Economic Local

Pomicultorii din Iași vor să se obțină fonduri europene de 200.000 de euro după ce s-au asociat pentru a comercializa rapid producția de fructe

Publicat: 11 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pomicultorii din Iași vor să se obțină fonduri europene de 200.000 de euro după ce s-au asociat pentru a comercializa rapid producția de fructe
Livezile din Iași înființate cu fonduri europene de peste 3 milioane de euro, accesate de la AFIR în ultimii 3 ani, prin PNDR

Pomicultorii din Iași au înființat un grup de producători și au solicitat fonduri europene în valoare de 200.000 de euro, de la AFIR, ca să vândă toată producția de fructe. Proiectul a fost depus în cadrul submăsurii 9.1a- „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”. În cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (2014-2020) beneficiarii din Iași au atras fonduri nerambursabile în valoare de 6 milioane de euro

Un grup de producători din domeniul pomicol, din Iași, vor să investească 200.000 de euro, fonduri europene, într-o strategie de marketing care să le permită să vândă producțiile de fructe mai ușor. Aceștia vor primi banii până la sfârșitul anului 2020, astfel că imediat ce va fi semnat contractul de finanțare vor demara investiția.

„Așteptăm banii momentan. A fost dificil să-i obținem pentru că regulile au fost destul de dure și nu oricine a putut să treacă de criteriile de eligibilitate. Suntem 5 producători din Iași care ne-am asociat și vrem să vindem la un preț bun toată producția”, susține Ionuț Sturzu.

Pomicultorii din Iași care s-au asociat vor investi 200.000 de euro, fonduri europene de la AFIR

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse. Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100 la sută și nu poate să depășească 10 la sută din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Iașul este unul din județele care a atras în ultimii 3 ani fonduri europene importante pentru investițiile din domeniul pomicol. Astfel, în perioada 2014-2020, beneficiarii din Iași au atras fonduri nerambursabile în valoare de 6 milioane de euro.

Ieșenii au investit peste 3 milioane de euro în livezile cu aluni, nuci, cireși sau livezi mixte

Jumătate din sumă a fost deja investită de pomicultorii din Iași care au înființat livezi mixte, cu nuci sau cu cireși, pe aproximativ 40 de hectare. Celelalte două proiecte pentru înființarea unei plantații cu cireși la Bârnova și a unei livezi cu aluni, la Comarna, sunt în curs de implementare, care vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2021. Sumele ce vor fi investite în aceste afacerile cu fonduri europene sunt cuprinse între 200.000 și 700.000 de euro, pentru fiecare proiect.

Ieșenii din mediul rural primesc 550.000 de euro, fonduri europene, pentru instalarea ca tineri fermieri

Fermierii din Iași care au solicitat banii de la Uniunea Europeană în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri” vor obține fonduri europene în valoare de peste jumătate de milion de euro. Majoritatea tinerilor fermieri din Iași care au obținut fonduri europene de la AFIR au investit banii primiți în ferme vegetale. În perioada 2014-2020 au fost depuse 43 de proiecte, iar 38 au fost selectate pentru a primi finanțare. Jumătate dintre acești fermieri au investit fondurile europene în ferme vegetale, respectiv în achiziția de terenuri agricole, pentru instalarea unor sisteme de irigații în utilaje agricole sau în ferme zootehnice.

Adauga un comentariu