Rusia a lansat în timpul nopţii „cel mai mare atac” asupra instalaţiilor de producţie de gaz din Ucraina de la începutul invaziei sale în 2022, lansând 35 de rachete şi 60 de drone, a anunţat vineri operatorul ucrainean de stat Naftogaz, informează AFP, relatează News.ro.
„O parte importantă din instalaţiile noastre sunt avariate. Unele avarii sunt critice”, a declarat directorul general al grupului, Serhii Koreţko, pe Facebook, denunţând „teroarea deliberată” a Moscovei care vizează obiective civile.
Atacul vine la câteva ore după ce liderul rus Vladimir Putin ameninţase Ucraina cu atacuri vizând infrastructura energetică într-un discurs rostit la Forumul de discuţii Valdai. Vladimir Putin a acuzat armata de la Kiev că a efectuat atacuri în jurul centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, controlată de Rusia şi lipsită de alimentare externă cu energie electrică de mai bine de o săptămână, ameninţând că va riposta atacând infrastructura energetică ucraineană. „Ei (autorităţile ucrainene) mai au centrale electrice funcţionale, centrale nucleare de partea lor. Ce ne-ar împiedica să ripostăm? Să se gândească la asta”, a declarat el.
Rusia a lansat un atac masiv cu drone şi rachete în timpul nopţii asupra mai multor regiuni ucrainene, vizând în principal infrastructura energetică. În atacuri au fost folosite 381 de drone şi 35 de rachete care au vizat instalaţii din regiunea estică Harkov şi, de asemenea, din regiunea Poltava din centrul Ucrainei, unde se află principalele instalaţii de producţie de gaze ale ţării, potrivit Reuters.
Autorităţile nu au furnizat alte detalii despre atac sau pagubele cauzate, dar principalul furnizor privat de energie, DTEK, a declarat că a suspendat operaţiunile la mai multe instalaţii de gaze din regiunea Poltava.
Ucraina a crescut importurile de gaz, temându-se de întreruperea aprovizionării interne, şi intenţionează să stocheze 13,2 miliarde de metri cubi (bcm) de gaz în instalaţiile de stocare până la jumătatea lunii octombrie. Aceasta va include aproximativ 4,6 bcm de gaz importat.
Rusia lovește înainte de sosirea iernii
Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sectorului energetic al Ucrainei, pe măsură ce se apropie a patra iarnă de război, iar acestea au provocat deja întreruperi prelungite de curent în mai multe regiuni.
Un atac cu drone asupra regiunilor nordice Kiev şi Cernihiv, miercuri, a întrerupt alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl timp de trei ore, inclusiv a noului container de izolare construit în 2016 pentru a împiedica scurgerile de radiaţii.
Al patrulea reactor al centralei de la Cernobîl a explodat în 1986, provocând cel mai grav accident nuclear civil din lume.
Foarte bine !
La mai multe astfel de atacuri pana parliti toti Shobolanii Paduchiosi Talmudisti Antisemiti Pedofili si Ucigashi de Copii Semiti in Gaza, si copii europeni si rusi in Ucraina !
Cand ataci piete alimentare si rafinarii din Rusia, stii ca rusii vor raspunde. Au primit ce au cautat.
sa vina TOMAHAWK sa vad o data pt totdeauna Rusia ingenuncheata, Putin asasinat iar Sosoasa sa-si faca harakiri!
daca mai tragi mult pe nas, ai sa vezi si elefanti albastri punand pavele
Foarte bine! Bravo Rusia! Zelenski , Ue vor continuarea razboiului Razboi adevarat sa fie! Sa dea Domnul Rusia sa ocupe toata Ucraina care oricum este teritoriu rus.Cand Ucraina ataca Rusia si comite acte teroriste in Rusia nu spune nimeni nimic? Cine a vrut razboiul ? Ucraina care timp de 8 ani a provocat la maxim Rusia.Intrati pe pagina ,, Aleea ingerilor,,- Dombas si veti vedea ca INAINTE DE RAZBOI 120 de copii rusi si alti civili rusi au fost ucisi fara motiv in Dombas de armata Azov a Ucrainei in perioada 2014-2022, Ucraina a interzis rusilor sa vorbeasca limba rusa , a inchis si distrus biserici rusesti in Dombas , a obligat rusii din Dombas sa treaca in Ue impotriva vointei lor Rusii au cerut ajutorul patriei mama Rusia. Pentru rusii din Dombas Rusia a construit si centrala Zaporojie. UCRAINA A VRUT RAZBOIUL IMPINSA DE OCCIDENT, UE . TIMP DE 8 ANI A PROVOCAT MAXIM RUSIA SI ZELENSKI A REFUZAT ORICE DISCUTIE DIPLOMATICA CU PUTIN
Foarte bine! Cand Ucraina ataca Rusia, ucide civili rusi in Rusia si comite acte teroriste in Rusia nu se vede?Daca zelenski si UE vor continuarea razboiului , razboi sa fie !Forta Rusia!
Posed nahui
Posel nahui cu Rusia ta
,, Putin către europeni: Nu vrem război, calmați-vă, dormiți liniștiți și ocupați-vă de propriile probleme…
Motivele conflictului din Ucraina sunt cunoscute oricui a făcut efortul de a analiza contextul fazei sale actuale, cea mai acută. Nu le voi repeta… Cei care au încurajat, au incitat și au înarmat Ucraina, care au împins-o să antagonizeze Rusia, care timp de decenii au alimentat naționalismul rampant și neonazismul în acea țară, sincer – scuzați-mi franchețea – nu le-a păsat deloc de interesele Rusiei sau, de altfel, ale Ucrainei. Nu simt nimic pentru poporul ucrainean. Pentru ei – globaliștii și expansioniștii din Occident și acoliții lor de la Kiev – sunt material consumabil. Rezultatele unui astfel de aventurism nesăbuit sunt evidente, și nu mai este nimic de discutat”…
Țara noastră, străduindu-se să elimine motivele confruntării de bloc și să creeze un spațiu comun de securitate, și-a declarat de două ori disponibilitatea de a adera la NATO. Prima dată în 1954, în perioada sovietică. A doua oară a fost în timpul vizitei președintelui SUA Bill Clinton la Moscova, în anul 2000 – am vorbit deja despre acest lucru – cînd am discutat și acest subiect cu el. În ambele ocazii, am fost practic refuzați din start…
Într-adevăr, puterea Statelor Unite și a aliaților săi a atins apogeul la sfîrșitul secolului al XX-lea. Dar nu a existat niciodată și nici nu va exista vreodată o forță capabilă să conducă lumea, dictînd tuturor cum să acționeze, cum să trăiască, chiar și cum să respire. Astfel de încercări au fost făcute, dar fiecare dintre ele a eșuat…
Am auzit odată ceva similar de la colegii noștri americani, care au spus: „Am cîștigat întreaga lume, dar am pierdut America.” Nu pot decît să întreb: A meritat ? Și ați cîștigat, de fapt, ceva ?…
În ciuda escaladării conflictelor, a crizei modelului anterior de globalizare și a fragmentării economiei globale, lumea rămîne integrată, interconectată și interdependentă…
Lumea modernă are nevoie de acorduri, nu de impunerea voinței cuiva.
Hegemonia – de orice fel – pur și simplu nu poate și nu va face față amplorii provocărilor…
Ei recreează imaginea unui inamic vechi, cel pe care l-au creat cu secole în urmă, și anume Rusia. Majoritatea oamenilor din Europa găsesc greu de înțeles de ce ar trebui să le fie atît de frică de Rusia încît, pentru a i se opune, trebuie să-și strîngă și mai mult cureaua, să-și abandoneze propriile interese, pur și simplu să renunțe la ele și să urmeze politici care sunt clar dăunătoare pentru ei înșiși.
Cu toate acestea, elitele conducătoare ale Europei unite continuă să alimenteze isteria.
Ei susțin că războiul cu rușii este aproape la ușă. Repetă această prostie, această mantră, iar și iar…
Nu pot crede cînd spun că Rusia este pe cale să atace NATO. Este pur și simplu imposibil de crezut.
Și totuși, își fac propriul popor să creadă asta. Deci, ce fel de oameni sunt aceștia ?…
Sincer, sunt tentat să spun: calmați-vă, dormiți liniștiți și ocupați-vă de propriile probleme.
Uitați-vă ce se întîmplă pe străzile orașelor europene, ce se întîmplă cu economia, industria, cultura și identitatea europeană, datoriile masive și criza tot mai mare a sistemelor de securitate socială, migrația necontrolată și violența rampantă – inclusiv violența politică – radicalizarea grupurilor de stînga, ultra-liberale, rasiste și a altor grupuri marginale.
Observați cum Europa alunecă spre periferia competiției globale. Știm perfect cît de nefondate sunt amenințările despre așa-zisele planuri agresive ale Rusiei, cu care Europa se sperie singură…’’
Nici eu nu cred ca Rusia planuieste sa atace Europa, tarile NATO. Nu are de ce.
Daca von der Leyen, Merz, Macron abandoneaza retorica amenintarii ruse, nu le mai ramane nimic care sa-i legitimizeze in fata cetatenilor. Nimic din ce fac ei sub pretextul amenintarii ruse nu este util cetatenilor. Profitorii sunt marile concerne si marea finanta.
Sa luam ca exemplu incalzirea globala. Ce anume este indemnat cetateanul sa faca pentru a micsora CO2 din atmosfera? Sa cumpere aia si ailalta. Marketing – la asta se reduce politica oficiala. Dar nimeni nu spune : sa plantam arbori, pentru ca ei absorb CO2. Nimeni. De ce, din moment ce este o actiune cu rezultate sigure? Pentru ca nu aduce profit.