Prima pagină » Local » Percheziţii comune ale poliţiştilor cu carabinierii din Bergamo în Iaşi şi Suceava. Sunt acuzate mai multe persoane de trafic de persoane şi spălare de bani

Percheziţii comune ale poliţiştilor cu carabinierii din Bergamo în Iaşi şi Suceava. Sunt acuzate mai multe persoane de trafic de persoane şi spălare de bani

30 iun. 2021, 14:11,
în Local

Astăzi, 30 iunie, polițiștii din Iaşi împreună cu carabinierii Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo, efectuează cinci percheziții domiciliare, în judeţele Iaşi şi Suceava, pentru completarea probatoriului, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru trafic de persoane şi spălare de bani.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2015 – 2019, 8 persoane ar fi exploatat sexual 11 tinere, în oraşul Bergamo – Italia, prin obligare la practicarea prostituţiei.

De asemenea, 6 dintre persoane ar fi fost implicate şi în activităţi de spălare a banilor obţinuţi în urma traficului de persoane.

Acţiunea de astăzi a fost organizată în cadrul unei echipe comune de anchetă, cu autorităţile judiciare din Italia, iar la percheziţiile din România au participat şi carabinieri din cadrul Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo.

8 mandate de arestare europene, 5 în România și 3 în Italia

De asemenea, urmează a fi puse în aplicare 8 mandate de arestare europene, dintre care 5 în România şi 3 în Italia.

Scopul acţiunii a fost acela de a obţine probe în cauzele penale şi de a îndeplini procedura de sechestru asigurator cu privire la mai multe imobile.

Prin intermediul EUROJUST, în cursul anului 2018, a fost încheiat un acord de echipă comună de anchetă cu autorităţile judiciare din Italia, respectiv Comandamentul Regional al Carabinierilor din Bergamo, cercetările efectuându-se, în comun, în cadrul operaţiunii „Bergamo”, în scopul destructurării unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane pe ruta România-Italia.

Acţiunea comună a fost organizată la data de 4 iunie 2019, fiind efectuate 18 percheziţii domiciliare, dintre care 8 în România şi 10 în Italia.

În urma activităţilor, 9 persoane au fost arestate, ulterior fiind condamnate în Italia pentru săvârşirea faptelor de constituire a unui grup infracţional organizat, la pedepse cuprinse între 7 şi 12 ani închisoare.

În urma percheziţiilor au fost ridicaţi 20.000 euro şi 100.000 de lei.

De asemenea, a fost instituit sechestru asigurator pe 2 autoturisme, 3 imobile din Bergamo şi un imobil din municipiul Iaşi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Accident grav în Mureș, la Grebenișu de Câmpie. Patru persoane au fost rănite, iar un elicopter SMURD a intervenit
Un accident rutier produs miercuri dimineață, 28 octombrie, în localitatea Grebenișu de Câmpie, județul Mureș, s-a soldat cu patru victime. Una dintre persoane a intrat în stop cardiorespirator, dar a răspuns manevrelor de resuscitare. Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru transportarea unei victime la spital. Accident rutier în Mureș. Cum s-a produs impactul Accidentul […]
Accident grav în Mureș, la Grebenișu de Câmpie. Patru persoane au fost rănite, iar un elicopter SMURD a intervenit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 octombrie 2026
29 octombrie 2026