Patrick de la Casa Iubirii sau Patrick Deac, are la momentul actual vârsta de 25 de ani și este câștigătorul sezonului 3 al emisiunii de pe Kanal D, după ce a mai participat odată la acest show în sezonul 2.
Patrick de la „Casa iubirii”, eternul burlac al emisiunii
Patrick a declarat la prima sa apariție în emisiune că arma sa secretă este zâmbetul pe care îl deține, acesta fiind și motivul pentru care a ales să participe la acest show. Tânărul a susținut faptul că are o experiență când vine vorba de relații, menționând că nu trebuie să fii gelos. Patrick își dorea să cunoască o femeie matură, de la care să poată învăța lucruri noi.
„Sunt Patrick. Până de curând am lucrat la firma de securitate a tatălui meu. Dar, cum principala mea armă este zâmbetul, m-am gândit că mai bine m-aș folosi de ea la Casa Iubirii. La pachet cu zâmbetul vine și ceva experiență din care am învățat că într-o relație nu trebuie să fii gelos. Acum mă văd alături de o femeie mai matură, de la care să învăț lucruri noi”, a declarat Patrick la prima sa apariție la televizor.
Pe parcursul emisiunii, Patrick a fost foarte apreciat, atât de fetele din casă, cât și de cei care îl priveau la televizor. Acesta a reușit să formeze un cuplu cu o concurentă din emisiune, însă aceasta a fost descalificată din cadrul show-ului pentru încălcarea regulamentului.
Vestea nu i-a picat prea bine tânărului, iar acesta a așteptat să fie eliminat pentru a-și continua povestea de dragoste pe care o avea cu femeia. Ulterior, după ce s-au cunoscut în afara emisiunii, Patrick și-a dat seama că nu se potrivește cu tânăra cu care forma un cuplu, alegând să pună stop relației și să se întoarcă înapoi în emisiune, de data aceasta în cadrul sezonului 3.
Aici avea să o cunoască pe Bianca Giurcă, o tânără care a intrat special în emisiune pentru a interacționa cu Patrick, după ce au petrecut o seară într-un club din capitală, înainte ca tânăra să pășească în show. Patrick Deac a fost declarat câștigătorul emisiunii, iar la momentul actual încă are o relație cu Biancă Giurcă, aceștia fiind mutați împreună într-un apartament de lux din București.
Cei doi își împărtășesc povestea de dragoste cu fanii, astfel încât periodic postează videoclipuri pe YouTube în care le prezintă fanilor activitățile lor zilnice.
Va fi fostul concurent al emisiunii tătic?
Urmează ca Patrick de la „Casa iubirii” să devină tătic? Aceasta a fost întrebarea pe care și-au pus-o mii de fani, după ce iubita sa, Bianca Giurcă a postat o poză pe rețelele de socializare în care pare să fie gravidă.
Într-o fotografie făcută la apus, având marea ca și fundal, iubita lui Patrick de la „Casa iubirii” a fost surprinsă cum își ținea mâinile pe burtică. Semnul care i-a făcut pe fanii cuplului să creadă că tânăra îndrăgostită este însărcinată, este acela că pe poză era atașat textul “Baby”.
Chiar dacă cuplul nu a declarat public, ca are vrea să devină părinți, din această postare concluzia a fost că atât Patrick, cât și Bianca, își doresc să aibă un copil împreună. Însă după ce această poză a fost postată, nu a apărut nicio declarație oficială care să ateste faptul că Bianca este gravidă.
Cu ceva timp în urmă s-a speculat că cei doi s-ar fi despărțit, însă în cadrul unei emisiuni Patrick Deac, a declarat că el și cu Bianca nu au fost despărțiți, ci mai mult a fost vorba despre câteva zile în care au fost certați.
Patrick de la „Casa iubirii” este câștigătorul sezonului 3 al show-ului, unde a cunoscut-o mai bine pe Bianca Giurcă, cu care formează un cuplu și la ora actuală.