După ce mai multe mașini au fost arse în cartierul Contemporan din Iași, polițiștii au deschis un dosar penal, iar doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Deși se credea că a fost vorba despre un scurtcircuit, lucrurile s-au dovedit a fi altfel
La începutul lunii trecute, un incendiu avea să izbucnească în cartierul Contemporan din Iași. Mai multe autoturisme aveau să fie cuprinse de flăcări, iar pagubele au fost însemnate. Inițial s-a crezut că este vorba despre un scurtcircuit. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași au făcut atunci câteva precizări legate de acest caz.
„Pe 2 noiembrie 2025, în jurul orei 03:55, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Iași au intervenit pe strada Dealul Zorilor (în zona complexului Contemporan), în municipiul Iași, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două autoturisme și o motocicletă aflată între acestea. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la un autoturism (fabricat în 2005) și la o motocicletă, aparținând aceleiași familii. Flăcările s-au extins, din cauza radiației termice, la alte două autoturisme parcate în vecinătate, unul dintre ele fiind afectat pe partea dreaptă, în proporție de aproximativ 25%, iar celălalt prezentând avarii extinse, inclusiv la compartimentul motor (aproximativ 75% din suprafața afectată). Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la întreaga parcare și la imobilul din apropiere, situat la aproximativ șapte metri. La locul evenimentului au acționat două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), cu zece militari. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se înregistra victime. Cauza probabilă urmează să fie stabilită de specialiști”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
Răsturnare de situație în cazul mașinilor arse în cartierul Contemporan din Iași
Polițiștii ieșeni au făcut câteva verificări, iar în urma vizionării unor imagini surprinse de camerele de supraveghere au deschis un dosar penal pentru distrugere, asta după ce au observat că doi bărbați aprind intenționat un autoturism, iar apoi focul se extinde. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva precizări legate de acest incident.
„În urma unui complex de investigații, la data de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, cu sprijinul luptătorilor Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din Iași și Suceava, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în județele Iași și Suceava, la două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de distrugere. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 2 noiembrie a.c., acestea s-ar fi deplasat într-un cartier din localitatea Rediu, județul Iași, și, prin folosirea unei substanțe inflamabile și a unei surse de aprindere, ar fi incendiat un autoturism și o motocicletă, aparținând unui tânăr de 32 de ani, cauzându-i un prejudiciu de 8.000 de euro. În urma incendiului, alte două autoturisme au fost distruse, iar un alt vehicul a fost avariat, care aparținea altor trei persoane, fiindu-le cauzate prejudicii de 30.000 de euro și 9.950 de lei. În urma perchezițiilor domiciliare, cele două persoane au fost conduse la sediul poliției. În baza probatoriului administrat în cauză, persoanele, respectiv un tânăr de 28 de ani și un bărbat de 31 de ani, au fost reținute de către polițiști pentru 24 de ore. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Gorj, Buzău, Suceava și cei ai Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani”, au precizat reprezentanții IPJ Iași.
Ce au avut de împărțit?
Din câte se pare, Cezar Simerea și Adrian Voidas au avut niște neînțelegeri în afaceri cu proprietarul autoturismelor incendiate. După ce discuțiile au apărut, cei doi indivizi s-au gândit să-i dea o lecție, de aceea au procedat așa. Chiar dacă și-au acoperit fețele, indivizii au fost într-un final prinși. Iată că este răsturnare de situație în cazul mașinilor arse în cartierul Contemporan din Iași.
Heloo, ziarist de doi bani, nu există în Iași ”cartierul Contemporan” ci doar un complex de câteva blocuri care se numește așa.
Prostalani, vor face Revelionul la all-inclusive, deja le-au pus brățările.
Blocuru la taranoaia aprobate de Grosu Cipruan contra sumei de 20.000€!!!
Ce cartier Contemporan?De unde ați scos asa ceva?cartier pe deal😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Băieti „șmecheri” dar de fapt prosti cu carul.
Cum sa distrugi bunul altuia, sa îl incendiezi? Multi prosti pe lumea asta…
”Neînțelegeri în afaceri”: Dacă sunt LEGALE, se rezolvă în instanță. Dacă în schimb sunt infracționale, ilegale, fără contracte, fără înregistrări fiscale, sunt predispuse la rezolvări de acest gen. Dar poliția nu poate duce un astfel de raționament. E prea complicat!
”Neînțelegeri în afaceri”: Dacă sunt LEGALE, se rezolvă în instanță. Dacă în schimb sunt infracționale, ilegale, fără contracte, fără înregistrări fiscale, sunt predispuse la rezolvări de acest gen. Dar poliția nu poate duce un astfel de raționament. E prea complicat!
Păi ce școală au polițiștii? Ce să știe ei?
Treaba poliției era să rezolve infracțiunea privind distrugerea de bunuri, treabă rezolvată.
Dar nu te duce capul. :