Ieșenii care nu curăță după animalele lor de companie riscă amenzi de până la 2.500 de lei din partea polițiștilor locali. Primăria Iași și Poliția Locală încep o nouă campanie de informare, în această primăvară, iar cei care nu se conformează reglementărilor legale vor fi sancționați de fiecare dată. Deși și în anii trecuți s-au făcut astfel de campanii, unii cetățeni continuă să ignore regulamentul. Acest lucru se observă în parcuri, unde de multe ori, pe spațiul verde, pot fi găsite excremente de la câini.
În unele zone, polițiștii au intervenit zilnic, până când cetățenii au înțeles că trebuie să curețe după animalele lor de companie.
Ieșenii care au animale de companie riscă amenzi consistente
Nerespectarea regulilor privind plimbarea câinilor poate atrage amenzi consistente. În funcție de regulamentul fiecărei localități, sancțiunile pot varia de la câteva sute la câteva mii de lei. În Iași, sancțiunile pot ajunge până la 2.500 de lei. Astfel, în următoarele săptămâni, primăria și Poliția Locală Iași vor avea o campanie de informare pentru cetățeni. Ulterior, vor fi aplicate și amenzi pentru cei care nu se conformează legii.
„Asta face parte din activitățile noastre constante, nu doar în perioada aceasta. Într-adevăr, se va face o campanie, împreună cu Primăria Iași. Mai întâi, cetățenii vor fi informați, prin diferite mijloace. Însă, când va fi cazul, vom acționa și cu sancțiuni. În special după perioada de iarnă, astfel de probleme se observă în zonele unde sunt spații verzi. Deși există și locuri speciale unde să arunce gunoiul de la animale, unii cetățeni ignoră aceste lucruri și încalcă legea. Amenzile pot începe de la 500 de lei și pot ajunge chiar până la 2.500 de lei”, a declarat Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași.
Cetățenii trebuie să respecte legea
Deși este cunoscut faptul că stăpânii trebuie să curețe după animalele lor, acest lucru este de multe ori ignorat, în ciuda campaniilor de informare făcute. În anii trecuți, au fost locații unde erau constant probleme. Cum a fost și cazul spațiilor verzi din fața blocurilor ANL din Dacia, unde iarba era plină de excremente de câini. Astfel, polițiștii au aplicat constant amenzi proprietarilor care nu curățau după animalele lor, iar problema a fost rezolvată.
„Desigur că, în anii trecuți, au mai fost astfel de campanii. Am avut și noi acțiuni, amenzi aplicate, însă rămâne o problemă deranjantă pentru locuitorii municipiului Iași. Desigur, este și dificil să depistăm, că doar nu o să facem percheziție persoanelor care își scot animalele la plimbare, să vedem dacă au tot ce este necesar pentru a face curățenie. Însă, când observăm probleme, atunci intervenim. Cred că aici ține de educația fiecăruia și despre modul în care percep ei să conviețuiască într-o societate. Au fost zone unde am avut polițiști locali, constant, pentru a discuta cu proprietarii de animale și pentru a interveni cu sancțiuni de câte ori era nevoie. Ulterior, au dispărut și situațiile neplăcute”, a mai precizat Liviu Zanfirescu.
Ieșenii trebuie să respecte regulamentul privind animalele de companie. Altfel, riscă amenzi considerabile dacă nu vor face curățenie din urma lor.
Primăria să înființeze spații speciale pentru câini, daca pretinde că dorește civilizatie. Parcuri speciale îngrădite. Abia apoi sancțiuni.
Nu începi o discuție cu băta
ci cu o oferta.
Ultima problemă de rezolvat…ați rezolvat cu traficul, cu parcările (parcări haotice pe treceri de pietoni), cu „digitalizarea” colectării gunoiului, cu asfaltarea…ce mai? Sunteți AȘI în administrația publică…FELICITĂRI 👏
La pisici nu se aplica? Eu mai des am calcat in rahat de pisica decat de caine. Cine pandeste pisicile?
Chiar de pisici ți-ai găsit să te legi… Pisicile cu stăpân în general stau în casă și fac la litieră. Câinii, în schimb, sunt scoși afară special pentru nevoi fiziologice.
Ai fost sa uzi buretele la ora de biologie. Si nici nu ai avut vreodata pisica, sarakule. Pisicile isi ingroapa intotdeauna rahatul, nu fac pe asfalt, ca tine.
Ai vazut vreodata o pisica? Stii ca acopera?
Dimineața, unii proprietari dezaxați, dau drumul câinilor în locurile de joacă pentru copii (parcul de pe Buridava 10) și ei privesc din poartă cum aceștia își fac nevoile. Acești iresponsabili ar trebui amendați drastic. Să presupunem că unii strâng fecalele câinilor dar cum rămâne cu urina?! Dacă într-o scară de bloc ar fi 10 câini, și toți ar urina pe lângă scară, oare cum ar fi? Primăria trebuie să amenajeze locuri speciale iar proprietarii de câini să plătească pentru administrarea acestora.
Urina? cred ca esti din alta categorie de dezaxati mataluta….Inca sunt destule specimene de bipezi „educati” care urineaza pe unde apuca (scari de bloc, pe langa bloc, pe langa masini sau boscheti etc.) si tu nu mai incapi de urina cainilor??
Dacă tu crezi că este normal să-ți lași câinele să-și facă nevoile într-un loc de joacă pentru copii înseamnă că și tu ești ca ăia. Și dacă bețivii/drogații urinează peste tot, trebuie să mai suport și mirosul de la potaia ta?
Noroc că a pus primăria gazon în cartiere printre blocuri, toți câinii își fac nevoile acolo sub geamurile oamenilor, de strâns nu strânge nimeni.
Urina? cred ca esti din alta categorie de dezaxati mataluta….Inca sunt destule specimene de bipezi „educati” care urineaza pe unde apuca (scari de bloc, pe langa bloc, pe langa masini sau boscheti etc.) si tu nu mai incapi de urina cainilor??
Legile lui Ceaușescu au fost memorabile.
Pentru un câine la bloc erai somat, amendat și liniștit pe vecie.
Deținătorii de câini nu sunt altceva decât chinuitori de animale! Clar!
Câinele este mila lui Dumnezeu în folosul omului pentru a i păzi casa de hoți și animale de pradă.
În niciun caz pentru plăcere sau de alungat singurătatea.
De aceea se îmbolnăvesc repede, nu au aer curat, mâncare naturală și trăiesc puțin.
Free Azorel! 🙂
Legislatia exista de mult. Politia nu o aplica… Si amenzile sunt prea blande… Cateva amenzi usturatoare si legea se va respecta…
Stapanii de caini sa le puna botnita la caini ca pot deveni periculosi.
Unii stapani se incred in cainele lor, afirmand ca nu musca, dar am vazut cu ochii mei cum a sarit cainele la un copil, chiar de langa stapan.
poliția locală v-a aplica amenzi dar va trebui să-i dea cineva jos din mașini(că așa iși câștigă dânșii salariile )