Titlurile zilei

Pont pentru toți șoferii! Un nou pasaj subteran în Iași. Schița proiectului care va scoate tot traficul dintr-o zonă devenită un infern rutier

Publicat: 20 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pont pentru toți șoferii Un nou pasaj subteran în Iași. Schița proiectului care va scoate tot traficul dintr-o zonă devenită un infern rutier
Primăria a prevăzut în bugetul pe anul 2021 un studiu privind un nou pasaj subteran în Iași, proiect care poate lega zona Frumoasa de zona Bucium

Un proiect nou legat de un pasaj subteran în Iași a fost inclus în proiectul de buget pe anul 2021 al municipalității. Proiectul prevede realizarea unui pasaj subteran în zona Manta Roșie, pasaj care poate prelua traficul spre zona Granit dinspre cartierul Bucium. Obiectivul a fost trecut în proiectul de buget alături de alte investiții pentru traficul din municipiul Iași

Un pasaj subteran în Manta Roșie, alături de reabilitarea străzii respective și a altor rute adiacente au fost trecute în proiectul de buget de la Primăria Iași. Proiectul legat de întocmirea studiului de fezabilitate pentru pasajul subteran din Manta Roșie are o valoare de circa 300 de mii de lei, conform documentului inițiat de autoritatea locală. În plus, în proiect apare și reabilitarea străzii Manta Roșie, a străzii Grăniceri, precum și a străzii Cronicar Mustea. Noul pasaj subteran a fost inclus și în proiectul Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Iași. Acest document însă nu a fost avizat, hârtiile fiind întoarse de Ministerul Culturii.

Pasaj subteran în Manta Roșie pentru șoferii din Iași!

Proiectul pasajului subteran din zona Manta Roșie va conecta artera respectivă cu zona Granit, scopul fiind acela de a scoate traficul din Frumoasa – Poitiers într-o zonă mai puțin circulată. Pasajul va trece pe sub calea ferată în apropiere de pasarela pietonală din zona respectivă. Deocamdată documentația urmează să fie avizată odată cu aprobarea bugetului. Ulterior se va transforma într-un proiect de hotărâre separat, care va fi inclus pe ordinea de zi a unei ședințe ordinare de Consiliu Local. Zona Manta Roșie – Poitiers este una din cele mai aglomeate din municipiul Iași. Cei care vin din Manta Roșie spre Bucium au parte de trafic infernal în timpul orele de vârf. Noul pasaj subteran poate degreva traficul spre Granit, obiectiv aflat la intersecția cu strada Bucium și bulevardul Socola.

Lista pasajelor rutiere trecute în lista Primăriei

Pe lângă proiectul legat de pasajul subteran din Manta Roșie, municipalitatea ieșeană a prins în bugetul pe anul în curs și alte investiții asemănătoare. Un alt exemplu este legat de execuția de lucrări de reparații capitale la pasajul subteran din Frumoasa. Pentru acest lucru, municipalitatea va pune deoparte în buget suma de 300 de mii de lei. Tot în bugetul pe anul 2021, municipalitatea a prins și 94 de mii de lei pentru un studiu de fezabilitate privind realizarea unui pasaj subteran (rutier/tramvai) în vederea fluidizării traficului între strada A. Panu și strada Palat.

În acest proiect se prevede și crearea unui aliniament continuu de promenadă dinspre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt către Piața Palatului Culturii. Tot 94 de mii de lei costă și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru realizarea unui pasaj subteran (rutier) în vederea fluidizării traficului între Aleea M. Sadoveanu și Bulevardul Carol I, în zona Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) – Rond Agronomie.

Cum arată proiectul de buget al Iașului pe 2021?

În proiectul de buget pe anul 2021 au fost trecute și investiții în infrastructura stradală a municipiului Iași. În afara unui pasaj subteran în Iași sau a unei pasarele pietonale peste drumul european 583 în dreptul Ideo, municipalitatea a lansat și un set de străzi în proiectare. Toate se regăsesc în propunerea de buget ce va fi discutată în plenul Consiliului Local în cursul zilei de joi, 22 aprilie 2021, de la ora 12:00. Proiectul de buget cuprinde cheltuieli de 1,2 miliarde de lei (240 de milioane de euro), conform documentației. Consilierii locali pot amenda proiectul de buget în ședința de plen cu alte propuneri, acestea urmând a fi avizate sau respinse de către restul aleșilor.

Adauga un comentariu