Prima pagină » Sport » Schimbările care au asigurat ascensiunea Simonei Halep! Cel mai important sfat oferit de Darren Cahill. „Este incredibil”
Schimbările care au asigurat ascensiunea Simonei Halep! Cel mai important sfat oferit de Darren Cahill.

Schimbările care au asigurat ascensiunea Simonei Halep! Cel mai important sfat oferit de Darren Cahill. „Este incredibil”

22 mai 2020, 04:00,
în Sport

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a dezvăluit, schimbările pozitive realizate de sportiva din România în ultimii ani, care au contat decisiv la menținerea în topul circuitului WTA. Se pregătește reluarea circuitului. Avantajul oferit Simonei Halep de pauza competițională

Simona Halep a avut un start reușit de sezon, cu semifinală la Australian Open și trofeu câștigat la Dubai, realizări ce au continuat performanța realizată în vara anului trecut, când a devenit prima sportivă din România care se impune în proba de simplu de la Wimbledon.
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a dezvăluit schimbările pozitive realizate de sportiva din România în ultimii ani, care au contat decisiv la menținerea în topul circuitului WTA. Australianul recunoaște că Simona are o capacitate deosebită de a aplica în teren sfaturile primite din loja antrenorilor, iar maturitatea dobândită o ajută să își mențină mult mai bine calmul în momentele tensionate.

Schimbările care au contat decisiv în realizările Simonei Halep

„Simona este foarte puternică și incredibil de determinată să ajungă pe cele mai înalte culmi ale acestui sport. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a realiza asta. Este mai matură, este capabilă să facă față provocărilor și presiunii. Se exprimă mult mai bine acum pe teren. Atunci când e atentă la ce i se spune și acceptă sfaturile, ajunge să le pună foarte bine în aplicare.
Chiar și engleza ei a devenit mai bună. Din păcate, nu s-a întâmplat același lucru cu româna mea. Simona uneori se grăbește, însă nu se grăbește pentru că vrea să piardă meciul, dar devine frustrată de cele întâmplate și începe să piardă rapid câteva game-uri”, a recunoscut Darren Cahill.

„Singura întrebare greșită este cea pe care nu o adresezi”

Antrenorul australian dezvăluie că unul din sfaturile oferite Simonei Halep ține de exprimare și păstrarea unei comunicări permanente.

„Simona nu este de acord mereu cu ce spun, însă mereu căutăm să facem ce este mai bine pentru ea. Cu cât jucătorii vorbesc mai mult, cu cât pun mai multe întrebări, nu există întrebare proastă, singura întrebare proastă este aceea pe care nu o adresezi, cu atât este mai ușor pentru antrenori. O încurajez mereu pe Simona să exprime ce simte”, a declarat Darren Cahill.

WTA pregătește reluarea circuitului. Avantajul oferit Simonei Halep de pauza competițională

Circuitul profesionist de tenis este suspendat din martie, iar cel mai optimist scenariu pentru reluarea turneelor oficiale, după ultimele decizii luate de WTA și ATP, este luna august.
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a vorbit despre dificultățile prin care sportivii trec în această perioadă de pauză competițională prelungită. În ceea ce privește restartul turneelor, australianul consideră că primele meciuri oficiale s-ar putea juca în august sau septembrie.

Darren Cahill, dezvăluiri despre reluarea circuitului

„Cred că este o șansă să se reia circuitul în august sau septembrie, toată lumea lucrează pentru asta. Trebuie să ne gândim că vorbim despre sport, iar sportul aduce bucurie oamenilor. Ceea ce facem noi acolo, pe aplicație, nu se poate numi antrenat. E mai mult o discuție între prieteni.
La voi în România nu a fost permis accesul pe teren până de curând. Simona abia a început să joace. E important să facă asta. Această perioadă este diferită pentru jucătorii de tenis. De fiecare dată știi cât va dura până la următorul turneu. Acum nu e cazul. Te poți pregăti pentru 2-3 săptămâni să ajungi în forma maximă la un numit turneu. Să spunem la Open-ul Italiei, la Roma. Acum însă nu e cazul.
În acest moment nu știm când va fi următorul turneu. Mulți jucători își caută motivația pentru a intra pe teren. Din punct de vedere mental e totul diferit și pentru noi. Nu suntem obișnuiți cu așa ceva”, a declarat Darren Cahill.

Latura pozitivă a pauzei competiționale

Darren Cahill recunoaște, totuși, că există și o parte pozitivă în pauza competițională forțată. Antrenorul australian susține că în această perioadă sportivii au ocazia să își îmbunătățească aspectele mai slabe din jocul lor, lucru pe care-l va face Simona Halep , împreună cu Artemon Apostu-Efremov.

„Deocamdată e o perioadă dificilă în găsirea motivației. Totuși, jucătorii au o oportunitate mare să își îmbunătățească anumite puncte slabe. Cei care nu profită de această ocazie, s-ar putea să nu se mai întâlnească pe viitor cu alta. Cred că Simona și Arti vor începe încet acest proces.
I-am trimis un sistem video pe care îl va instala în colțul terenului. Mă voi putea loga și îi voi urmări antrenamentele. Din păcate, deocamdată sistemul nu a ajuns la ea, însă odată ce se va întâmpla asta, voi fi cu ochii pe ea!”, a mai spus Darren Cahill.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Se dau 500 lei în plus la pensie, în aprilie 2026! Cine va beneficia de acești bani!
Vești importante pentru milioane de pensionari din România. Se dau 500 lei în plus la pensie, în aprilie 2026. Astfel, statul acordă un ajutor financiar suplimentar, chiar înainte de Paște. Este vorba despre sume cuprinse între 300 și 500 de lei, însă cei mai avantajați sunt pensionarii cu venituri mici, care pot primi 500 de […]
Se dau 500 lei în plus la pensie, în aprilie 2026! Cine va beneficia de acești bani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 martie 2026
25 martie 2026
Articole similare
Pădurarul Pavel Pașaniuc, din Iași, a băgat spaima în săteni! Victimă: „Mi-a zis că azi mai trăiesc, că diseară mă omoară în casă!”
02:00
FOTOVIDEO Pădurarul Pavel Pașaniuc, din Iași, a băgat spaima în săteni! Victimă: „Mi-a zis că azi mai trăiesc, că diseară mă omoară în casă!”
Iată încrengătura din spatele licitației câștigate de afaceristul PNL Costel Irimia, patronul restaurantului „La Taifas”! Totul a ieșit la iveală, după ce a pus mâna pe terenul din Bucium
02:00
FOTO Iată încrengătura din spatele licitației câștigate de afaceristul PNL Costel Irimia, patronul restaurantului „La Taifas”! Totul a ieșit la iveală, după ce a pus mâna pe terenul din Bucium
Locuri de muncă în străinătate, în domeniul HoReCa. Se caută cameriste, ospătari și bucătari, iar salariul oferit este de 1.280 de euro lunar
02:00
Locuri de muncă în străinătate, în domeniul HoReCa. Se caută cameriste, ospătari și bucătari, iar salariul oferit este de 1.280 de euro lunar
Fermierii din Iași au nevoie de ajutoarele naționale tranzitorii înainte de Paște: „Măcar să avem ce pune pe masă de sărbători”
02:00
Fermierii din Iași au nevoie de ajutoarele naționale tranzitorii înainte de Paște: „Măcar să avem ce pune pe masă de sărbători”
Biserica prăznuiește în această zi Buna Vestire, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului. Astăzi are loc prima dezlegare la pește din Postul Paștelui
02:00
Biserica prăznuiește în această zi Buna Vestire, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului. Astăzi are loc prima dezlegare la pește din Postul Paștelui
ApaVital cumpără apometre noi, în valoare de 3 milioane de lei. Compania va înlocui contoarele vechi din Iași
02:00
ApaVital cumpără apometre noi, în valoare de 3 milioane de lei. Compania va înlocui contoarele vechi din Iași
De Ziua Mondială a Teatrului, Muzeul Literaturii din Iași deschide o expoziție de excepție, unde pot fi văzute scrisori ale unor actori celebri ai scenei românești
02:00
FOTO De Ziua Mondială a Teatrului, Muzeul Literaturii din Iași deschide o expoziție de excepție, unde pot fi văzute scrisori ale unor actori celebri ai scenei românești
Gata! Se desființează
02:00
Gata! Se desființează
Stația de autobuz din Baza 3 este blocată, zilnic, de taxiuri! Șoferii și călătorii de la CTP Iași sunt revoltați, iar taximetriștii cer spațiul lor
02:00
FOTO Stația de autobuz din Baza 3 este blocată, zilnic, de taxiuri! Șoferii și călătorii de la CTP Iași sunt revoltați, iar taximetriștii cer spațiul lor
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
02:00
FOTO Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane