Titlurile zilei

Scandalos! Pacient fugărit de medicul de familie pentru că tușea prea tare. Doctorița l-a refuzat total și l-a trimis acasă cu concediu medical: „Și care e problema?”

Publicat: 06 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Scandalos Pacient fugărit de medicul de familie pentru că tușea prea tare. Doctorița l-a refuzat total și l-a trimis acasă cu concediu medical Și care e problema

Situație de-a dreptul scandaloasă în cabinetul unui medic de familie din Iași. Un bărbat a fost pur și simplu fugărit de doctorul de familie pe motiv că tușea prea tare și dat afară fără niciun ajutor. Răcit bocnă, ieșeanul în vârstă de 54 de ani a încercat să se trateze la domiciliu pentru câteva zile, însă tot nu se simțea bine. Deși era echipat corespunzător și avea programarea aferentă, bărbatul a fost umilit de propriul medic de familie. „Este strigător la cer că am ajuns să trăim vremuri în care medicii, cu salariile recent mărite, refuză să trateze pacienții, considerând că oricine trece pragul cabinetului are COVID”. Întrebată despre această situație, dr. Lidia Panfil nu a văzut o problemă în ce s-a petrecut cu pacientul. „Dimpotrivă, i-am dat și concediu medical. Și care e problema? Dumneavoastră în ce calitate mă întrebați?”

Un ieșean în vârstă de 54 de ani a fost umilit și fugărit din cabinetul medicului de familie la care este înregistrat și căruia îi plătește contribuția pentru sănătate. Răcit de mai multe zile, Ioan H. și-a făcut în cele din urmă o programare pe data de 3 aprilie la dr. Lidia Panfil, medic de familie cu cabinet pe bulevardul Socola. Nu doar că nu i-a fost oferit niciun ajutor, dar bărbatul a fost pur și simplu umilit.

„Tatăl meu a fost nevoit să lucreze în aer liber acum aproximativ 2 săptămâni, întrucât aceasta este natura serviciului său. Pentru că a fost perioada cu temperaturi scăzute, a răcit destul de puternic. Repet, este doar o răceală întrucât nu are simptome aferente virusului actual, COVID. Cum toți sunt momentan sfătuiți să se trateze la domiciliu, asta a încercat și el pentru câteva zile, însă tot nu se simțea bine”, a povestit fiica lui Ioan H.

„Nu l-a ascultat la plămâni, nu a verificat dacă are febră și nu a prescris nicio rețetă”

Bărbatul a sunat apoi medicul de familie la care este înscris și a obținut o programare pentru vineri, 3 aprilie. Echipat și dotat corespunzător conform recomandărilor, ieșeanul a fost pur și simplu fugărit în momentul în care medicul de familia a auzit că tușește.

„Ajuns la medicul de familie cu mască și mănuși pe mâini, a fost sfătuit (dacă pot folosi acest cuvânt care este prea blând pentru a descrie tonul doamnei doctor) să nu se apropie de dumneaei întrucât ea are familie. Într-adevăr, tata tușește foarte puternic, însă orice om care are o răceală puternică și nu COVID tușește și are nevoie de un consult. În fine, i-a fost înmânat concediul medical și a fost rugat să plece. Nu l-a ascultat la plămâni, nu a verificat dacă are febră și nu a prescris nicio rețetă”, a povestit fiica pacientului.

Medicul de familie: „Și care e problema?”

Uluit de cele întâmplate, bărbatul a încercat măcar să obțină niște sfaturi de la medicul de familie la care este înscris de mai mulți ani.

„Tata a întrebat dacă poate lua Tusin, știind că asta lua în trecut pentru răceală. La această întrebare doamna doctor l-a sfătuit să cumpere ce pastile știe el că îi fac bine. A ajuns apoi acasă și normal că a făcut febră și tușește în continuare. Este strigător la cer că am ajuns să trăim vremuri în care medicii, cu salariile recent mărite, refuză să trateze pacienții, considerând că oricine trece pragul cabinetului are COVID”, a mai spus ieșeanca.

În mod normal, bărbatul în vârstă de 54 de ani se alegea cel puțin cu o rețetă scrisă de medicul de familie, nefiind în totalitate mulțumit de serviciile medicului la intervențiile trecute.

„Nu pot spune că tata este foarte mulțumit de dr. Lidia Panfil, însă nu s-a comportat așa în trecut. Cel puțin îi scria o rețetă cu un tratament. Starea lui de sănătate nu se îmbunătățește deloc. Acest lucru putea fi prevenit de către doamna doctor dacă ar fi oferit un consult”, mai este de părere aceasta.

Întrebată despre această situație, dr. Lidia Panfil nu a văzut o problemă în ce s-a petrecut cu pacientul ei.

„Dimpotrivă, i-am dat și concediu medical. Și care e problema? Dumneavoastră în ce calitate mă întrebați? Nu am ce să vorbesc cu voi prin telefon și nici nu facem o programare față în față. Voi lua legătura cu pacientul și voi vorbi direct cu el”, a spus Lidia Panfil, medic de familie din Iași.

Adauga un comentariu