Un scandal monstru s-a iscat într-o familie din Iași. Manuela Molocea este acuzată de copiii soțului ei, Ioan Molocea, că s-a căsătorit din interes. Copiii s-au trezit peste noapte că tatăl lor, Ioan Molocea, este căsătorit cu o persoană care, în urmă cu câțiva ani, pretindea a fi nepoata lui. Bărbatul s-a căsătorit cu femeia în vârstă de 60 de ani când el avea 79 de ani. Acesta a decedat joi, 15 ianuarie 2026.
Manuela Molocea, acuzată de copii că s-a căsătorit din interes
Ioan Molocea a decedat joi, 15 ianuarie 2026, la vârsta de 79 de ani. Cei cinci copii ai lui Ioan Molocea sunt șocați de situația în care se află de când Manuela Molocea (fostă Sticlaru) a intrat în viețile lor. Aceștia susțin că femeia în vârstă de 60 de ani s-a căsătorit cu tatăl lor, atunci când el avea 79 de ani, doar din interes.
„Suntem o familie de cinci frați. Tatăl nostru, Ioan Molocea, era paralizat de 20 de ani; mama mea, de 3 ani. Tatăl meu, în timpul acesta (în timpul celor 20 de ani de când era paralizat), a făcut o demență. Dar a fost o demență ascunsă, adică ba puteai, ba nu să îți dai seama. Avea episoade. Între timp, a apărut o femeie (n.r. – Manuela Sticlaru, actuala Molocea) în familia noastră, care se dădea drept nepoata lui. Trebuie să specificăm de la început: noi, pe această femeie, nu am văzut-o niciodată. Tatăl nostru s-a cunoscut cu această femeie după ce fratele lui, Gheorghe Molocea, i-a făcut cunoștință cu ea”, a declarat Mirela Molocea, una dintre fiicele lui Ioan Molocea.
Femeia susține că, după ce Manuela a apărut în familia lor, viața lor a luat o turnură dureroasă și neașteptată.
„După apariția acestei femei, au început problemele. Noi avem probleme cu pământul de acolo, de pe Elena Doamna, mai exact de pe Fundac Zlataust, pentru că este unul foarte vânat, este foarte valoros. Femeia asta, când s-a introdus în familia noastră, a urmărit tot timpul pământul de acolo. Tata (n.r. – Ioan Molocea), fiind cu demență, era foarte credul. El, în final, a ajuns în stare foarte gravă la spital. Dar până să ajungă la spital, femeia asta a început să socializeze cu el, a încercat să intre în amănunte, să afle lucruri despre noi. El a fost într-o stare foarte gravă la spital. În ultimul an, doar prin spitale a stat”, a mai povestit fiica bărbatului.
Inițial, Manuela a fost prezentată ca fiind o nepoată de-a lui Ioan Molocea
Mirela Molocea a povestit reporterilor BZI faptul că fratele tatălui ei, Gheorghe Molocea, a fost cel care a introdus-o în familie pe Manuela. Acesta i-a spus lui Ioan Molocea că femeia este o nepoată.
„Fratele tatălui meu, Gheorghe Molocea, a fost cel care i-a prezentat-o pe Manuela tatălui meu, susținând că este o nepoată de-a lui, de-a lui tata. În tot timpul acesta, femeia asta tot spunea că este nepoata lui. Tata, pentru că a făcut multiple accidente vasculare, a fost foarte, foarte grav. Recent, am primit o citație acasă, care ne-a șocat pe toți. Femeia asta s-a căsătorit cu tata și vrea să ne evacueze. Din câte am aflat, în iunie 2025 Manuela s-a căsătorit cu tata. O cheamă Molocea, la fel ca pe noi. Nu știm cum a reușit să se întâmple asta. Pe ea, înainte de căsătorie, o chema Manuela Sticlaru, iar acum o cheamă Manuela Molocea. Și avem filmare în care ea spune clar că este nepoata tatălui nostru. Tata nu se putea prezenta la starea civilă, el avea episoade de demență”, a mai povestit Mirela Molocea.
Manuela a încercat să îl evacueze din casă pe Liviu Molocea, un alt fiu de-al lui Ioan Molocea
Liviu Molocea este un alt fiu al lui Ioan Molocea. Acesta susține că Manuela vrea cu orice chip să îl evacueze din propria casă. Mai mult, inclusiv acesta susține că femeia nu avea cum să se căsătorească cu tatăl lui din cauza stării de sănătate grave pe care acesta o avea.
„Am primit citație că vrea să mă dea afară din casă. Tata, în starea în care era din punct de vedere medical, nu avea cum să se căsătorească sub nicio formă, pentru că el era în stare foarte gravă. Deci ea, în decembrie 2025, s-a prezentat ca fiind Manuela Molocea, dar nu poate să intre în posesia casei și a terenului din cauza mea, că eu am casă acolo, iar ea nu avea cum să fie căsătorită. Manuela spunea că vrea să mă dea afară din casa lui taică-meu, dar aia e casa mea. E făcută pe terenul lor. Nu am făcut acte pentru că niciodată părinții mei nu m-ar fi dat afară de acolo”, a declarat Liviu Molocea.
Bărbatul a mai spus că Manuela, actuală Molocea, a cerut, în urmă cu aproximativ 7 ani, ordin de protecție împotriva celor cinci copii ai lui Ioan Molocea.
„Acum vreo șase-șapte ani, Manuela ne-a dat în judecată pe toți pentru ordin de protecție. A pierdut procesul. Inclusiv avocații din sală care au văzut că suntem toți frații adunați acolo ne învățau cum să facem ca să scăpăm de ea. Noi nu am vrut și nu vrem niciodată să fim violenți. Peste tot, toată lumea spune că este șocant ce se întâmplă, și la spital, și la tribunal. Toată lumea este șocată. La un moment dat, am vrut să îi facem curat lui tata și ne-am trezit că nu avem voie să intrăm, că e «violare de domiciliu». Practic, noi ne-am trezit, peste noapte, că tata are o soție care, de fapt, vrea averea pe care tatăl nostru o avea”, precizează Liviu Molocea, unul dintre copiii bărbatului decedat.
Copiii lui Ioan Molocea susțin că femeia are acces la cardurile bărbatului și la banii acestuia
În același sens, Mirela Molocea, fiica lui Ioan Molocea, a mai povestit reporterilor că Manuela are acces exclusiv la cardurile și banii bărbatului.
„Ea are tot, cardurile lui, banii lui, tot. Ea vrea probabil să ne dea afară de acolo ca să aibă drept de vânzare. Povestea noastră este foarte complicată și șocantă în același timp. La un așa diagnostic pe care tatăl nostru îl avea nu se putea o căsătorie. Am fi acceptat să se recăsătorească, dar nu în aceste condiții, sub nicio formă. Nu a vrut nici măcar să ni-l dea să îl înmormântăm. Tata, pe data de 15 ianuarie 2026, a decedat. Cât a fost în spital în stare gravă, noi, când îl vizitam, deschidea ochii. Când venea Manuela, nu deschidea ochii. Noi, când mergeam la el, îl alintam așa cum o făceam mereu. Ea, când venea, îi spunea «tata», ca să facă impresie bună pe acolo, să arate că e familia pe acolo. Pensia lui, ea o ia”, a spus Mirela Molocea.
Liviu Molocea a precizat că Manuela susține că ar avea un fiu pe nume Dragoș Andrei, însă bărbatul ar fi aflat de la un taximetrist că acesta ar fi, de fapt, amantul femeii.
„Trebuie să vă mai spun un amănunt foarte important. Această Manuela, actuală Molocea, susține că mai are un băiat, dar de fapt am aflat că e amantul ei. Chiar un taximetrist mi-a spus că i-au văzut de mână pe amândoi. Eu am lucrat undeva unde știu clar: bărbatul ăsta, care cică e fiul ei, al Manuelei, este tăiat pe mâini. El se dă preot. Eu am văzut, în decursul carierei mele, mulți arestați care erau tăiați pe mâini ca el. El e tăiat pe mâini și fumează de rupe. Ăsta nu e preot. Femeia asta, Manuela, voia, în ultima săptămână de viață a tatălui meu, voia să îi facă bărbatului acesta pensie de însoțitor. Unde să îi mai faci, dacă timp de un an tata a fost doar prin spitale?”, a mai spus Liviu Molocea.
Precizăm că, pe data de 15 ianuarie 2026, Ioan Molocea a decedat la spital, iar copiii au reușit să îl înmormânteze, deși Manuela Molocea nu a fost de acord ca aceștia să se ocupe de înmormântare.
„Am reușit să îl înmormântăm pe tata. L-am luat noi până la urmă. Așa a fost orânduit. Ea (Manuela Molocea) a mers la poliție și ne-a trimis echipaj acasă. Iar vineri seara (n.r. – 16 ianuarie 2026), la casa mortuară unde era depus tata, au fost și au rupt panglica neagră; au sărit gardul bisericii, am găsit urme. Nu am mai chemat atunci poliția, pentru că eram toți prinși cu înmormântarea, dar sunt camere de supraveghere de jur împrejurul bisericii. Ei, Gheorghe Molocea – fratele tatălui nostru – și presupusul fiu al Manuelei – Dragoș Andrei – nu au fost de acord să îl luăm noi pe tata și să-l înmormântăm. Cel puțin, noi așa bănuim. Vom merge la poliție să declarăm”, a spus Ionela Molocea, o altă fiică a lui Ioan Molocea.
Pe de altă parte, Manuela neagă orice acuzație
Contactată de reporterii BZI, Manuela Molocea neagă toate acuzațiile aduse de copiii lui Ioan Molocea.
„Acolo e caz penal, da? Eu sunt soția lui Ioan Molocea. Ceea ce vi s-a spus de copiii lui sunt tâmpenii. Eu sunt căsătorită religios din 2016 cu el, din cauza panaramei și a scandalului pe care ei l-au făcut. Nu m-am căsătorit nici când era în spital, nici când era dement”, a spus Manuela Molocea.
Deși susține că în 2016 a avut loc căsătoria religioasă, Manuela Molocea susține că, civil, s-a căsătorit cu Ioan Molocea în urmă cu 7 luni, în luna iunie 2025.
„Bun, când m-am căsătorit, era perfect lucid. Sunt acte medicale pe care le am eu, nu ce v-au adus ei. Din cauza scandalului pe care ei l-au făcut – l-au bătut pe tatăl lor, l-au dat afară –, în ultimii ani a stat în casa mea, în apartamentul meu. Sunt multe de spus. Noi (Ioan Molocea cu Manuela Molocea) suntem căsătoriți de 7 luni, din iunie 2025. Nu s-a întâmplat căsătoria la spital, ci la starea civilă. Exact, m-am prezentat cu el la starea civilă, nu avea nicio problemă când m-am căsătorit cu el. Dacă el era dement, tâmpit, nu știu, bolnav psihic, acel ofițer de stare civilă, în baza actelor medicale și, eu știu, constatărilor pe care ei le fac, dădea vreun certificat de căsătorie? Doamnă, ei m-au bătut, au sărit la mine la bătaie!”, a mai spus Manuela Molocea.
Manuela Molocea susține că Ioan Molocea nu este unchiul ei, deși în filmare spune clar că îi este nepoată
Întrebată de ce a spus copiilor lui Ioan Molocea că acesta este unchiul ei, Manuela Molocea a transmis că i-a fost frică să nu fie agresată.
„Nu, doamnă, dumnealui (n.r. – Ioan Molocea) nu era unchiul meu. Nu am fost niciodată nepoata lui. Și, presupunând prin absurd că aș fi fost nepoata lui, acel ofițer de stare civilă făcea căsătoria? Cui am spus eu că este unchiul meu Ioan Molocea? Atunci era în spital, la Urologie, la «Parhon». Copiii au chemat poliția, au pus lacăt pe ușă, nu mi-au dat voie să intru, au făcut panaramă și scandal. Și eu, ce să le spun lor? Că eram singură. Așa, le-am spus că e unchiul meu. Dar eu am fost la Parchet, pentru că ei au luat de la morgă trupul neînsuflețit și banii de deces și certificatul de deces, și eu sunt căsătorită cu el. Ăla e dosar penal. Eu l-am internat, eu, împreună cu frații lui (n.r. – a lui Ioan Molocea), l-am îngrijit. Eu figurez ca soție peste tot. Copiii au venit și au făcut scandal la spital. Sunt medici la spital care pot confirma, care știu că eu sunt soția lui. Ce puteam să le spun atunci copiilor, că «da, sunt nevasta religioasă a lui taică-tu?». Păi, ce făceam? Ieșeam vie de acolo?”, a spus Manuela Molocea.
Femeia îi acuză pe copii de agresivitate și susține că inclusiv pe mama lor o sedează cu calmante.
„Copiii l-au bătut pe nepotul lui Ioan Molocea că s-a dus să îi ducă mâncare. L-au bătut de l-au băgat în spital. Ferească Dumnezeu! Dar ei au titlu de proprietate pe terenul din Elena Doamna. Doamnă, eu vin cu actele la dumneavoastră și întorc la greu tot ce spun ei. Sunt procese, da, dar din 2014. Pe maică-sa au pus-o sub interdicție și au făcut-o legumă, special ca să îi ia banii, ajutor de însoțitor, pensie de handicap, că nu a lucrat niciodată. Ei, copiii, i-au dat foc la casă și l-au lăsat în niște condiții îngrozitoare (n.r. – pe Ioan Molocea). Eu am acte. Mama lor nu e paralizată, are 3 internări la Neuro, la Recuperare. Au dat bani. Ea nu a fost paralizată. Femeia a fost îndopată cu somnifere. Eu am văzut femeia aia. Eu vă aduc acte. Paralizia nu înseamnă și nebuneală. Ei o mențin în starea gravă. Au venit pe 23 decembrie 2025 și au făcut scandal. Adică, dumneavoastră să mă publicați pe mine în ziar, că sunt o ticăloasă și uite ce am făcut, deja e foarte mult. De 16 ani mă fac în tot felul. Nu este nimic adevărat. Eu vin cu acte și vă demonstrez”, a mai spus femeia.
În același sens, Manuela Molocea neagă că Dragoș Andrei ar fi amantul ei și susține că este fiul.
„Referitor la băiatul meu, Doamne, cum să spună că e amantul meu? Paraliza-le-ar limba, că sunt acum în fața bisericii. Vă aduc acte că e băiatul meu, îl cheamă Dragoș Andrei. L-au înmormântat pe taică-su la Ușița, la sectanți. Ei s-au dus peste mine și l-au luat de la IML. Am făcut plângere la Parchet și la Poliție. Doi dintre copii au fost la spital când era în viață și au făcut scandal. Timp de 16 ani, niciunul dintre copii nu a vorbit cu mine. Luni, 19 ianuarie 2026, am întâlnire cu procurorul de caz, Daniel Simion. Eu nu am făcut nimic singură. Eu am fost mereu împreună cu frații lui și cu nepotul lui. Eu am să fac plângere. Mâine (n.r. – 19 ianuarie 2026), eu voi fi la Parchet. Vă va suna procurorul să vă spună despre ce este vorba. Dacă publicați articolul, veți suporta consecințele”, a mai spus Manuela Molocea, femeia acuzată de copii că s-a căsătorit din interes.
Astfel, un scandal monstru s-a iscat într-o familie din Iași după ce copiii lui Ioan Molocea au acuzat-o pe Manuela Molocea că s-ar fi căsătorit cu tatăl lor din interes.
…” copkilașhii ” moșului însurat trebuie să impartă averea cu această doamnă !
De ce?
Pentru că e soția (văduvă) acestui bărbat iar rudele pot să facă gălagie non-stop: doamna are tot dreptul la acel teren.
Noroc și succes in recuperarea lui.
Sterge-ti gurita
Sterge-ti gurita
Ăștia doi molocea stau în Dacia…!!!
La care aia 2 te referi…😁
Femeia nu are niciun drept.
După o casatorie de un an , nu are nicio cota parte. Copiii sa se duca la un notar cu actele sa dezbata mosenitea linistiti.
ba da, are !! si o zi daca a fost maritata cu mosul, are drept de mostenitor !! fara discutie
De aia fug toți de insurătoare 😅
🤣🤣🤣🤣
Nu are nici un drept, este o impostoare
Așa ese. Legea imparte bunurile in bunuri proprii ( inainte de casatorie) și bunuri comune ( achizițiile din timpul casatoriei)
Terenul este bun propriu al soțului care bun merge la urmașii dumnealui de dinainte de casatorie . Aici e chichițul . Ei i cuvine DOAR cota din ce a agonisit ea cu acest partener din 2016 . SI doar in vota de 50 + ceva . Restul revine urmașilor domnului , pt ca SI el a contribuit . Ma refer strict la ce au dobândit după casatoria din 2016. Mergeți la un notar și vă descâlcește rapid. Codul civil materia moșteniri nu a suferit modificări. Provine din codul roman, pt necunoscători.
5 boschetari n-au fost in stare sa aiba grija de tatal lor…
atentie mare pe cine primiti in casa si la miscarile parintilor in special dupa varsta de 60-65 de ani si mai ales daca unul din parinti decedeaza…nu va bazati pe faptul ca ..lasa ca mama/tata nu se uita nimeni la ea sau la el..NU! si in cazul meu, dupa ce tata a murit, Dzeu sa il ierte… a aparut un intrus misterios…care se tot dadea pe langa maica mea…a fost suficient o sg data sa vorbesc cu el si nu l-am mai vazut prin zona niciodata !! atentie ca doamna din articol tot zice ca are acte, acte acte, acte…daca e asa, atunci cu tot respectul, copiii nu au nicio sansa…
ATENTIE !! pt copiii tatlui !! dovediti ca acel teren este MOSTENIRE- cu acte!- de la parintii tatalui decedat/mamei si intrusa nu are niciun drept !! sotia/sotul supravietuitor NU ARE NICIUN DREPT asupra proprietatilor defunctului, daca aceste proprietati, fie casa sau teren, sunt mostenite de la parintii defunctului, ca atare, copiii sa mearga la notar sa dezbata mostenirea fara nicio prroblema doar daca acest teren si casa SUNT MOSTENIRI de la bunicii lor, bunicii copiilor !! Am un caz in familia mea, unde mama sotiei este maritata de peste 30 de ani cu alt barbat decat tatal sotiei, dar casa si terenul mamei sotiei sunt mostenire de la parintii mamei sotiei, deci acel tata vitreg NU ARE NICIUN DREPT asupa a ceea ce detine mama sotiei, pt ca este o mostenire de familie !!
vezi ca s a schimbat codul civil lol…..si o zi daca este maritata, sotia lui are dreptul la tot ce are sotul decedat, absolut orice are, inclusiv mosteniri de la parinti, bunici, unchi, strabunici si asa mai departe, ba mai mult, sotia decedatului are dreptul sa locuiasca acolo gratuit, pana la deces
Nu mai dezinforma
Asa I acum din interes ,2026,
„Manuela Molocea este acuzată de copiii soțului că s-a căsătorit din interes,…”
Shoc !
OMG ! 🤪
Hallo…..în 2026 e.n. nimeni nu se mai casătorește din iubire !
😉
Bravo ei, să nu cedeze…are tot dreptul la moștenire. A fost alături de el când îi era greu? Cine l-a șters la cur de ciucalată?💩 Copilașii? Soția s-a îngrijit de el.
„Copilașii” unde erau?
E soție și are DREPT la moștenire. Punct
Cât despre faptul că nu s-au luat din dragoste?
Asta e moda acum!
😋
Apropo de ” căsatorie din dragoste ” …oare de ce mulți contabili cu chelie și burtă rămân necăsătoriți și stau cu părinții până la 45 anișori?
Hâ?
Pentru că sunt săraki și nimeni nu iasă cu un contabil chelios și cu salariul minim pe economie + 20 bonuri chișătii și amărâte…din dragoste!
Atâta câștigă în Iași un absolvent de FEAA și care a terminat cu 10 +. Deci faci 3 ani licență la FEAA + 2ani master + alți 2 ani un alt master și la final primești cât o femeie de servici cu 4 clase. Vedeți?
Nu credeți? Sunați la anunturile de muncă,secția contabilitate…o să vedeți că primiți salariul minim ! Atât!
💩 Omg 💩
Nici măcar fetele cu 8 clase din mediul rural, care se băiesc odată-n săptămână nu vor să se marite cu un contabil chelios si săraki…ele vor moși italieni, cu plă mare și pensie și mai mare !
Concluzie:
Dacă nu vreți să fiți saraki,să stați necăsătoriți și să faceți labutza toată viațza… NU mai faceți FEAA…casatoriți-vă doar cu studenți la UMF…ăia au căutare incă din anul I și sunt și plătiți …sau plecați la muncă la GERMANIA și faceți bani că din contabilitate rămâneți săraki lipiți și datori la bancă pt 40 ani sau 50 ani !🥰
Ce frumos si comod va este sa faceți pe-a stiutorii,din spatele tastaturii. Daca tot va interesează subiectul,uitati-va pe data înregistrării de pe video-ul unde il ridica cu tot cu scaun de acasa.Iulie 2024. Casatoria este făcută in iunie 2025 . Daca aveți cat de cat înțelepciune,puneți puzzel-ul cap la cap. Nu cred ca era o problema sa fie inclusa in familie,daca era o persoana cu suflet. Nu dezbaterea succesiunii e problema,nici pe departe. E vorba ca astfel de șacali de oameni distrug vieți si familii. Doar pt bani. Familia Molocea nu este singura victima. Mai urmăriți portalul instantelor de judecata. E public. Puneți numele ei,si cel anterior si cel actual,si veti înțelege singuri…. daca va duce capul… restul e Can-Can
Din filmari i-am recunoscut, pe mama si fiu de pe la biserica.
El este licentiat in Teologie, si e fiul d-nei respective.
Dar unora asa le place sa arunce cu vorbe spurcate ca daca o mama merge cu fiul de mana gata sunt amanti. Atata ii duce mintea pe unii sa barfeasca si sa arate cu degetul spre altii in loc sa-si vada de propriile mizerii.
Cat despre cazul de mostenire este Legiuitorul indreptatit sa aplice legea nu gura lumii.
Bine ca vin toti si isi dau cu parerea.Cum va permiteti sa spuneti ca nu ne a pasat de el?Faceam gratar si nu ii dadeam?Doamne fereste!Nu exista asa ceva,mereu ii aduceam cate ceva,ba mere,ba pere,ba pepene.Bine ca mai si mananca 💩 absolut DEGEABA despre fosta sotie a acestuia.Daca ar trebui sa ii comparati pe doamna Manuela si „fiul” acesteia,fosta sotie este de 1000 de ori mai curata decat acestia.Sa va fie rusine pentru minciunile pe care le sustineti!Cum va permiteti,niste oameni care nu valorati nici 2 lei,sa vorbiti despre ceva de care nici nu sunteti informati!!!Cum puteti spune ca o indoapa cu somnifere???Sa va fie rusine,Dumnezeu nu doarme!
La Tribunal cu voi secaturilor, ca nu suntem in jungla. Cica tac’su era cu asta din 2016 si ei n-o vazusera niciodata. Inseamna ca erau certati cu batranul, tare mi-e ca a facut si testament si i-a dezmostenit…
Intreaba-l pe fiu sau ce este el cu doamna daca tot ai oparere asa buna despre el de cand fumeaza si de ce si-a facut asa multe taieturi pe antebratul mainii stangi si in ce imprejurari.Sau poate asa se practica la teologie acum?
Corect…👏
doamna respectiva, are tot dreptul la mostenire .
Femeia are dreptul legal stabilit de lege ca sotie a decedatului, restul sunt doar povesti.
Așa ese. Legea imparte bunurile in bunuri proprii ( inainte de casatorie) și bunuri comune ( achizițiile din timpul casatoriei)
Terenul este bun propriu al soțului care bun merge la urmașii dumnealui de dinainte de casatorie . Aici e chichițul . Ei i cuvine DOAR cota din ce a agonisit ea cu acest partener din 2016 . SI doar in vota de 50 + ceva . Restul revine urmașilor domnului , pt ca SI el a contribuit . Ma refer strict la ce au dobândit după casatoria din 2016. Mergeți la un notar și vă descâlcește rapid. Codul civil materia moșteniri nu a suferit modificări. Provine din codul roman, pt necunoscători.
Dar defunctul a fost despartit de soția cu care are cei 5 copii? Cum s-a putut cununa civil dacă era căsătorit ???
Citesc comentariile și văd ca lumea nu înțelege în ce condiții s-a îndeplinit această “căsătorie”. Doamne respectiva este acuzată ca s-a căsătorit ilegal, dar asta încă se judecă în instanță și organele legii vor avea decizia finala.. din ce vad in videoclipuri, domnul nu ar fi putut sa se căsătorească niciodată în acea stare. Unii oameni calcă pe cadavre pentru ambiția lor… așa e lumea asta, nu aș dori nimănui o asemenea situație în familie.
Bine ca vin toti si isi dau cu parerea.Cum va permiteti sa spuneti ca nu ne a pasat de el?Faceam gratar si nu ii dadeam?Doamne fereste!Nu exista asa ceva,mereu ii aduceam cate ceva,ba mere,ba pere,ba pepene.Bine ca mai si mananca 💩 absolut DEGEABA despre fosta sotie a acestuia.Daca ar trebui sa ii comparati pe doamna Manuela si „fiul” acesteia,fosta sotie este de 1000 de ori mai curata decat acestia.Sa va fie rusine pentru minciunile pe care le sustineti!Cum va permiteti,niste oameni care nu valorati nici 2 lei,sa vorbiti despre ceva de care nici nu sunteti informati!!!Cum puteti spune ca o indoapa cu somnifere???Sa va fie rusine,Dumnezeu nu doarme!
Ăla șarlatan deștept! .care a dat unul imobiliar și financiar cu băbăciunea Rodica Stănoiu de 86 ani !, sa făcut milionar cu vile !, nu trebuie să mai muncească în viața lui !, ori poate la umătoarea babă milionară
La moșteniri vin toți 🤣
Doamnee…ma crucesc ce vad aici de ce ați mai dat in ziar daca susțineți ca nu va intereseaza averea decedatului? Eu cred ca si copii au urmărit decât banii lui.
Dar oare cei care au dat asa ceva la ziar ce au câștigat din asta,ceva ceva bănuți au luat si ei ca nu degeaba faci asa ceva public.
Sa vina toții banii la copii😂
Se cam încurcă în declarații ,ba e unchiul ,ba e soțul .
Eu as spune sa o bage repejor pe aceasta excroaca la dos și sa fie trași la răspundere cei ce au oficializat căsătoria cum se poate asa ceva în ce tara trăim excroaca șarlatanca