Prima pagină » Titlurile zilei » Scandal la școala din Dumești! Directoarea cu 26 de ani la conducere, înlocuită de finul unui fost primar condamnat la închisoare

Scandal la școala din Dumești! Directoarea cu 26 de ani la conducere, înlocuită de finul unui fost primar condamnat la închisoare

04 sept. 2026, 02:00, 5 ,
Andreea ONOFREI în Titlurile zilei

Scandal la Școala Gimnazială Dumești, după o schimbare care a luat prin surprindere comunitatea! După 26 de ani la conducerea unității, Ana Dorneanu a fost înlocuită de profesorul de desen Constantin Liviu Gheorghiu, finul fostului primar condamnat la închisoare, Mihai Sabaiduc. În școală au apărut deja întrebări despre modul în care s-a făcut schimbarea și despre eventualele influențe din culise.

După 26 de ani, Ana Dorneanu a plecat de la conducerea școlii. Liviu Gheorghiu a fost numit director interimar de către ISJ Iași.

Finul fostului primar Sabaiduc, noul director al Școlii Gimnaziale din Dumești

Schimbare cu scântei la conducerea Școlii Gimnaziale Dumești! După 26 de ani în care Ana Dorneanu s-a aflat la conducerea unității de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean Iași a decis să nu o mai păstreze în funcție și l-a desemnat director interimar pe profesorul de desen Constantin Liviu Gheorghiu. Numirea acestuia a stârnit deja controverse în comună, mai ales după ce angajații știu despre legătura personală dintre noul director și fostul primar al comunei, Mihai Sabaiduc.

Potrivit informațiilor din interiorul școlii, schimbarea ar fi fost făcută într-un timp foarte scurt, iar modul în care s-a ajuns la această numire ridică semne de întrebare în rândul unor angajați. Miza este cu atât mai mare cu cât Gheorghiu este, de aproximativ 10 ani, finul fostului primar Mihai Sabaiduc, care ar avea influență în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Ana Dorneanu a condus Școala Gimnazială Dumești timp de 26 de ani, însă mandatul său la conducerea unității s-a încheiat la sfârșitul lunii august.

În locul său, ISJ Iași l-a desemnat pe profesorul Constantin Liviu Gheorghiu, în urma unui interviu. Noul director spune că au existat și alți candidați interesați de funcție și că mandatul său este, pentru moment, unul interimar.

„Momentan sunt director interimar până la concursul de peste patru luni, dar intenționez să particip și atunci, desigur. A fost o decizie din partea ISJ. Candidații interesați s-au înscris. Eu știu că ar mai fi fost încă patru persoane, dar nu m-am întâlnit cu ei”, a declarat noul director al Școlii Gimnaziale Dumești, prof. Liviu Constantin Gheorghiu.

Ana Dorneanu a condus unitatea de învățământ aproape trei decenii

Acesta susține că are deja planuri pentru unitatea de învățământ și vorbește despre schimbări pe care intenționează să le facă în perioada în care va conduce școala.

„Am în plan mai multe schimbări cât sunt director aici, dar să vedem ce ne permite și bugetul. Îmi doresc să reușim să amenajăm puțin curtea din spate, pentru pauze, și să rezolvăm problema conexiunii Wi-Fi, pentru că nu funcționează corespunzător în toată școala. Eu sunt profesor aici, în școală, de peste 20 de ani, de pe vremea când actualul primar (Gabriel Agavriloaie – n.r.) și doamna secretară îmi erau elevi”, a mai spus acesta.

Cea mai controversată parte a schimbării este însă legătura dintre noul director și fostul primar Mihai Sabaiduc.

Surse din interiorul unității susțin că Gheorghiu este finul fostului primar de aproximativ 10 ani, iar această relație a alimentat suspiciunile privind modul în care s-a produs schimbarea de la conducerea școlii.

Mai mult, angajații susțin că situația este cu atât mai sensibilă cu cât Mihai Sabaiduc ar avea o legătură de afinitate și cu fosta directoare, Ana Dorneanu, acesta fiind, potrivit informațiilor transmise de sursele BZI, cel care a cununat-o pe fiica acesteia.

Astfel, în jurul schimbării se conturează o situație care ridică inevitabil întrebarea: a fost vorba doar despre o procedură administrativă sau au existat și alte influențe în culisele numirii?

Concursul final pentru ocuparea postului de director va avea loc peste patru luni

Primarul comunei Dumești, Gabriel Agavriloaie, confirmă faptul că mandatul fostei directoare s-a încheiat și că Gheorghiu a fost numit interimar după un interviu organizat la Inspectoratul Școlar.

„La finalul lunii august, contractul de muncă al fostei directoare s-a terminat și, în urma unui interviu la ISJ, a fost numit director interimar domnul Gheorghiu. La concursul de peste patru luni va candida, probabil, dumnealui și doamna Dorneanu, și oricine mai este interesat”, a declarat primarul comunei Dumești.

În interiorul școlii, însă, atmosfera este diferită. Potrivit surselor, unii angajați au fost luați prin surprindere de schimbare și consideră că procedura s-ar fi desfășurat „pe repede înainte”.

În acest context, relația dintre noul director și fostul primar a devenit unul dintre principalele subiecte de discuție.

BZI a încercat să obțină un punct de vedere direct de la fostul primar Mihai Sabaiduc pentru a clarifica dacă a avut vreo implicare, însă acesta a precizat că nu a avut nicio implicare în schimbarea administrativă.

„Toate informațiile astea vin de la fosta directoare sau de la fiica ei. Ea era directoare de pe vremea când eram eu primar. Ar trebui să înțeleagă că mai are un an și iese la pensie, să își vadă de viața ei. Așa se spunea și înainte: că eu am pus-o directoare pe ea, că am pus-o directoare pe fiică-sa la Păușești. Eu nu m-am implicat niciodată în așa ceva. Mă bucur când lumea îmi dă valoare peste nivelul meu. Înseamnă că sunt cel mai tare din parcare, nu? Da, actualul director este finul meu, dar eu am vreo 15 fini, dintre care 10 sunt cadre didactice. Asta înseamnă că i-am pus eu în funcție? Cu unii nici nu mă mai salut pe stradă. Dar doamna director (n.r. – Ana Dorneanu, fosta directoare) este supărată. Eu nu mă apuc să spun câte bube are și dumneaei. Că, în tot județul, au fost doar doi directori de școală care au pierdut bani pentru că nu au dat drumul la proiecte. Avea 200.000 de euro în cont, pe care i-a pierdut, sau câte posturi a blocat pentru rude și așa mai departe! Eu nu înțeleg de ce și-ar dori să fie cineva director de școală, că nu e mare chestie! Cred că e mai mult un orgoliu personal, pentru că, material, nu e o diferență prea mare”, a transmis Mihai Sabaiduc.

Reporterii BZI au încercat să afle și punctul de vedere al fostei directoare, Ana Dorneanu, cu privire la schimbarea de la conducerea școlii.

Aceasta a precizat că, în prezent, se află în concediu și nu dorește să facă declarații.

„Momentan sunt în concediu. Nu pot să ofer nicio declarație”, a explicat aceasta.

Numele lui Mihai Sabaiduc nu este lipsit de controverse. Fostul primar al comunei Dumești a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare, fiind acuzat într-un dosar privind schimbarea ilegală a destinației unor terenuri din comună și producerea unui prejudiciu estimat la aproximativ 400.000 de euro.

Potrivit informațiilor prezentate în acest caz, Sabaiduc a executat aproximativ patru ani din pedeapsă și a fost eliberat în 2021.

În acest context, faptul că persoana desemnată acum să conducă școala este finul său alimentează și mai mult discuțiile din comunitate.

Schimbarea de la Dumești este departe de a fi lipsită de controverse. Un director care a condus școala timp de 26 de ani este înlocuit cu finul fostului primar condamnat, Mihai Sabaiduc, iar în interiorul unității apar deja suspiciuni și întrebări.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
Comentarii
  • Esti director de 26 de ani si vii acum si spui ca vrei sa rezolvi problema wifi ului si niște treburi prin spatele școlii…Unul maxim doua mandate ae trebui suficiente.

  • Schimbare pentru liber la manareala. Sa se faca smenuri, de asta schimbare.

  • PLEACA PESEDISTI CU PESEDAN

  • Isj trebuie sa cunoasca faptul ca fata scoli din zdumrsti a fost schimbata in f bine de dna director Ana Dorneanu, un om care face cinste scoli si comuniyati locale. Un profesionist si un adevarat cadru didactic.
    Gheorghku Liviu un neica nimeni
    Nu este apreciat de comunitate nu este apreciat de colegi, nimeni nu il vrea director
    A fost numit exact cum faceau numiri comunistii.
    Doamna Dorneanu a fost si este un adevar si veritabil cadru didactic
    DOAMNA DORNEANU TREBUIE SA FIE DIRECTOR
    .

  • Dna Dorneanu daca doriti sa il faceti praf pe acest gunoi de Sabaiduc, inyrebati-l ce a facut cu terenurile scoli si ale biserici.
    PORTOFELE, PORTOFELE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 septembrie 2026
04 septembrie 2026