Un nou membru al clanului Stănescu a reușit să păcălească justiția și a scăpat de închisoare după ce a contestat decizia oamenilor legii. Inițial a primit 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare, dar și-a apărat bine spatele în fața instanței de judecată
Bradu Stănescu este unul din membrii clanului Stănescu, care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Judecătorii au pronunțat o sentință, în care i-au dat 4 ani și 6 luni de închisoare în regim de detenție. Ulterior, acesta a contestat decizia lor și a primit o pedeapsă mai favorabilă. Ba mai mult, anchetatorii au comunicat că se va încheia procesul împotriva inculpatului.
Un nou membru al clanului Stănescu a reușit să păcălească justiția și a scăpat de închisoare
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/02/o-poza-cu-un-barbat-acuzat-de-evaziune-fiscal.jpg)
Organele competente de cercetarea inculpatului au identificat și un imobil, deținut în comun cu soția sa, care este implicată în firma menționată și s-a dispus măsura asiguratorie
Bradu Stănescu este un fost asociat al firmei din Tomești, ce a fost condusă la un moment dat de toți membrii familiei. În prezent, acesta este cazangiu și are 4 copii în întreținere, dintre care unul este minor și se află în grija lui. Oamenii legii au descoperit evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în formă continuată.
Administrația Județeană a Finanţelor Publice (AJFP), în consecinţă, l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile suma de 458.829 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând 105.558,03 euro, la care se adaugă dobânda legală prevăzută de art. 120 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, până la achitarea integrală și efectivă a debitului.
Organele competente de cercetare au identificat și un imobil deținut în comun cu soția sa care este implicată în firma menționată. Astfel că instanța de judecată a adăugat măsura asiguratorie, constând în instituirea sechestrului asigurător asupra locuinței din comuna ieșeană Grajduri, cu suprafața de 130 mp şi cu o valoare de impunere de 74.100 de lei, deţinută fără acte de proprietate, bun sechestrat în baza ordonanței procurorului.
Ce pedeapsă a primit inculpatul
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/02/o-poza-cu-Curtea-de-Apel-Iasi-11.jpg)
Administrația Județeană a Finanţelor Publice (A.J.F.P) în consecinţă, obligă pe inculpatul să plătească părţii civile suma de 458.829 lei cu titlu de despăgubiri civile
Bradu Stănescu a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală și inițial a primit 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare, dar acesta a contestat decizia anchetatorilor.
Deși s-au constatat un număr total de 13 facturi fictive, aparent emise de o firmă fără activitate comercială, și s-au descoperit niște declarații informative, magistrații au admis apelul formulat de către inculpat și a comunicat noua sentință.
„În temeiul art. 275, alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate pentru soluționarea apelului inculpatului rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275, alin. (6) din Codul de procedură penală, suma de 500 de lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant. În temeiul art. 396, alin. (6) din Codul de procedură penală, rap. la art. 16, alin. (1), lit. f) din Codul de procedură penală, încetează procesul penal față de inculpatul”, au declarat anchetatorii în legătură cu membrul clanului Stănescu, care a reușit să păcălească justiția.
Nu a pacalit justitia, ci a intervenit prescriptia, sunt doua lucruri diferite
Au niste experte in insolventa, romancute de-ale nostre de 80-90 de ani care, fac orice ca nu mai apuca nimeni sa le judece pentru faptele lor. Ne mai intrebam de ce s-a dus tara la vale????