Încă o intersecție din Iași a devenit mult prea periculoasă pentru șoferi, iar în ultima săptămână au avut loc trei accidente. Este vorba despre intersecția străzii Sfântul Lazăr cu strada Profesor Anton Șesan. Pe data de 15 aprilie 2026 a avut loc o coliziune puternică între două autoturisme, iar unul dintre ele a fost izbit într-un stâlp de electricitate, care a fost rupt.
Prin zona respectivă circulă sute de oameni în fiecare zi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă pietonii atrag atenția asupra pericolului.
Accidente frecvente într-o intersecție din Iași
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/04/intersectie-strada-sf-lazar-5.jpg)
În decursul a câteva zile, la intersecția celor două străzi au avut loc trei accidente, cel mai grav dintre ele fiind cel de pe data de 15 aprilie. Din păcate, pe strada Sfântul Lazăr se circulă cu viteză prea mare uneori, iar cei care vin de pe strada Profesor Anton Șesan nu se asigură când vor să vireze la stânga. Este clar că în acest punct este o problemă, iar șoferii ar trebui să acorde o atenție sporită pentru a evita incidentele. În urma accidentului de pe 15 aprilie, un stâlp de la rețeaua electrică a fost efectiv rupt din pământ.
„Am auzit un zgomot puternic de frânare și, deodată, cum s-a izbit ceva. M-am dus repede la balcon, să văd ce se întâmplă. Din ce am văzut, șoferii coborâseră din mașini, dar stâlpul era rupt complet. Au venit cei de la E.ON să repare firele. Vă spun, se circulă cu prea mare viteză pe strada asta, mulți văd că este liber și accelerează”, a precizat Mihai Rotaru, localnic din zonă.
Pietonii se simt în pericol
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/04/intersectie-strada-sf-lazar-3.jpg)
După ce a apărut informația privind accidentul de pe strada Sfântul Lazăr, oamenii au reacționat. Pietonii consideră că este periculos pentru ei, chiar și când circulă pe trotuar. Din fericire, nimeni nu a fost rănit până acum, dar oricând s-ar putea întâmpla o tragedie.
„În fiecare dimineață merg la serviciu pe acolo, fac 10 minute pe jos, e mai avantajos. Am văzut ulterior ce s-a întâmplat. Chiar mă întrebam dacă a fost cineva rănit. Mergi liniștit pe trotuar și te trezești că dă o mașină peste tine sau îți cade ceva în cap. Se circulă mult prea haotic în unele locuri și nu se ține cont de reguli”, a spus Teodora Lupu, o tânără din Iași.
Pe porțiunea dintre cele două străzi este o trecere pentru pietoni care, în urmă cu câteva luni, a fost marcată. În momentul de față, tot ce a mai rămas sunt câteva puncte de vopsea roșie. Totul a dispărut. La Iași, vopselele rutiere sunt de o calitate îndoielnică, iar cetățenii s-au plâns în mai multe rânduri de acest lucru.
„Acolo a fost, la un moment, o trecere de pietoni marcată. A mai rămas într-un colț o urmă de vopsea. Mulți nici nu ne acordă prioritate nouă, pietonilor, pentru că nu văd semnele”, a spus Ionuț, un alt ieșean.
Accidentele din această intersecție demonstrează faptul că este un punct periculos atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni, chiar dacă circulă pe trotuar.
SI CE AR TREBUI SA FACA PRIMARIA? SA LE TAIE PEDALA DE ACCELERATIE? POLITIA CE FACE? STA IN BIROU SI VINE DOAR CAND E UN ACCIDENT? DE CE NU SUNT IN STRADA? HAI CA S A INCALZIT AFARA….
Montați un indicator care interzice virajul la stânga…
Pai cei de la rutiera stau pititi prin masina in zona scolii Barsanescu din zona Garii – Bacinschii si fileaza fetitele, nu tovarasul agent Huța-Huța Ciprian de la sc II Gara Politie?
Pentru cei care vor sa faca stanga, pot sa iasa pe Bahlui. Trbuie interzis virajul la stanga. Tot timpul sunt probleme
Ori sens unic, doar pentru intrare si s-a rezolvat problema
Toti PROSTALANII au permis auto !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
popice pe mijloc pe sf. lazar, sens unic anton sesan, obligatoriu la dreapta pe sf. lazar, fluidizare ca-n povesti.
Montați CAMERE RADAR FIXE ,viteza maximă 30/h
S-a rezolvat problema în tot Iașul
Se circulă cu viteză foarte mare în oraș de aici ași accidentele