Sute de apeluri la 112, care semnalau urgenţe în principalele destinaţii de vacanţă din ţară, au fost preluate în această vară. La nivel naţional, operatorii STS au preluat şi procesat peste trei milioane de apeluri.
Conform Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, de la începutul lunii iunie şi până la finalul lunii august, 743 de apeluri au anunţat situaţii de urgenţă în care au fost implicate persoane aflate în zone montane.
„13 apeluri s-au referit la căderi de la înălţime, 193 de apeluri semnalau persoane rătăcite. Operatorii STS au alertat agenţiile specializate de intervenţie ce au competenţă în soluţionarea acestor urgenţe: Salvamont, Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie şi Jandarmerie”, se precizează într-un comunicat al STS.
Vară de foc pentru salvatori. Peste trei milioane de oameni au cerut ajutor la 112
Aproape 60% (439 de apeluri) dintre cele 743 de apeluri care anunţau turişti aflaţi în pericol în zonele montane au avut localizare avansată AML (Advanced Mobile Location), iar echipajele de intervenţie au putut ajunge cu precizie la faţa locului.
O parte dintre acestea au fost preluate prin aplicaţia mobilă Apel 112, dezvoltată de STS, care permite localizarea apelului la 112. Aplicaţia este gratuită şi disponibilă în Google Play şi App Store.
Totodată, pe parcursul acestei veri, la nivelul Centrului unic pentru apeluri de urgenţă 112 Constanţa au fost preluate 231 de apeluri prin care s-a solicitat intervenţia echipajelor de urgenţă pentru persoane aflate în pericol de înec în zona litorală a Mării Negre. Cele mai multe dintre acestea au vizat incidente în staţiunea Mamaia.
„La nivel naţional, din 1 iunie şi până în 31 august 2023, operatorii STS au preluat şi procesat 3.014.806 apeluri dintre care 1.546.162 (51,29%) au reprezentat cazuri de urgenţă. Din cele trei luni de vară, cea mai încărcată zi la 112 a fost 23 iunie, când operatorii STS au preluat în medie 23 de apeluri pe minut”, arată STS.
Serviciul de urgență 112
Serviciul de urgență 112 asigură preluarea apelurilor de urgență de la cetățeni și transmiterea acestora către agențiile specializate de intervenție (Ambulanță, SMURD, Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Salvamont), în vederea asigurării unei reacții imediate, uniforme și unitare pentru soluționarea urgențelor.
Serviciul de urgență 112 este furnizat de Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). Administratorul SNUAU este Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
SNUAU este compus din centre unice pentru apeluri de urgență, dispecerate integrate de urgență și dispecerate de urgență ale agențiilor specializate de intervenție. Atât centrele unice pentru apeluri de urgență, operate de STS, cât și dispeceratele de urgență ale agențiilor specializate de intervenție sunt organizate la nivelul fiecărui județ. Centrul 112 București-Ilfov recepționează apelurile efectuate din București și din județul Ilfov.
Numărul 112
112 este numărul unic pentru apeluri de urgență, disponibil în toată țara, ce poate fi apelat din toate rețelele publice de telefonie.
Apelurile sunt preluate 24/7 de operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 și, în funcție de tipul urgenței, sunt transferate apoi către dispecerii agențiilor specializate de intervenție, care realizează un interviu pe domeniul de competență, alocă și alertează echipajele din teren.
Apelurile pot fi preluate și procesate în mai multe limbi de circulație internațională și în limbile minorităților naționale.