Conflictul dintre Statele Unite și Iran, declanșat pe 28 februarie, amenință să arunce economia globală într-o criză a datoriilor fără precedent. În timp ce cifrele oficiale de la Pentagon vorbesc de miliarde, experții de la Harvard avertizează că factura reală va fi plătită de generațiile viitoare, atingând pragul psihologic de 1 trilion de dolari.
Expert Harvard: „Vom ajunge la 1 trilion de dolari”
Deși Pentagonul a raportat Congresului costuri de 11,3 miliarde de dolari pentru primele șase zile de operațiuni, realitatea din teren ar fi mult mai costisitoare. Profesoara Linda Bilmes de la Harvard Kennedy School avertizează că armata SUA subestimează deliberat cheltuielile prin raportarea stocurilor la valori istorice, nu la prețul actual de înlocuire.
„Sunt sigură că vom ajunge la 1 trilion de dolari pentru războiul cu Iranul. Aceste discrepanțe sunt unul dintre motivele pentru care suma raportată de 11,3 miliarde de dolari este, în realitate, mai aproape de 16 miliarde și reflectă o prăpastie persistentă între ceea ce raportează Pentagonul în timp real și costul real al războiului”, a declarat Linda Bilmes pentru CNBC.
Capcana costurilor: Interceptori de 4 milioane
O mare parte din epuizarea bugetară vine din asimetria conflictului. În timp ce Iranul atacă cu tehnologie ieftină, SUA consumă muniție de ultimă generație pentru a se apăra.
Costul reînnoirii stocurilor va fi mult mai mare – la 4 milioane de dolari per interceptor – decât costul dronelor lansate din Iran, care pot fi produse cu doar 30.000 de dolari bucata, mai spune Bilmes.
„Împrumutăm pentru a finanța acest război la rate mai mari, pe lângă o bază de datorie mult mai mare. Rezultatul este că doar costurile dobânzilor vor adăuga miliarde de dolari la costul total al acestui război. Și, spre deosebire de costurile inițiale, acestea sunt costuri pe care le transferăm în mod explicit generației următoare”, a adăugat cercetătoarea.
Impactul social: 55.000 de soldați expuși la toxine
Pe lângă echipamentele pierdute – inclusiv trei avioane F-15 doborâte în Kuweit – povara financiară pe termen lung include îngrijirea veteranilor. Bilmes estimează că cei aproximativ 55.000 de militari desfășurați în regiune, expuși la pericole de mediu și toxine, vor necesita prestații de invaliditate pe viață, o presiune suplimentară uriașă asupra contribuabilului american.
Europa sub asediu economic: 22 de miliarde de euro pierdute în 44 de zile
Nici Uniunea Europeană nu este ferită de unda de șoc. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat o radiografie sumbră a impactului energetic generat de blocarea Strâmtorii Ormuz și de instabilitatea din Golf
„Să recapitulăm: de la începutul conflictului – acum 44 de zile –, factura noastră pentru importurile de combustibili fosili a crescut cu peste 22 de miliarde de euro. 44 de zile, 22 de miliarde de euro – fără ca energia obținută să fie cu o moleculă mai mare. Acest lucru demonstrează impactul enorm pe care această criză îl are asupra economiei noastre”, a subliniat von der Leyen.
Pacea, singura soluție pentru securitatea energetică
Liderul european a insistat că nicio măsură de urgență nu poate înlocui o pace permanentă, avertizând că perturbările în aprovizionarea cu energie vor persista chiar dacă armele ar tăcea astăzi. Următorul pas decisiv va fi reuniunea Consiliului European din Cipru, unde liderii UE vor discuta măsuri excepționale pentru a proteja economia blocului comunitar de efectele devastatoare ale acestui război.