Prima pagină » Eveniment-Social » Rezultate remarcabile ale lotului județului Iași la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română – liceu, ediția 2024 – FOTO

Rezultate remarcabile ale lotului județului Iași la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română – liceu, ediția 2024 – FOTO

29 apr. 2024, 14:30,
în Eveniment-Social

Suceava a fost gazda ediției din acest an școlar a Olimpiadei de Limba și literatura română – liceu, lotul ieșean reconfirmând faptul că în domeniul umanist la Iași se atinge excelența! Competiția a reunit elevi capabili de performanță din toate județele țării, care au susținut două probe – scrisă și orală, prilej de a aborda subiecte extrem de provocatoare, care solicitau nu doar valorificarea unor noțiuni teoretice, ci, mai ales,  interpretări originale, din perspectivă interdisciplinară.

Premiile și mențiunile acordate elevilor care au reprezentat unitățile școlare din județul Iași au fost următoarele: Maria-Alexandra Ioniță (clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi, profesor îndrumător Doboș Mihaela) – Premiul I și Premiul Special pentru cel mai mare punctaj din concurs; Andra-Maria Vârlam (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi, profesor îndrumător Doboș Mihaela) – Premiul al III-lea; Ioana-Bianca Lupu (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi, profesor îndrumător Chiriac Mariana) – Mențiune; Maria Petrache (clasa a XI-a, Colegiul Național Iaşi, profesor îndrumător Petrache Gabriela) – Mențiune; Maria Arabela Bicioc (clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi, profesor îndrumător Doboș Mihaela) – Mențiune;  Bianca Fechet (clasa a XII-a, Colegiul Național Iaşi, profesor îndrumător Martinuș Carmen) – Mențiune; Teodora Karina Bălănescu (clasa a IX-a, Colegiul Național „Emil Racoviţă” Iaşi, profesor îndrumător Vlioncu Mihaela) – Premiu Special;  Simona Butnariu (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi, profesor îndrumător Doboș Mihaela) – Premiu Special.

Palmaresul acestor elevi reflectă pasiunea pentru studiu, pentru lectură, largul orizont cultural, dorința de autodepășire, motivația, precum și colaborarea excepțională cu profesorii mentori – reputate cadre didactice recunoscute și apreciate în comunitatea educațională ieșeană și națională.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026