Prima pagină » National » România a înregistrat o scădere a populaţiei cu 4 milioane de persoane în ultimii 30 de ani
România a înregistrat o scădere a populaţiei cu 4 milioane de persoane în ultimii 30 de ani

România a înregistrat o scădere a populaţiei cu 4 milioane de persoane în ultimii 30 de ani

20 ian. 2023, 20:40,
în National

România a înregistrat o scădere a populaţiei cu 4 milioane de persoane în ultimii 30 de ani, iar în 2021 nivelul acesteia era similar cu cel din 1966, a afirmat vineri preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la conferinţa „Îmbătrânirea populaţiei rezidente, un fenomen greu de oprit”, conform Agerpres.

„Observăm că pe parcursul ultimilor 30 de ani avem o scădere a populaţiei de aproape 4 milioane, iar dacă ne comparăm cu anul 1966 populaţia României din 2021 este la nivelul celei din 1966. Piramida vârstelor este un instrument foarte important pentru a vedea nu numai structura pe cele două vârste, dar care este impactul unor decizii politice, al unor schimbări politice sau al unor momente importante din istoria unei ţări. Şi aici practic ce ar trebui să observăm? În primul rând că avem două piramide. Avem piramida vârstelor de la ultimele două recensăminte şi ce observăm. Observăm o scădere a bazei, deci practic o scădere a populaţiei rezidente tinere atât la recensământul din 2011 cât şi la recensământul din 2021. Aici aş face o observaţie. Se observă că la recensământul din 2021 baza este şi mai mică şi avem la nivelul populaţiei de sub un an o scădere cu 18%. Această cohortă poate să crească în perioada următoare întrucât veţi vedea ceva. Efectul migraţiei internaţionale, cel puţin din perioada 2002 – 2013, 2014 este o perioadă de vârf, se concretizează în această perioadă prin copii născuţi în străinătate şi înregistraţi în România după o anumită perioadă. Şi veţi vedea că este posibil ca această bază să fie ameliorată în perioada următoare întrucât copii care s-au născut în 2021 pot fi înregistraţi şi pot rămâne în populaţia rezidentă, că şi aici sunt două categorii: îi înregistrezi dar pleacă şi atunci sunt consideraţi persoane care migrează sau sunt înregistraţi şi rămân şi atunci sunt persoane care rămân în populaţia rezidentă”, a declarat Tudorel Andrei.

El a spus că în 1967 s-au născut peste 527.000 de copii, dublu faţă de ceea ce s-a născut în perioada următoare. Creşterea are legătură cu hotărârea legislativă care a interzis aproape complet avorturile în România.

Pe o perioadă scurtă, de un an sau doi, familiile nu au putut să se adapteze, dar pe o perioadă de câţiva ani numărul de nou născuţi a început să scadă. O altă înăsprire a legislaţiei a intervenit în 1973, precum şi alta pe parcursul anilor 1980.

Tudorel Andrei a menţionat că s-a ajuns în 1990 la 23 de milioane de locuitori, iar „„visul” era să se ajungă la 30 de milioane de persoane în anul 2000.

Tudorel Andrei: „Problema este asigurarea echilibrului pe cele trei categorii mari de vârstă”

Preşedintele INS a precizat, de asemenea, că populaţia rezidentă din 2021 a scăzut în raport cu 2011 cu 5,3%, iar în raport cu 2002 s-a micşorat cu 12,1%.

„Reducerea populaţiei rezidente este rezultatul a cel puţin două categorii de factori. Pe de o parte e vorba de tranziţia demografică, care este specifică oricărei ţări. S-a încercat reducerea ei în anul 1966 şi în 1990 automat aceasta a fost reluată. Iar al doilea factor este cel al migraţiei internaţionale, pe cele două categorii: factori economici şi posibilitate de mobilitate a persoanelor şi probleme legate de aspecte culturale. Eu o spun cu toată convingerea, problema nu este în primul rând a reducerii populaţiei rezidente a unei ţări. Problema este asigurarea echilibrului pe cele trei categorii mari de vârstă. Problema e în ce măsură indicele de îmbătrânire demografică se înrăutăţeşte şi în ce măsură raportul de dependenţă demografică iarăşi se înrăutăţeşte în urma reducerii acestei populaţii. Practic atât timp cât nu asiguri echilibrul între persoane de peste 65 de ani şi persoanele tinere şi între ce avem în grupa de vârstă şi persoanele în întreţinere aici poate apărea dezechilibrele atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. La noi în ţară indicele de îmbătrânire demografică s-a înrăutăţit. Dacă în 2011 era puţin peste 100, acesta ajuns la peste 120 la recensământul din 2021″, a spus Tudorel Andrei.

Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat

Populaţia rezidentă a României era de 19,05 milioane de persoane, din care 9,8 milioane de sex feminin, reprezentând 51,5%, conform primelor date provizorii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, runda 2021, a anunţat, la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, Institutul Naţional de Statistică (INS).

În mediul urban locuiesc 9,941 milioane de persoane, reprezentând 52,2% din totalul populaţiei.

INS menţionează că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din 2011 – RPL2011), remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).

Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL2011).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026