Prima pagină » International » Scene de groază în Valencia. Printre cei dispăruți în urma incendiului se numără și o familie cu doi copii mici
Scene de groază în Valencia. Printre cei dispăruți în urma incendiului se numără și o familie cu doi copii mici

Scene de groază în Valencia. Printre cei dispăruți în urma incendiului se numără și o familie cu doi copii mici

24 feb. 2024, 19:00,
în International

Martorii descriu momentele de groază în care două blocuri din Valencia au fost mistuite de flăcări. În incendiu au murit cel puțin patru persoane iar alte 15 sunt dispărute. Printre acestea, o familie de patru persoane, inclusiv un băiat de trei ani și o fetiță de 15 zile.

„S-a răspândit atât de repede. Nu am văzut niciodată așa ceva, erau scene apocaliptice”, a declarat Siena Swirte, o asistentă americană care locuiește în apropiere.

„Puteai auzi geamuri spărgându-se, puteai auzi lucruri explodând, puteai vedea bucăți din clădire căzând. Am văzut oameni la balcoane”, a declarat aceasta, potrivit BBC.

Victimele decedate au fost găsite în urma unui zbor de recunoaștere cu drone, iar pompierii continuă să caute persoanele dispărute. Printre acestea, o familie de patru persoane, inclusiv un băiat de trei ani și o fetiță de doar 15 zile.

Pompierii care au încercat toată dimineață să răcească clădirile au reușit acum să intre înăuntru, deși doar până la etajul trei din cauza temperaturilor extrem de ridicate.

„Munca pompierilor din interiorul clădirii se concentrează pe localizarea victimelor, garantând siguranța celor implicați în orice moment”, au declarat serviciile de urgență din Spania.

În incendiu au fost răniți și șapte pompieri, dintre care cinci se află în spital.

El País scrie că ansamblul rezidențial care a luat foc în Valencia a fost finalizat în 2008, de o companie care a dat faliment doi ani mai târziu.

Complexul, care avea în total 138 de apartamente, era alcătuit din două blocuri: unul cu 10 etaje și unul cu 14 etaje, unite printr-un lift.

La locul incendiului a ajuns și premierul spaniol Pedro Sanchez.

„Suntem aici pentru a ajuta”, a declarat acesta.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026