Senatorul AUR Petrișor Peiu lansează un nou atac la adresa măsurilor de reorganizare inițiate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, acuzând Executivul că a orientat reducerile de personal aproape exclusiv spre sistemul de educație. Parlamentarul susține că datele oficiale arată o scădere masivă a numărului de angajați din învățământ, în timp ce structurile birocratice centrale ar fi rămas, în mare parte, intacte.
Potrivit senatorului AUR Petrișor Peiu, reforma anunțată cu mult entuziasm în primăvara anului 2025 ar fi produs o reducere de aproximativ 41.000 de posturi în sectorul public între lunile mai și septembrie. Însă, afirmă acesta, distribuția acestor disponibilizări ridică mari semne de întrebare. „94% din posturile dispărute provin din educație, adică exact din zona care asigură viitorul acestei țări”, afirmă senatorul.
Concret, Peiu precizează că peste 32.000 de posturi au fost eliminate din învățământul preuniversitar, alte 6.000 din învățământul universitar, iar încă 600 din structurile preuniversitare aflate în subordinea autorităților locale. În schimb, spune senatorul AUR, ministerele și agențiile centrale, acolo unde ar exista un număr considerabil de funcții politizate, ar fi scăpat aproape neatinse.
Senatorul Petrișor Peiu subliniază că, în afara plecărilor naturale provocate de pensionări, niciun aparat central nu ar fi fost vizibil restructurat. „Acolo unde se află birocrația adevărată și unde se simte influența politică, schimbările sunt aproape inexistente”, susține acesta. Peiu consideră că reforma structurii bugetare este dezechilibrată și lovește în cele mai vulnerabile zone ale statului.
Pe lângă sectorul educațional, senatorul AUR menționează și o reducere de aproximativ 600 de posturi în spitalele aflate în coordonarea ministerului, inclusiv institutele naționale și unitățile universitare. În opinia sa, aceasta ar fi încă o dovadă că reformele nu lovesc în aparatul birocratic, ci în domeniile vitale pentru populație.
În finalul mesajului său, Petrișor Peiu ironizează strategia Executivului, afirmând că „mândria” reformei guvernamentale este doar de fațadă, iar direcția în care merge conducerea ar putea avea consecințe grave. „Mândră corabia, meșter cârmaciul…”, spune senatorul, sugerând că România este condusă într-o direcție greșită sub pretextul unei reforme administrative.
Declarațiile senatorului AUR vin în contextul în care guvernul continuă să prezinte restructurările din aparatul public drept o etapă necesară în eficientizarea statului și reducerea cheltuielilor. Disputa privind modul de implementare a reformei rămâne, însă, intensă, cu un impact major asupra sistemului educațional, care deja se confruntă cu lipsă de personal, clase supraaglomerate și infrastructură deficitară.
Nu orice schimbare este o reforma. Reforma inseamna o schimbare care duce la bine. Ce a facut Bolojan nu este reforma, pentru ca inrautatit situatia.