Prima pagină » Actualitate » Sex and the City fără Samantha? Kim Cattrall recunoaște: Am refuzat de 4 ori

Sex and the City fără Samantha? Kim Cattrall recunoaște: Am refuzat de 4 ori

13 iun. 2025, 23:20,
Simona Ciobanu în Actualitate

Kim Cattrall, actrița care a dat viață îndrăzneței Samantha Jones din celebrul serial Sex and the City, a mărturisit într-un interviu recent pentru The Times of London că aproape că a spus „nu” rolului care avea să-i marcheze cariera. În vârstă de 68 de ani, Cattrall a dezvăluit că a refuzat inițial propunerea de patru ori, motivul fiind unul care azi pare surprinzător: vârsta ei.

„Aveam 41 de ani atunci și pur și simplu nu-mi puteam imagina că publicul ar considera o femeie de vârsta mea sexy. A fost un blocaj pe care mi l-am impus singură”, a spus actrița.

Ulterior, Kim s-a răzgândit, iar odată cu succesul fulminant al serialului, a realizat că tocmai acea vârstă adusese un plus de farmec și autenticitate personajului.

„Ei bine, lucrurile s-au schimbat, la 40 de ani poți fi foarte sexy. Și publicul voia mai mult din asta”, a glumit ea.

De ce a refuzat de patru ori rolul Samanthei din „Sex and the City”

Cattrall a interpretat-o pe Samantha din 1998 până în 2004, iar mai târziu a revenit în cele două filme ale francizei, lansate în 2008 și 2010. Publicista îndrăzneață din New York, mereu pe propriile condiții, a devenit rapid un simbol al libertății și încrederii în sine.

„Samantha nu era nimfomană, deși unii ar putea crede asta, dar iubea viața, iubea plăcerea. Când ceilalți gustau din aperitive, ea se pregătea pentru felul principal”, a spus actrița.

Deși a intrat în istoria televiziunii grație acestui rol, Kim Cattrall recunoaște că în viața reală e opusul Samanthei: „Eu sunt o monogamă în serie, exact pe dos față de personaj”.

Actrița nu a mai apărut în spin-off-ul And Just Like That, iar absența sa a alimentat zvonurile despre tensiunile din culise. Totuși, Cattrall a avut o scurtă apariție în sezonul al doilea al noii serii.

Kim Cattrall nu voia rolul din Sex and the City

După ce s-a despărțit de Samantha, Kim și-a concentrat cariera pe teatru, urcând pe scenele din Marea Britanie, unde a fost apreciată mai ales pentru interpretările din piese clasice.

„În America, lumea vedea doar Samantha, dar în Anglia vedeau actrița Kim Cattrall”, a explicat ea.

Acum, la aproape 70 de ani, Cattrall spune că se consideră „parte din categoria femeilor înțelepte în vârstă”, dar admite că „nimeni nu știe, de fapt, nimic”. În viața personală, se declară fericită alături de partenerul său, Russell Thomas, cu care trăiește o poveste discretă și împlinită de aproape zece ani.

Chiar dacă lumea o va asocia mereu cu Samantha Jones, Kim Cattrall privește cu seninătate spre moștenirea sa artistică:

„Am creat un personaj pe care l-am iubit și i-am dat toată dragostea mea. Dacă asta e ceea ce las în urmă, e mai mult decât bine.”

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 martie 2026
06 martie 2026