Pericol pentru călători într-un autobuz de la CTP Iași! Compania a înlocuit un geam spart cu o bucată de plexiglas, care s-a desprins în mers

Pe hârtie, „transport public modern, investiții de milioane”; în teren, plexiglas obosit ținut în viață cu speranță și bandă adezivă.

1. Revizorii tehnici – paznicii formali ai siguranței, nu și reali

Teoretic, revizorii tehnici din garaj și cei din cadrul siguranței circulației există ca să prevină exact astfel de situații: geamuri improvizate, caroserii cârpite, vehicule care arată ca după război. Practic, autobuzul 1987 a circulat „de mai bine de un an” cu un plexiglas uzat, care se desprinde în mers.
Adică timp de un an:

– Revizorii din garaj au văzut geamul, l-au atins, l-au verificat „vizual” și l-au lăsat așa.
– Revizorii din siguranța circulației au semnat că vehiculul e apt de drum, cu pasageri, pe traseu urban aglomerat.

Întrebare: Pentru ce mai există aceste funcții și salarii, dacă un geam improvizat stă un an pe un autobuz de linie?
Dacă asta trece de control, ce nu trece? Sau, mai corect: Ce se mai controlează, în afară de foaia de parcurs și consumul de motorină?

2. ITP-ul – examenul pe care îl iau toate, indiferent de stare

Cum trece un autobuz cu plexiglas improvizat de un an prin ITP?
Două variante la fel de grave:

– Ori nu se verifică serios caroseria și elementele de siguranță, ci doar frânele pe stand și noxele, restul „merge și așa”.
– Ori se verifică, dar se închide ochiul: „lasă, dom’le, că trebuie să circule, nu avem parc suficient”.

În ambele cazuri, rezultatul e același: ITP-ul devine o formalitate birocratică, nu un filtru real de siguranță.
Și aici intră și întrebarea: Nu le vede nici poliția?
Un autobuz cu geam lateral din plexiglas, vizibil uzat, care se mișcă în mers, nu e un detaliu discret. E un semn strigător de improvizație. Dacă nici asta nu ridică semne de întrebare, atunci controlul în trafic e doar pentru centuri, semnalizări și „acte la control”, nu pentru siguranță structurală.

3. Conducerea CTP Iași – discurs de vitrină, parc auto de improvizație

În timp ce primarul Mihai Chirica laudă „transportul public” și „investițiile de milioane de euro”, în garaj:

– Peste 50 de autobuze sunt defecte, inclusiv electrice și Isuzu.
– Mecanicii lucrează pe improvizații, pentru că piesele „nu sunt” sau „vin foarte greu”.
– Geamuri improvizate devin soluții permanente, nu provizorii.

Asta nu mai e doar neglijență, e politica improvizației ridicată la rang de sistem.
Conducerea CTP Iași știe foarte bine că:

– urmează șantiere la liniile de tramvai,
– parcul auto e insuficient,
– șoferii sunt puțini,
– autobuzele sunt obosite.

Și totuși, în loc să fie obsedată de siguranță și stare tehnică, acceptă ca vehiculele să iasă în traseu cu „petice” la geamuri și la caroserie.
Mesajul implicit către călători: „merge și așa, important e să circule ceva”.
Siguranța devine un lux, estetica un moft, iar responsabilitatea — un cuvânt bun de pus în comunicate, nu în garaj.

4. Revizorii din siguranța circulației – semnătura care acoperă tot

Rolul lor ar trebui să fie simplu și dur:
– Vehiculul nu e sigur? Nu iese. Punct. Sancțiune!

În realitate, avem:

– autobuz cu geam improvizat de un an,
– traseu urban aglomerat,
– mii de călători zilnic,
– abia după ce apare filmarea pe internet, vehiculul e retras „de urgență”.

Deci nu controlul intern oprește pericolul, ci postarea unui călător pe Facebook.
Siguranța circulației funcționează doar când internetul face treaba revizorilor.
Întrebare:
Ei pentru ce mai există și încasează salariu, dacă reacția vine abia după scandal public?

5. Nepăsarea sistemică – de la geam la întregul parc

Cazul plexiglasului nu e doar un incident izolat, e un simptom:

– Parc auto în colaps,
– peste 50 de autobuze defecte,
– lipsă de piese,
– improvizații „la ordinea zilei”,
– șoferi care spun ce se întâmplă, dar „cine să ne asculte?”.

Când mecanicii sunt împinși să „facă ce pot” cu ce au, iar revizorii tehnici semnează că totul e în regulă, lanțul de siguranță e rupt.
Conducerea CTP Iași preferă să mimeze normalitatea, să scoată vehiculele în traseu cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă:

– geamuri improvizate,
– caroserii obosite,
– riscuri reale pentru călători.

Concluzia?

Situația autobuzului 1987 nu e doar „un geam din plexiglas care s-a desprins în mers”.
Este dovada materială că:

– revizorii tehnici și cei de siguranța circulației au transformat controlul într-o formalitate,
– ITP-ul nu mai filtrează pericolul, ci îl certifică,
– conducerea CTP Iași acceptă improvizația ca normă de funcționare,
– siguranța călătorilor e sacrificată pe altarul „să iasă cursa, orice ar fi”.

la Iași, geamul de plexiglas nu e doar o improvizație, e un mod de a face transport public.