Războiul total al lui George Simion, un obiectiv aproape de neatins

Este adevărat. S-a produs o ruptură semnificativă, care se accentuează pe zi ce trece, între aritmetica parlamentară și aritmetica electorală. Dacă mâine ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României, este clar că AUR ar obține un scor de câteva ori mai mare, ceva între 35 și 40%, surclansându-și toți adversarii și măturând, pentru prima dată în istoria recentă, PSD de pe prima poziție pe podium. Această situație generează ea însăși, dincolo de efectele curbei de sacrificiu uriașe, tensiuni în rândul unei populații care nu se mai regăsește și nu se mai identifică cu cei care, pretinzând că o reprezintă, conduc efectiv țara. Dar de aici și până la un război total este o cale lungă, presărată cu incertitudini, cu semne de întrebare și cu pericole majore.

Monstruoasa coaliție aflată la guvernare, pentru a pune mâna pe putere, nu s-a sfiit ca, în urmă cu doi ani, să decidă cumularea unor alegeri, să elimine un competitor din cursa prezidențială, în persoana Dianei Șoșoacă, să dea cu cinism o lovitură de stat în 6 decembrie 2024, să-l elimine apoi și pe Călin Georgescu din competiția prezidențială refăcută, iar, în final, să măsluiască alegerile, eliminându-i, rând pe rând, pe toți competitorii valizi din cursă și, în final, pe cel plasat pe primul loc, la mare distanță de următorul, pentru a-l scoate președinte pe Nicușor Dan. La fel cum s-a întâmplat în Venezuela, prin binecuvântarea Curții Constituționale, pe de-o parte, și prin votul popular, pe de altă parte, România s-a trezit pe cap cu doi președinți. Unul, legitim, dar neomologat de instituțiile statului și hărțuit penal de acestea, celălalt, ilegitim, dar omologat și instalat la Cotroceni. Cum ar putea George Simion, printr-un „război politic total”, să răstoarne această stare de lucruri?

Liderul AUR mizează pe un factor intern și pe un factor extern. Factorul intern constă, într-adevăr, în diferența catastrofală dintre aritmetica parlamentară și cea electorală. Teoretic, în hăul care se cască este posibil să se întâmple orice, dar cu singura condiție ca această cruntă curbă de sacrificiu aplicată românilor să nu le cocoșeze de-a binelea coloana vertebrală și, dimpotrivă, să-i determine să iasă în stradă într-un protest cu adevărat uriaș, dar pașnic, care să impună căderea guvernului, alegeri parlamentare anticipate, precum și demiterea lui Nicușor Dan din poziția de președinte, după o prealabilă suspendare din funcție.

În această bătălie internă, George Simion, cu excepția poate a câtorva formațiuni politice de tip suveranist, nu are decât un singur aliat, care însă nu s-a pronunțat și nu s-a manifestat până în prezent. Acesta este, desigur, Călin Georgescu, care dispune atât de credibilitate, cât și de o semnificativă masă electorală. Numai că, strâns permanent cu ușa în anchete penale și, mai nou, în procese grele, Călin Georgescu ezită, dincolo de discursurile sale din ce în ce mai tăioase, să se angajeze în luptă, invocând în permanență pretextul că nu are niciun partid în spate și nici nu dorește să reprezinte vreun partid. La rândul său, George Simion a primit numeroase avertismente, inclusiv modul în care este hărțuit Călin Georgescu, conform cărora și el ar putea fi scos cu forța, în mod samavolnic, de pe teren.

Iar factorul extern, cel puțin teoretic, acționează în două direcții divergente. Pe de-o parte, Uniunea Europeană, prin birocrația de la Bruxelles și prin câteva state, în frunte cu Franța, îl susține până în pânzele albe pe Nicușor Dan, iar, pe de altă parte, speranța lui George Simion se îndreaptă către Administrația Donald Trump, de la care se așteaptă o reacție fermă și energică, după un an și câteva zile de la anularea scandaloasă a votului democratic în România. Este însă o reacție care s-ar putea să mai întârzie. Donald Trump are, în prezent, cu totul și cu totul alte obiective. Iar România, în eventualitatea în care partidul AUR vine în curând la putere, nu are ce să-i ofere altceva decât o și mai abruptă renunțare la suveranitate, în special în ceea ce privește resursele încă nearvunite, accesul la Marea Neagră și la Gurile Dunării. Ajutorul Washingtonului este sub semnul întrebării, chiar și din perspectiva preconizatului desant al parlamentarilor AUR. Nu se știe unde: dacă în fața Congresului Statelor Unite, dacă la Casa Albă sau dacă, pur și simplu, pe străzile din jur, pe urmele expediției cicliste organizată de Oana Țoiu, cu sprijinul reziștilor.

Eu unul aștept, cu nerăbdare și cu curiozitate, să văd în zilele următoare în ce constă războiul politic total declanșat de George Simion.