Prima pagină » National » Ședință foto cu final neplăcut! Două fete au ajuns la spital după ce au căzut de pe cal
Ședință foto cu final neplăcut! Două fete au ajuns la spital după ce au căzut de pe cal

Ședință foto cu final neplăcut! Două fete au ajuns la spital după ce au căzut de pe cal

11 mai 2021, 18:34,
în National

Două fete au ajuns la spitalul din Rădăuți, duminică după-amiază, după ce, dorind să facă o ședință foto, au căzut de pe cal. Incidentul s-a petrecut în satul Voitinel.

Un bărbat a mers în vizită la unchiul său și, cum fiicele acestuia l-au văzut că venise cu calul, i-au cerut să facă o ședință foto cu animalul.

Proprietarul a scos calul în drum și le-a urcat călare pe cele două minore, una de 10 și cealaltă de 11 ani.

Într-un moment de neatenție, fetele s-au dezechilibrat și au căzut pe sol, lovindu-se la mâini.

La fața locului a sosit un echipaj al ambulanței, iar minorele au fost preluate și transportate la Spitalul Municipal Rădăuți.

Medicii de aici le-au trimis către Spitalul Județean Suceava după ce au stabilit diagnosticul prezumtiv „traumatism membru superior drept”, transmite Monitorul de Suceava.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe cal

Un bărbat de 37 de ani din Suceava a murit după ce a căzut de pe cal, la o herghelie din comuna Moldova Sulița. El avea o experiență de 10 ani în echitație.

Florin M. a mers într-o sâmbătă din luna aprilie la Herghelia Lucina din comuna Moldova Sulița, alături de un grup de prieteni. Florin obișnuia să meargă la Lucina și să călărească de zece ani. În jurul orei 15.00, polițiștii de la Secția Rurală Pojorâta au fost sesizați prin 112 că la Herghelia Lucina un bărbat a căzut de pe cal și a decedat.

Din cercetările ulterioare a rezultat că, în jur de ora 12.30, după instructaj, grupul a plecat într-o plimbare, pe cai, în perimetrul hergheliei. La un moment dat, Florin s-a depărtat de grup, iar după circa zece minute a fost găsit căzut la pământ. În grupă era inclusiv un medic urgentist, care a încercat să-i acorde primul ajutor acestuia, însă el era deja decedat. Ulterior, personalul medical de la Ambulanță a constatat oficial decesul.

Directorul Hergheliei Lucina le-a declarat polițiștilor că s-a făcut instructajul, iar cabalina era autorizată pentru sport de echitație, scria Monitorul de Suceava la finalul lunii aprilie a.c.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2026
02 octombrie 2026