Prima pagină » Titlurile zilei » Companiile de utilități au distrus o stradă din Iași! Drumul e un real pericol atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi

Companiile de utilități au distrus o stradă din Iași! Drumul e un real pericol atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi

30 mai 2026, 02:00, 6 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Strada Cazărmilor din Iași a fost distrusă de companiile de utilități. Primăria a pasat problema către Poliția Locală

Este haos pe șantierele din oraș. Companiile de utilități distrug străzile din Iași, iar oamenii așteaptă luni de zile pentru ca drumurile să fie aduse la starea inițială. În tot acest timp, ieșenii trimit sesizări administrației publice locale, însă nu primesc niciun răspuns. Cea mai recentă situație este cea de pe strada Cazărmilor, unde companiile de utilități au finalizat lucrările de mai bine de două luni, însă zona a ajuns impracticabilă. Mai mult, pe lângă aceste probleme, inclusiv trotuarele sunt înguste, iar pietonii sunt puși în pericol.

Companiile de utilități au distrus o stradă din Iași! Oamenii s-au săturat să sesizeze primăria

Iașul a ajuns un uriaș șantier, iar primăria pare că a scăpat totul de sub control. Companiile de utilități fac ce vor pe străzile din oraș, pentru că nimeni nu îi sancționează. De exemplu, oamenii care locuiesc sau sunt nevoiți să tranziteze strada Cazărmilor sunt revoltați de faptul că, deși de mai bine de două luni companiile de utilități au terminat lucrările în zonă, strada nu a fost adusă la starea inițială, iar imaginile vorbesc de la sine și arată că Iașul a ajuns „un sat fără câini”.

„De peste 2 luni, s-au terminat lucrările. Au lucrat la niște țevi, ceva. Nu mai știu ce firmă a fost, dar problema este că, nici după două luni, nu au venit să repare strada. Am făcut și eu, și mai mulți vecini sesizări multe la primărie, dar nu am primit niciun răspuns. Nu pot să înțeleg cum este posibil ca o instituție publică din Iași, cum este Primăria Iași, să nu le răspundă cetățenilor plătitori de taxe și impozite. Pe strada asta, nimeni nu este în siguranță, nici pietonii, nici autoturismele. Strada e toată distrusă, au pus niște ciment pe ea în zona unde au lucrat și, ulterior, s-au făcut nevăzuți. Nu poate spune nimeni că este un șantier în lucru, pentru că aici nu mai există nimic. Nu este nicio organizare de șantier, nimic. Lucrările le-au terminat”, a spus Andrei, un bărbat care locuiește în zonă.

Reprezentanții administrației publice locale au transmis faptul că Poliția Locală va verifica modalitatea prin care companiile de utilități își desfășoară lucrările.

„Pe strada Cazărmilor sunt lucrări la utilități. Poliția Locală verifică modalitatea prin care aceste companii își desfășoară activitatea”, a spus Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iași.

Copiii care merg spre unitățile de învățământ din Copou își riscă viața zilnic

Problemele de pe strada Cazărmilor din Iași nu se opresc doar la faptul că drumul nu a fost refăcut de companiile de utilități care au lucrat în zonă. O problemă și mai gravă este că trotuarele sunt foarte înguste, iar elevii care folosesc drumul pentru a ajunge la unitățile de învățământ din Copou își riscă viața zilnic.

„Primăria nu se gândește că și aici locuiesc copii care merg zilnic la școală. Trotuarele sunt foarte înguste și, de cele mai multe ori, elevii sunt nevoiți să meargă pe stradă. Dacă vine vreun șofer neatent, oricând se poate întâmpla o tragedie. Dar nu este vorba doar de copii, este vorba despre faptul că o instituție a statului nu este capabilă să țină în siguranță cetățenii. Nu contează că e tânăr, că e bătrân sau că e copil, oamenii trebuie să meargă pe stradă, pentru că trotuarele astea sunt ca inexistente. Nu există nicio siguranță aici și Doamne ferește de o nenorocire, nu o să răspundă nimeni. Este cumplit, nu așa trebuie să se întâmple într-un oraș civilizat”, a spus mama unui copil, care locuiește în zonă.

În acest sens, este haos pe șantierele din oraș. Companiile de utilități distrug străzile din Iași, iar oamenii așteaptă luni de zile pentru ca drumurile să fie aduse la starea inițială.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Comentarii
  • Toate străzile din oraș sunt varză, ori au fost lăsate intenționat după intervenția companiilor de utilități,ori Citadin își bate joc de un oras întreg,cu girul primăriei, cum au făcut-o și ieri în Baza 3, sugrumând circulația pe o singura banda vreme de 2 ore și jumătate,pentru a decapa o banda. A urmat haos și nervi multi . Cine îi trimite să facă asemenea lucrari și mai ales în zi de vineri la ora de vârf,gândește oare?

  • Terchea Berchea

    Aleea Rozelor. Decapata parțial de peste o lună. Lăsată în plata domnului. Care domn? Chichirica! El și cu hoțomanii lui.

  • Asta ati votat, asta aveti.

  • la Tg frumos strada Buznea e distrusă chiar de constructorul care nu respectă lumea. Nu respectă proiectul nu respectă nimic. Nici primăria nu face mare lucru, e mâna în mână cu Echimov . Cei mai mari șarlatani au ajuns să conducă orașul . Popa hot și prost

  • Si Sararia e plina de santuri, din Tg. Cucu si pana in Copou…

  • strada Vasile A Urechia arata de parca a fost bombardata si de rusi si de ucraineni, arata absolut deplorabil mai rau ca un drum de tara, alooooooooo se aude? cand refaceti strada Vasile A Urechia? zilnic trec mii si mii de masini, pe aceasta strada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iunie 2026
06 iunie 2026