Coronavirus

Proteste împotriva restricțiilor în Berlin. Parlamentarii dezbat modificările legii privind măsurile anti COVID-19 – VIDEO

Publicat: 18 nov. 2020
Proteste împotriva măsurilor anti COVID-19 în Germania
Proteste împotriva măsurilor anti COVID-19 în Germania

Mii de persoane protestează miercuri, 18 noiembrie, în jurul Bundestagului din Berlin, împotriva restricțiilor. Protestele au loc în timp ce parlamentarii dezbat modificările legii privind măsurile anti COVID-19.

Proiectul de lege prevede un nou paragraf intitulat „Măsuri speciale de protecție pentru combaterea coronavirusului Sars-Cov-2”, cu specificități privind restricțiile în spațiile private și publice, obligația de a purta mască ce trebuie să acopere gura și nasul, restricții de călătorie și interdicții comerciale sau comerciale.

Angela Merkel își dorește măsuri mai stricte

Cancelarul a adăugat faptul că 30-40% din populaţia Germaniei face parte din grupurile vulnerabile, între care persoanele în vârstă şi cele care au deja alte probleme de sănătate. Angela Merkel și-a exprimat dorința ca la discuţiile de luni cu liderii federali şi de landuri să fi fost convenite măsuri mai stricte de izolare, declarându-se extrem de îngrijorată de răspândirea coronavirusului în unele locuri, inclusiv în capitala Berlin.

„Fiecare zi contează în lupta împotriva coronavirusului. Ţinerea pandemiei sub control este cea mai bună soluţie şi pentru economie”, a spus Angela Merkel.

Se au în vedere măsuri mai drastice

Guvernul federal şi statele germane au în vedere noi restricţii pentru a opri creşterea numărului de cazuri de COVID-19. Cancelarul Angela Merkel şi şefii celor 16 state germane vor să fie adoptate noi măsuri de stopare a pandemiei de coronavirus. Potrivit unui document citat de Reuters, aflat în lucru în Germania și care vizează noile măsuri, autoritățile ar urma să anunțe alte restricții, întrucât nu se întrevede o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2.

Sunt necesare eforturi suplimentare (…) Avem patru luni dificile de iarnă înaintea noastră, înainte ca, sperăm, efectele sezoniere şi apariţia vaccinărilor ne vor permite să depăşim treptat pandemia”, se arată în document, potrivit Reuters.

Ministrul Peter Altmaier anunță 4-5 luni de restricţii

Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier. Potrivit acestuia, urmează 4-5 luni de restricţii severe pentru germani. Ministrul Peter Altmeier consideră că doar prin aceste măsuri poate fi oprită creșterea numărului de infectări cu noul coronavirus.

Germanii trebuie să se pregătească pentru alte 4-5 luni de restricții severe. Acesta este semnalul de alarmă tras de ministrul Economiei, Peter Altmaier, pentru oprirea creşterii infecţiilor cu noul coronavirus.

„Nu am scăpat încă de probleme. Nu ne putem permite o închidere repetată, cu o economie care este închisă şi redeschisă în mod constant. Toate ţările care au ridicat restricţiile prea devreme au plătit un preţ mare în privinţa vieţilor pierdute. Dacă nu vrem zile cu 50.000 de infecţii noi, aşa cum s-a întâmplat în Franţa acum câteva săptămâni, trebuie să înţelegem acest lucru şi să nu speculăm în mod constant despre ce măsuri pot fi relaxate”, a declarat Peter Altmaier.

Proteste masive la Frankfurt

Mii de persoane s-au adunat, sâmbătă după-amiază, 14 noiembrie, în centrul oraşului german Frankfurt pentru a protesta faţă de restricţiile antiepidemice, iar forţele de ordine au utilizat tunuri cu apă pentru dispersarea protestatarilor.

Potrivit autorităţilor, aproximativ 2.000 de persoane au participat la protestul organizat de mişcarea de stânga „Gândire laterală”. Protestul a început în zona Gării Centrale din Frankfurt.

Manifestanţii au denunţat carantina parţială din Germania, purtarea măştilor pe stradă şi respectarea distanţării. Autorităţile au utilizat tunuri cu apă pentru dispersarea protestatarilor, informează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

 

 





Adauga un comentariu