National

Sebi, copilul dispărut este de negăsit. A fost căutat pe o suprafață de 100 de km pătrați

Publicat: 19 ian. 2021
Colaj foto cu Sebastian, copilul disparut, si pompierii ce il cauta
Sebastian este de negasit dupa mai bine de o saptamana de cand au inceput cautarile

Din nefericire, Sebi, copilul dispărut de o săptămână de zile este de negăsit. În căutarea acestuia sunt agrenati sute de polițiști, cadre MAI, dar și voluntari în eforturile lor de a-i da de urmă. Deşi au trecut mai bine de şapte zile de când mama băieţelului a sunat la 112, căutările par a fi în zadar.

Printre voluntarii prezenți la căutările zilnice au fost prezenți și membri din Biroul Național al Asociației Salvatorilor Voluntari 4×4 Rescue 4×4, care și-au încheiat participarea la căutări după ce au acoperit o suprafață de 100 de kilometri pătrați.

Sebastian este de negăsit

Sebi a dispărut de acasă pe 9 ianuarie când se îndrepta spre un adăpost de animale aflat la marginea satului Vânători. Acesta era împreună cu alți copii și cu un adult. La un moment dat, s-a îndepărtat de grup și de atunci parcă a intrat în pământ.

Peste 250 de oameni – polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari – au încercat să dea zilnic de urma lui. La căutările extinse pe o suprafață de 30 de km pătrați au participat și trei câini de urmă, dar și un elicopter MAI.

Sebastian are 1,20 metri înălțime, păr șaten, fața ovală și constituție astenică. Cei care dețin informații despre unde s-ar putea afla minorul sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Ce au declarat părinţii băieţelului

Cornel Corbei, tată: „Ciobanul a zis că la 4 a venit cu oile și l-a văzut pe copil acolo și după un timp nu a mai știut nimic de el. El a crezut că s-a întors acasă. Bănuiesc că copilul, din greșeală, a ieșit la asfalt, l-a luat careva cu mașina și nu mai vrea să-l dea.”

Adela Orădan, mama copilului: „Este strigător la cer prin ce trec, nu îmi vine să cred ce trăiesc. Nu pot pune capul pe pernă că pruncul meu nu este în casă. Cineva l-a furat, pentru că nu este nicio urmă de el. Au căutat atâția polițiști, jandarmi aici, pe hotar, se găsea ceva. Care l-a furat îl rog din tot sufletul să mi-l aducă, să vină cu el.”

Persoanele care îl cunosct pe Sebi, copilul dispărut, spun că, în ciuda vârstei, băiatul știa foarte bine zona. Este prea puțin probabil să se fi rătăcit.

În toate aceste zile, a fost căutat de polițiști, jandarmi și voluntari. Au fost aduși câini de urmă, iar împrejurimile au fost periate cu camere de termoviziune sau din aer.

Ce spuneau poliţiştii

Sâmbăta, 16 ianuarie, când au fost reluate căutările băieţelului, Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad,declară că „nu sunt indicii de răpire, în condițiile în care orice informație verosimilă a fost verificată”.

La lăsarea nopții s-a încheiat o nouă zi de căutări. Zăpada proaspăt așternută a făcut imposibilă folosirea câinilor de urmă.

„Nu avem noutăți, dar toate persoanele implicate, polițiști, pompieri, pădurari și voluntari, speră să-l găsească pe Sebastian”, a spus Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Poliției Arad. Pe 14 ianuarie, un bătrân de 61 de ani a fost găsit după două săptămâni de la dispariție. A fost o veste care aduce speranță.

„Se investighează toate pistele, orice informație verosimilă. Nu există indicii de răpire”, spun polițiștii implicați în cercetări. „A fost audiat tot satul”, completează ei.





Comentarii
Adauga un comentariu