Economic Local

Polițiștii ieșeni vor fi dotați cu un autoturism de 30.000 de euro! Două firme vor să asigure contractul

Publicat: 08 apr. 2021
Sediul IPJ Iași
Noi achiziții sunt anunțate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași. Două societăți din Iași s-au înscris la licitație

Polițiștii ieșeni vor începe o campanie de prevenire a criminalității. Pe lista achizițiilor se află un autovehicul destinat transportului de materiale de informare. Sesiunea de deschidere a ofertelor a fost demarată. Achiziția face parte dintr-un parteneriat cu Republica Moldova

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași a demarat achizițiile din cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității poliției române și moldovene în domeniul prevenirii criminalității, inclusiv a infracționalității transfrontaliere”. La începutul acestei săptămâni, IPJ a demarat licitația pentru achiziția unui autovehicul. Valoarea estimată a investiției este de 134.000 lei, fără TVA, aproape 30.000 de euro. La procedură s-au înscris două societăți: ATI Motors Holding SRL (Iași) și ADC Master Auto Service SRL (Argeș).

Prima societate este controlată de afaceristul Marius Manolache. În 2019, cifra de afaceri a societății a fost de 79,6 milioane de lei, profit de 2,8 milioane lei, datorii de 30 de milioane de lei, cu un număr de 45 de angajați. A doua societate este condusă de Andreea Maria Udriște. Conform ultimelor date disponibile, cifra de afaceri a firmei a fost de 4 milioane de lei, profit de 545.601 lei, datorii de 2,6 milioane de lei, cu un număr de 11 angajați. Ofertele celor două societăți au intrat în etapa de evaluare.

Autoturismul va fi folosit de Biroul de Analiză și Prevenirea Criminalității

Conform cerințelor, perioada de garanție pentru autoturismul oferit va fi de minimum 36 de luni sau minimum 100.000 de kilometri.

„La momentul actual, în cadrul compartimentului nu există în dotare un autovehicul pentru transportul materialelor pentru desfășurarea activităților de prevenire a criminalității. Acest autovehicul va asigura atât transportul lucrătorilor, cât și a materialelor necesare. Achiziționarea autovehiculului are drept scop creșterea mobilității privind transportul lucrătorilor din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității Iași, dar și a materialelor necesare derulării de activități informativ-preventive, pentru prevenirea criminalității, inclusiv a infracționalității transfrontaliere”, se arată în caietul de sarcini. IPJ a anunțat și achiziția mai multor loturi de calculatoare.

Polițiștii ieșeni vor avea în dotare și două autolaboratoare

Recent, în cadrul aceluiași program, IPJ Iași a lansat altă licitație pentru achiziția unui număr de două autolaboratoare (SUV 4×4) dotate cu tehnică criminalistică. Prevederea bugetară a procedurii este de 275.882 lei, fără TVA, aproximativ 60.000 de euro. La sesiunea de depunere a ofertelor s-au înscris două societăți: Stimpex SA (București) și Okura Consult SRL (București).

Prima societate este controlată de Marcel Istrate. În 2019, cifra de afaceri a societății a fost de 78,4 milioane lei, profit de 590.903 lei, datorii de 17,9 milioane lei, cu un număr de 132 de angajați. A doua societate este condusă de doi asociați: Dan și Ruxandra Ionescu. În 2019, a fost declarată o cifră de afaceri de 12,6 milioane de lei, profit de 1,2 milioane de lei, datorii de 1,7 milioane de lei și un număr de 16 angajați. Achiziția este necesară pentru îmbunătățirea activităților de la Biroul de Investigare Tehnico-Știintifică a Locului Faptei din cadrul Serviciului Criminalistic Iași.





Comentarii
Adauga un comentariu