile edificate în timpul căsătoriei pe terenul cu suprafața de 1.101,30 mp de pe Aleea Teilor, nr. 1, în valoare totală de 29.224 de euro”, au adăugat magistrații.

Aceștia au obligat-o pe Mariana Fenechiu să îi achite fostului lider liberal o sultă în valoare de 104.295 de euro în termen de trei luni de la data ramânerii definitive a sentinței. Mai mult, soția fostului ministru al Transporturilor a fost obligată să plătească statului suma de 88.670,53 lei, de care a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar, sub forma reducerii taxei judiciare de timbru. În plus, Relu Fenechiu a fost obligat să îi achite nevestei suma de 99.305,42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

„Instanța obligă reclamanta și pârâtul să îi plătească intervenientei (Servicii Energetice Moldova SA – n.r.) suma de 10.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, au încheiat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, ea putând fi contestată.

Amintim că, după ce a fost condamnat în două dosare anticorupție și obligat la plata unor prejudicii, statul a reușit să îi ia doar „praful de pe tobă” lui Relu Fenechiu!

Țin cu dinții de bunuri

Procesul de partaj al bunurilor comune, respectiv lichidarea regimului matrimonial a început pe data de 20 ianuarie 2016. Dosarul a fost inițiat de către Mariana Fenechiu, soția pușcăriașului Relu Fenechiu.

Aceasta a solicitat în instanță împărțirea bunurilor familiei Fenechiu. Mai apoi, executarea silită a lui Relu Fenechiu a fost suspendată, ca urmare a unei decizii luate de Judecătoria Iași. Lichidatorul care administrează firma prejudiciată în dosarul „Transformatorul” obținuse executarea silită a mai multor proprietăți și bunuri aparținând fostului lider liberal.
Așadar, după ce un birou de executori judecătorești a obținut executarea silită împotriva familiei lui Fenechiu, membrii acesteia au intentat mai multe acțiuni. Una dintre aceste acțiuni este chiar cea intentată la începutul anului 2016 de către Mariana Fenechiu. Din acest motiv, judecătorii au suspendat punerea în practică a executării silite până la finalizarea cererii de partaj.

„Gaură” de milioane

Magistrații au constatat că prejudiciul din dosarul „Transformatorul” se ridică la peste 5,5 milioane de lei și ar trebui recuperat în numele Servicii Energetice Moldova, prin intermediul lichidatorului judiciar. Mai mult, cuantumul despăgubirilor din dosarul „Siveco” a fost calculat de către anchetatori la suma de 4.075.080 de lei.
Fostul lider liberal a fost condamnat în cele două dosare penale, el executând o parte din pedeapsa primită și, ulterior, fiind liberat din penitenciar. Pe lângă condamnarea primită, instanța l-a obligat pe fostul liberal la plata unor despăgubiri.

Dar Relu Fenechiu a deschis, la rândul său, în ultimii ani mai multe procese la Judecătoria Iași, prin care încearcă stoparea executărilor silite începute împotriva sa. Astfel, Fenechiu a dat în judecată ANAF și le-a cerut magistraților să admită contestația la executare, a tuturor actelor de executare, dar și a procesului-verbal de sechestru pentru bunurile mobile de pe data de 12 iulie 2017.
În plus, Fenechiu a dat în judecată și Servicii Energetice Moldova SA, prin lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SPRL Bacău. În acest dosar, Fenechiu le cerea magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să admită contestația formulată împotriva publicației de vânzare și a formelor de executare silită inițiate cu privire la casa de pe Aleea Teilor, din Bucium.

Adauga un comentariu