Prima pagină » Eveniment-Social » Polițiștii au împărțit amenzi pentru nerespectarea măsurilor în lupta cu COVID-19. Zeci de societăți comerciale au fost verificate
Polițiștii au împărțit amenzi pentru nerespectarea măsurilor în lupta cu COVID-19. Zeci de societăți comerciale au fost verificate

Polițiștii au împărțit amenzi pentru nerespectarea măsurilor în lupta cu COVID-19. Zeci de societăți comerciale au fost verificate

09 nov. 2020, 02:00,
Dragos Savin în Eveniment-Social

În fiecare zi oamenii legii verifică modul în care sunt respectate măsurile impuse de COVID-19. La activitățile desfășurate au participat peste 200 de polițiști și polițiști locali și au fost verificate 135 de societăți comerciale și 28 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate peste 600 de persoane. În urma neregulilor constatate pe parcursul acțiunilor au fost date 178 de sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală

Polițiștii, sub autoritatea Instituției Prefectului, au desfășurat noi acțiuni de verificare în zone aglomerate și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19. La activitățile desfășurate au participat peste 200 de politiști și polițiști locali și au fost verificate 135 de societăți comerciale și 28 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate peste 600 de persoane.

În urma neregulilor constatate pe parcursul acțiunilor au fost date 178 de sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. A fost prins un bărbat, de 52 ani, care se deplasa pe raza mun. Iași, deși trebuia să fie în carantină la adresa aleasă. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 lei. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Controalele vor continua în perioada următoare în tot județul Iași

Polițiștii au făcut și vor mai face controale în toate zonele din județ. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări care trebuie respectate în perioada aceasta

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.13/31.08.2020, portul măștii de protecție este obligatoriu pe raza întregului județ, inclusiv în spațiile deschise, sancțiunea pentru această abatere fiind cuprinsă între 500 și 2.500 de lei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași.

În continuare trebuie respectate măsurile de distanțare fizică

În urma pandemiei de coronavirus, cetățenii trebuie să respecte mai multe reguli, printre care și distanțarea fizică. În Iași terasele sunt deschise, iar în unele cazuri aceste măsuri nu sunt respectate. De aceea, oamenii legii continuă să desfășoare acțiuni de control și în următoarea perioadă. Cei care sunt prinși încălcând legea pot primi sancțiuni contravenționale, iar în unele cazuri se poate ajunge până la deschiderea unui dosar penal. Până în acest moment, cele mai bune metode de a evita infectarea sunt distanțarea fizică și igiena.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026