Prima pagină » International » Semnalul fantomă din spațiu! Un satelit „zombi” NASA a trezit panică printre astronomi
Semnalul fantomă din spațiu! Un satelit

Semnalul fantomă din spațiu! Un satelit „zombi” NASA a trezit panică printre astronomi

25 iun. 2025, 16:20,
Redacția BZI în International

Un eveniment neașteptat a tulburat comunitatea științifică în urmă cu puțin peste un an: astronomii australieni au detectat un semnal radio extrem de intens, un impuls care, pentru o fracțiune de secundă, a eclipsat toate celelalte zgomote cosmice. Inițial, cercetătorii au crezut că au dat peste o descoperire majoră, poate un nou pulsar sau o explozie cosmică rară. Însă, surpriza a venit abia după analizarea atentă a datelor.

Misteriosul semnal, detectat pe 13 iunie 2024 cu ajutorul sistemului „Australian Square Kilometre Array Pathfinder”, a durat mai puțin de 30 de nanosecunde, dar a fost atât de puternic încât a atras imediat atenția experților. Cercetătorul Clancy James de la Universitatea Curtin a declarat pentru New Scientist că semnalul „a strălucit mai tare decât orice altceva pe cer – dar doar pentru o clipă”.

Semnalul-fantomă care a dat peste cap telescoapele

După o examinare detaliată, sursa semnalului s-a dovedit a nu fi o enigmă a Universului, ci o relicvă a tehnologiei umane: satelitul NASA Relay-2, lansat în anul 1964 și retras din funcțiune în 1967. De aproape 60 de ani, acest „satelit-zombi” a plutit în tăcere pe orbită, lăsat în voia sorții, până acum.

Relay-2 a fost parte a unui program experimental de comunicații și cartografiere a centurilor de radiații Van Allen. După ce ambele transpondere ale sale au cedat, satelitul a devenit doar un alt obiect inactiv din cimitirul orbital al Pământului. Însă în vara lui 2024, a „mușcat” din nou.

Ceea ce a provocat reapariția bruscă a semnalului rămâne un mister. O ipoteză este că satelitul a acumulat treptat sarcină electrică din mediul spațial, pe care a eliberat-o spontan. O altă teorie susține că Relay-2 ar fi fost lovit de un micrometeorit sau alt obiect spațial, generând un nor de plasmă care a produs impulsul.

Impulsurile radio rapide (FRB) sunt fenomene fascinante care, de obicei, provin din spațiul profund și eliberează cantități uriașe de energie în doar câteva milisecunde, suficient cât să depășească strălucirea unei întregi galaxii. De aceea, semnalul detectat a fost luat extrem de în serios.

Descoperirea atrage atenția asupra unei probleme tot mai mari: aglomerarea spațiului cu sateliți scoși din uz, care încă pot emite semnale sau produce interferențe. Pe viitor, va deveni din ce în ce mai greu pentru astronomi să distingă între „voci” autentice ale cosmosului și ecourile tehnologice ale trecutului nostru.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026