Prima pagină » Local » Razie de proporții în trafic. Polițiștii au împărțit amenzi usturătoare șoferilor prinși în timp ce încălcau legea
Razie de proporții în trafic. Polițiștii au împărțit amenzi usturătoare șoferilor prinși în timp ce încălcau legea

Razie de proporții în trafic. Polițiștii au împărțit amenzi usturătoare șoferilor prinși în timp ce încălcau legea

14 dec. 2022, 02:00, 2 ,
Dragoș SAVIN în Local

Mai mulți șoferi au fost sancționați de către polițiștii ieșeni. Unii dintre aceștia s-au ales cu dosare penale

Polițiștii rutieri au organizat şi executat o acţiune pentru combaterea accidentelor produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la prioritatea de trecere a vehiculelor. Astfel, polițiștii au aplicat 126 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.000 de lei, dintre care trei au fost pentru neacordare prioritate vehicule, opt pentru abateri comise de pietoni și 115 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 12 permise de conducere, dintre care trei au fost suspendate pentru neacordare de prioritate vehiculelor și nouă pentru alte abateri, în timp ce au fost retrase și două certificate de înmatriculare pentru neregulile constatate. Un bărbat în vârstă de 56 ani, din municipiul Iaşi, în timp ce a condus un autovehicul pe raza municipiului Iași nu a acordat prioritate unei mașini care circula regulamentar.

Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale și s-a dispus reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile.

S-a urcat beat la volan, dar a fost prins de polițiști

Polițiștii Secției nr. 4 Poliție Iași au depistat un bărbat care după ce ar fi acroșat un indicator rutier și ar fi lovit o bordură și-ar fi continuat deplasarea pe raza municipiului Iași. Astfel, polițiștii au procedat la identificarea bărbatului în vârstă de 57 de ani, care emana halenă alcoolică, astfel că acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Individul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii ieșeni au prins un tânăr fără permis de conducere

Și polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași au identificat, pe raza municipiului Iași, un autoturism care ar fi fost condus de un tânăr ce ar fi blocat o cale de acces spre parcarea unui imobil. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că șoferul de 27 de ani nu ar avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui auto fără permis de conducere.

Cercetările sunt continuate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 august 2026
04 august 2026
Articole similare
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
02:00
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
02:00
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
I-a trebuit să se posteze pe rețele
02:00
I-a trebuit să se posteze pe rețele
„Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
02:00
FOTO „Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
02:00
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
02:00
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
02:00
FOTO Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
02:00
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
02:00
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”
02:00
FOTO Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”