Povești care par desprinse dintr-un coșmar au creat momente de tensiune maximă în spitale. Cum au trecut asistentele și infirmierele din Iași peste anul marcat de infecția cu coronavirus?

Asistenți medicali și infirmieri au trecut de un an plin de provocări și de un stres fără margini, fiind deja la capătul puterilor. Unii dintre ei au fost stigmatizați, au lucrat în focare de coronavirus, simțind că pot oricând să clacheze din cauza tensiunii resimțite. De la primul caz întâlnit și până în prezent, iată cum a arătat pandemia COVID-19 privită prin ochii personalului medical și auxiliar ieșean

Povești care par să descrie un scenariu apocaliptic, momente tensionate și stres fără margini, descrise de asistenți medicali și infirmieri care au lucrat de când a început pandemia COVID-19 în spitalele ieșene. Nu s-a așteptat nimeni în urmă cu un an la ceea ce a urmat. A fost o provocare pentru toată lumea, însă în timp ce majoritatea persoanelor se puteau izola la domiciliu pentru a se feri de riscul infectării cu coronavirus, personalul medical și auxiliar s-a expus zi de zi pericolului.

Natura meseriei, ar spune unii, dar nimeni nu înțelege că dincolo de echipamentele de protecție se află o persoană la fel de vulnerabilă, cineva care acasă este așteptat de o familie. Informațiile care circulau la început despre infecția cu coronavirus o descriau ca pe o boală care nu are leac și că nicio victimă nu va avea scăpare. Până s-au obișnuit, asistenții medicali, infirmieri, brancardieri, ambulanțieri au trecut de infecția cu coronavirus, de sentimentul de excludere și de situații tensionate în care nu se mai găseau locuri libere în spital pentru pacienți.

La orice oră din zi și din noapte personalul medical aștepta semnalul de alertă care să anunțe primul caz de COVID-19

Până la primul pacient infectat cu coronavirus internat în spital, personalul medical și auxiliar a stat cu sufletul la gură. Nu mai existau momente de liniște și tresăreau la orice apel telefonic care ar fi putut da vestea că trebuie să se echipeze și să intre în secția de Terapie Intensivă.

„La început a fost foarte mult stres și niște emoții fantastice pentru tot ce se întâmplă, pentru că nu ne mai confruntasem cu acest virus înainte. Anul trecut, în perioada aceasta (n.r.- 5 martie 2020) nu aveam încă niciun caz de COVID-19 la Iași, dar stresul era deja atât de mare încât simțeam că putem claca de la un moment la altul. Îmi aduc aminte chiar eu cum, la ora 1 noaptea, mă suna coordonatorul, domnul doctor Vlad Hârtie, spunând că avem alertă, vine primul pacient infectat cu coronavirus. Ulterior, era declarat negativ, fiind doar o suspiciune, dar cel puțin două săptămâni au fost multe momente în care eram mereu pregătiți de ce e mai rău”, spune Iulian Cozianu, președintele Sindicatului Sanitas din Iași.

Veștile din afară prevesteau o situație macabră, iar personalul medical și auxiliar a ajuns să fie condamnat în comunitate

Prezentanți drept „eroii din prima linie”, medicii și personalul auxiliar au fost tratați complet diferit de titulatura dată. De frica infectării cu coronavirus de la aceștia, oamenii din jur alegeau să îi ocolească. Primele săptămâni au fost un coșmar, emoțiile i-au copleșit, iar atunci când au crezut că ce e mai rău a trecut, focare noi și lipsa locurilor în spitale îi depășeau de-a dreptul.

„Informațiile venite din afara țării, la început, erau traduse și ajungeau la noi prezentând o situație apocaliptică. Măsura internării forțate a cazurilor de COVID-19 o consider pripită, a creat multă panică. Modul în care era gestionată atunci situația a ajutat, cu ghilimele de rigoare, ca cei care erau infectați cu coronavirus să fie considerați paria societății. Erau stigmatizați acești oameni, îmi spuneau colegii că aveau temeri că nu vor mai fi acceptați în mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la domiciliul lor, în zonele limitrofe.

Alte persoane îmi povesteau că după ce erau externate din spital după infecția cu coronavirus, ajunse înapoi acasă, erau tratate diferit. Copii care erau la joacă în zona unde locuiau și care îi vedeau trecând pe stradă fugeau de parcă ar fi fost un pericol iminent. Nici nu vreau să îmi mai amintesc de acea perioadă și sperăm să nu mai trecem din nou prin așa ceva”, adaugă Iulian Cozianu.

Vaccinul anti-COVID-19 a însemnat o mică eliberare de tensiunea resimțită în ultimele luni

Personalul medical și auxiliar a trecut de două valuri de infectări cu coronavirus. Dacă la început erau încurajați că doar primele două luni vor fi mai dificile, după care situația se va mai domoli, de fapt a fost cu totul altfel. În lunile mai și iunie 2020 apăreau focare în toate spitalele ieșene. Deși pe perioada lunilor iulie-septembrie numărul de cazuri era în scădere, odată cu luna octombrie și până în decembrie au ajuns din nou la sute de cazuri pe zi, dintre care 30 la sută aveau rezultatul PCR pozitiv. Locurile din spitale erau ocupate, iar pacienții continuau să ajungă în stare gravă.

„În orice moment puteam intra în contact cu primul pacient infectat. Dacă îmi aduc bine aminte, primul pacient a murit pe drum până să ajungă la noi. În aprilie 2020, la Spitalul de Neurochirurgie a ajuns primul caz. Toată lumea era ținută în priză, să se echipeze, era o desfășurare de forțe. În lunile mai – iunie 2020, când abia începusem să ne obișnuim, au apărut și focarele, se infectau pacienții, dar și personalul medico-sanitar. Focarele se raportau în toate spitalele și asta ne-a afectat enorm. Vara, numărul cazurilor a scăzut și deja ne-am obișnuit cu ceea ce se întâmplă. A început odată cu toamna un al doilea val, nu știam dacă va veni vaccinul anti-COVID-19 și la noi sau nu. Acum, odată cu vaccinarea, ne-am mai relaxat psihic, însă suntem în continuare în alertă, atenți la toate măsurile de protecție”, a mai povestit președintele Sindicatului Sanitas Filiala Iași.