Prima pagină » National » Primul acoperiș verde din Arad, sabotat! Analiza confirmă că vegetația a fost otrăvită intenționat
Primul acoperiș verde din Arad, sabotat! Analiza confirmă că vegetația a fost otrăvită intenționat

Primul acoperiș verde din Arad, sabotat! Analiza confirmă că vegetația a fost otrăvită intenționat

16 oct. 2025, 16:40,
Redacția BZI în National

Un proiect pilot inovator din Arad, menit să transforme stațiile de transport public în spații ecologice, a fost pus sub semnul întrebării după ce primul acoperiș verde instalat pe o stație de autobuz a fost sabotat deliberat, anunță Rador, citând Radio Timișoara.

Rezultatele analizelor realizate într-un laborator de mediu din Praga confirmă suspiciunile companiei care implementase proiectul în Parcul Reconcilierii. Specialiștii au constatat că vegetația a fost distrusă intenționat, prin aplicarea unui amestec de erbicid și substanțe chimice, ceea ce exclude varianta unei neglijențe sau a unor condiții meteorologice nefavorabile.

Administratorii firmei care a realizat acoperișul verde vorbesc despre un act de sabotaj, menit să discrediteze soluțiile ecologice pentru orașele verzi și să descurajeze extinderea proiectului.

Proiectul-pilot, un test pentru viitor

Stația cu acoperiș vegetal fusese amenajată anul trecut, ca test pentru extinderea proiectului la cele peste 300 de stații de autobuz și tramvai din Arad. În această vară, însă, stratul verde s-a uscat brusc, stârnind ironii și comentarii pe rețelele sociale cu privire la eficiența inițiativei.

Compania a refăcut deja acoperișul stației din Arad pe cheltuiala proprie și a instalat supraveghere video, pentru a preveni alte acte de sabotaj. În paralel, Primăria Arad va decide în perioada următoare dacă proiectul va continua și va fi extins la alte stații din oraș.

Costul estimativ pentru un acoperiș verde pe o stație de transport public este de aproximativ 700 de euro, o investiție mică în comparație cu beneficiile ecologice și estetice pe termen lung.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 martie 2026
28 martie 2026