Prima pagină » Razboi în Ucraina » Război în Ucraina. Portul Odesa a fost atacat cu rachete, anunță armata ucraineană
Război în Ucraina. Portul Odesa a fost atacat cu rachete, anunță armata ucraineană

Război în Ucraina. Portul Odesa a fost atacat cu rachete, anunță armata ucraineană

14 iun. 2023, 08:37, 3 ,
în Razboi în Ucraina

Război în Ucraina, ziua 476. Portul Odesa a fost atacat cu rachete în noaptea de marți spre miercuri, anunță armata ucraineană.

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Portul Odesa a fost atacat cu rachete
  • Statele Unite au avertizat Ucraina să nu atace gazoductele Nord Stream
  • Vladimir Putin afirmă că Ucraina suferă pierderi semnificative, dar admite lipsuri ale forţelor militare ruse
  • Bilanţul inundaţiilor cauzate de distrugerea barajului Kahovka a ajuns la 27 de morţi
  • Lukașenko anunță că Belarus primește armele nucleare de la Putin „în câteva zile”
  • Forțele Kievului ar fi bombardat regiunea rusă Kursk, anunță guvernatorul regional
  • Armata ucraineană susține că face progrese în Zaporojie și avansează pe direcția Berdiansk
  • Antony Blinken: „Un succes al contraofensivei ucrainene îl va forța pe Putin să negocieze”

Portul Odesa a fost atacat cu rachete în noaptea de marți spre miercuri, anunță armata ucraineană. În zonă au izbucnit mai multe incendii și există informații neconfirmate despre victime.

Un incendiu a izbucnit în apropierea unui centru de afaceri, iar depozitul unui lanț de magazine a fost avariat de rachetele rusești în cursul nopții, au anunțat miercuri dimineață oficialii ucraineni, potrivit Reuters.

Forțele de apărare aeriană au doborât două rachete deasupra orașului, a declarat administrația orașului Odesa pe Telegram. Nu este clar câte rachete au vizat orașul. De asemenea, există informații neconfirmate potrivit cărora în timpul atacului au murit cel puțin trei persoane.

„Informațiile privind amploarea distrugerilor și a victimelor sunt în curs de clarificare”, a precizat administrația.

Lovitura asupra portului Odesa de la Marea Neagră are loc la mai puțin de 24 de ore după ce un atac asupra orașului Krivoi Rog din centrul Ucrainei a ucis cel puțin 11 civili și a rănit alți 25, potrivit oficialilor locali.

Război în Ucraina, ziua 476. Portul Odesa a fost atacat cu rachete

Agenţia Centrală de Informaţii din SUA (CIA) a avertizat, în vara anului 2022, Administraţia de la Kiev, să nu atace gazoductele Nord Stream 1 şi 2, imediat după ce primise informaţii detaliate despre planul de atac, afirmă surse citate de publicaţia The Wall Street Journal.

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a transmis mesajul Kievului după ce primise date de la serviciile secrete militare din Olanda despre planul Kievului de atacare a gazoductelor care fac legătura între Rusia și Germania prin Marea Baltică.

Oficialii CIA au tratat cu seriozitate informaţiile, dar aveau semne de întrebare referitoare la capacitatea Ucrainei de a comite un astfel de atac la adâncime în Marea Baltică.

Conductele Nord Stream 1 şi 2 au fost atacate pe 26 septembrie 2022, dar Ucraina a negat vehement că ar fi implicată.

Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii militare olandeze au transmis CIA că o echipă de sabotaj a Ucrainei încerca să închirieze un iaht pentru a trimite scafandri să atace conductele.

Săptămâna trecută, surse citate de cotidianul The Washington Post au declarat că Administraţia Joseph Biden a ştiut în avans despre planul serviciilor secrete ucrainene de atacare a gazoductelor Nord Stream. Preşedinţia SUA şi Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) au refuzat să facă vreun comentariu public despre dezvăluiri. În martie, surse din cadrul serviciilor secrete americane citate de cotidianul The New York Times au afirmat că actele de sabotaj au fost comise de un grup pro-ucrainean. Administraţia de la Kiev şi oficiali din cadrul serviciilor militare ucrainene au semnalat că nu au avut niciun rol în atacuri şi că nu ştiu cine le-a comis.

Mai multe state occidentale au atribuit Moscovei atacurile. Rusia a argumentat că nu avea de ce să atace propriile gazoducte care fac legătura cu Germania prin Marea Baltică, atribuind atacurile Ucrainei, care, potrivit Moscovei, ar fi primit susţinere din partea Statelor Unite şi Marii Britanii. Recent, Administraţia Rusiei i-a convocat pe ambasadorii Germaniei, Danemarcei şi Suediei pentru a denunţa lipsa de progrese în investigaţiile privind atacurile asupra gazoductelor Nord Stream. Moscova a cerut constant să participe la investigaţii şi, în contextul refuzului Germaniei, Danemarcei şi Suediei, a denunţat „incapacitatea garantării transparenţei”. „Faptul că autorităţile germane, daneze şi suedeze evită orice interacţiune cu Rusia în acest caz este inacceptabil. Aceste ţări nu sunt interesate de aflarea circumstanţelor reale ale acestui act de sabotaj. Dimpotrivă, întârzie eforturile şi încearcă să ascundă urmele şi adevăraţii vinovaţi”, a acuzat pe 25 mai Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit Mediafax.

Ucraina va primi peste 100 de milioane de dolari pentru reconstrucţie

Ucraina urmează să primească împrumuturi suplimentare în valoare de până la 100 de milioane de euro (108 milioane de dolari) de la Uniunea Europeană pentru repararea daunelor cauzate de război, a anunţat marţi Comisia Europeană, relatează dpa.

„Suntem hotărâţi să readucem viaţa tuturor comunităţilor din Ucraina care suferă de agresiunea Rusiei”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) va împrumuta banii, care urmează să fie utilizaţi, de exemplu, pentru refacerea infrastructurii municipale sau repararea liniilor de transmisie pentru energie electrică.

UE a oferit deja aproximativ 70 de miliarde de euro pentru Ucraina de la începutul războiului de agresiune al Rusiei, conform comisiei. Acest ajutor include 2,4 miliarde de euro finanţare de la BEI.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!
O decizie care ar putea afecta sute de mii de angajați din sistemul bugetar se află în discuție în coaliția de guvernare. Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată. Șeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată, o măsură care, potrivit estimărilor specialiștilor de la […]
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 februarie 2026
19 februarie 2026