Un număr de 7.454 de elevi de clasa a IV-a vor susține astăzi, 20 mai, prima probă din cadrul Evaluării Naționale. Testarea durează 60 de minute și are rolul de a verifica nivelul cunoștințelor acumulate până acum. Punctajele obținute pot fi echivalate în calificative și trecute în catalog, la solicitarea scrisă a elevului
Evaluările de la finalul clasei a IV-a fac parte dintr-un proces național prin care se urmărește înțelegerea stadiului de formare al competențelor-cheie ale elevilor. Probele sunt organizate în condiții stricte, iar desfășurarea lor este reglementată de un manual special, elaborat de Ministerul Educației. Testarea este parte a unui proces național de evaluare standardizată, care vizează elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a.
Reguli clare pentru testarea și organizarea Evaluării Naționale, sesiunea 2025, pentru elevii din Iași
Elevii vor intra în sălile de examen la ora 10:00, iar testarea se va desfășura simultan în toate unitățile de învățământ. În situații excepționale, ora de începere poate fi decalată, dar doar cu acordul Comisiei județene. Testele vor fi distribuite în mod controlat, iar fiecare elev va primi documentul corespunzător, în funcție de planificarea făcută la nivelul școlii.
După așezarea în bănci, administratorul de test – de regulă, învățătorul sau profesorul clasei – va citi cu voce tare un scenariu standardizat, menit să introducă elevii în atmosfera testării și să le clarifice instrucțiunile.
În timpul probei, profesorii au obligația să anunțe momentul în care s-a atins jumătatea timpului, dar și când mai sunt 5 minute din durata alocată. La final, testele vor fi recuperate și sortate conform unei proceduri stricte. Elevii care finalizează mai devreme vor fi încurajați să-și revizuiască răspunsurile, iar cei care întâmpină situații speciale vor fi monitorizați atent și raportați conform metodologiei.
Evaluarea Națională din acest an include și măsuri speciale pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES). Toți elevii care frecventează clasele respective vor participa la testare, indiferent de tipul dizabilității sau al deficienței. Participarea acestor elevi se face în baza unei solicitări scrise depuse de părinți sau reprezentanți legali. Profesorii trebuie să asigure un cadru adecvat desfășurării testului, astfel încât fiecare copil să beneficieze de șanse egale de exprimare și evaluare.
Totodată, se subliniază că elevii întârziați nu vor mai putea intra în sala de clasă în care a început deja testarea, dar vor avea posibilitatea să susțină proba într-o altă sală, sub supravegherea unui cadru didactic.
Punctajele pot fi transformate în calificative și trecute în catalog
O schimbare importantă față de anii anteriori este faptul că rezultatele nu mai sunt exprimate în coduri, ci în punctaje clare, care, la cererea elevului, pot fi echivalate în calificative sau note și pot fi trecute în catalog. Această decizie, luată în timpul mandatului fostei ministre a Educației, Ligia Deca, are ca scop o mai bună înțelegere și utilizare a rezultatelor de către elevi, părinți și cadrele didactice.
Totodată, rezultatele nu vor fi făcute publice, dar vor sta la baza elaborării planurilor individualizate de învățare. Aceste planuri vor fi discutate în cadrul colectivelor de catedră și vor reprezenta un sprijin concret pentru elevii care au nevoie de ajutor suplimentar în procesul educațional.
Pentru cei 7.454 elevi din Iași, Evaluarea Națională de la clasa a IV-a, sesiunea 2025, reprezintă un moment important în parcursul lor școlar.